Text

Tu mi-ai străpuns urechile – Traian Dorz

Psalmul 40, versetul 6

Cel mai greu de străpuns este zidul urechilor noastre. De multe ori este mai uşor de străpuns un munte sau o stâncă decât o ureche spre inimă. Căci muntele şi stânca tot cedează de la o vreme, lovindu-le mereu, dar urechea multor oameni nu se mai lasă străpunsă niciodată. Pentru un munte sau o stâncă, pentru un zid, chiar şi de fier, ai unelte — şi ele se lasă străpunse de uneltele potrivite pentru aceasta, dar pentru urechile şi inima omenească, adesea, nu mai ştii ce fel de unelte să mai întrebuinţezi…

El S-a aplecat spre mine – Traian Dorz

Psalmul 40, versetul 1

Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon şi care a căzut între tâlhari, nu l-a putut ridica decât milostivul samaritean, care s-a aplecat spre el și lângă el. S-a aplecat să-l înțeleagă, s-a aplecat să-l mângâie, s-a aplecat să-l ridice…

Apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii (I) – Traian Dorz

Suntem datori să răbdăm

Credinciosul trăieşte numai prin răbdare… Cât răbdăm, atâta trăim prin credinţă, atâta trăim din dragoste, atâta trăim în nădejde. Toată viaţa Mântuitorului nostru a fost o viaţă de răbdare. Toată istoria Bisericii şi a Bibliei este o istorie de jertfă, de luptă şi de muncă duse cu răbdare. De la începutul ei şi până astăzi. Şi aşa se vede că trebuie să fie până la sfârşit.

Pilda sfintelor surori – Traian Dorz

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi. Pentru ca – privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior – să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Libertatea pițigoiului – Traian Dorz

Îl cunoaşteţi, desigur. Piţigoiul e o pasăre mică. Are însă această păsărică o însuşire mare, pe care cred că nu o cunoaşteţi. Prindeţi un piţigoi, închideţi-l într-o colivie şi pândiţi-l pe furiş, să vedeţi ce face. Rece şi trist, îşi înfige ghearele în gât şi stă aşa, covrig, până moare. Se sugrumă.

Apostolul din duminica a 6-a după Rusalii (I) – Traian Dorz

Avem felurite daruri

De la începutul lucrării de mântuire adusă de Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, prin Jertfa lui Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, lucrarea făcută de Dumnezeu-Duhul Sfânt a dat în slujba Bisericii Sale felurite daruri duhovniceşti. Toate aceste daruri erau date Bisericii. Adică pentru toate sufletele chemate şi alese a face parte din Trupul Său duhovnicesc, spre zidirea lor, spre mângâierea, creşterea şi desăvârşirea lor în credinţă şi vieţuire spre mântuirea finală.

Privighetoarea orbită – Pr. Iosif Trifa

Cine nu cunoaşte cântecul cel fermecat al privighetorii? Ce minunat cântă privighetoarea! Dar ea nu cântă decât noaptea sau, cel mult, pe înserate, când a slăbit lumina.

Te-ai îngrășat… și ai părăsit pe Dumnezeu – Traian Dorz

Deuteronom 32, 15

Ce rău este uneori că îi merge omului bine! Şi cât de atent şi de veghetor trebuie să fie un credincios al Domnului când începe să-i meargă toate lucrurile din plin! Şi când începe să nu mai aibă nici o cruce apăsătoare pe umerii săi şi nici o sarcină sub care să sufere!

Îndrăciții din latura gadarenilor – Pr. Iosif Trifa

Plină cu adânc înţeles este evanghelia de duminică. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate din evanghelie sunt şi astăzi destui, numai că noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei ce ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă gură.

Adu-ți aminte de zilele din vechime – Traian Dorz

Cântarea lui Moise – Deuteronom 32, 7

A ţine seamă de trecut este o mare înţelepciune. Nimeni nu se va putea îndrepta niciodată în viitor dacă nu-şi va aduce aminte să tragă învăţătură din cele petrecute mai demult. Toată istoria trecutului este o carte plină de învăţăminte de care orice om care vrea să ajungă bine trebuie să ţină seamă cu grijă.

Top