Îl cunoaşteţi, desigur. Piţigoiul e o pasăre mică. Are însă această păsărică o însuşire mare, pe care cred că nu o cunoaşteţi. Prindeţi un piţigoi, închideţi-l într-o colivie şi pândiţi-l pe furiş, să vedeţi ce face. Rece şi trist, îşi înfige ghearele în gât şi stă aşa, covrig, până moare. Se sugrumă.
Mai bine vrea să moară decât să trăiască în robie. Ţine la libertate ca la viaţă. O păsărică atât de mică ţine cu atâta îndârjire la libertatea ei. Ce pildă de mustrare şi de ruşinare este aceasta pentru noi, creştinii!
Scrie în Evanghelie că tot cel ce face păcatul este un rob al păcatului (Ioan 3, 34), un rob al diavolului. Un creştin stăpânit de patimă este un rob sufletesc şi trăieşte în robie sufletească.
Şi vai, e plină lumea de astfel de robi. Vorba „robul lui Dumnezeu” e o vorbă goală cu care creştinul trăieşte în robia lui „faraon”.
Şi omul nici habar n-are de această robie! Piţigoiul, o făptură atât de mică şi slabă, preferă să moară decât să-şi piardă libertatea şi să trăiască în robie. Dar creştinul – cea mai aleasă făptură a lui Dumnezeu – trăieşte liniştit în robia păcatului şi habar nu are că şi-a pierdut libertatea şi viaţa cea duhovnicească! Ce lucru grozav!
Păsările cerului și spinii
Tot sunt buni şi spinii la ceva! Ei sunt un adăpost pentru păsărelele cele mici şi slabe. Spinii sunt plini de cuiburi. Aici îşi află adăpost şi scăpare păsărelele cele mici şi slabe. Spinii le sunt o apărare. Păsările cele răpitoare nu pot străbate la cuibuşorul lor. Şi, prin ciripitul lor, micile păsărele parcă dau slavă lui Dumnezeu pentru acest adăpost, pentru aceşti spini.
Spinii încercărilor ne sunt o apărare, un adăpost, o binecuvântare. Prin ei ne apără Domnul de păsările iadului; de ispite şi păcate.
Din mijlocul „spinilor”, din mijlocul necazurilor şi al încercărilor, iese rugăciunea cea tare şi dulce. Din împunsătura spinilor a picurat sângele Domnului. Din spinii suferinţelor şi ai încercărilor picură lacrima cea caldă şi rugăciunea cea fierbinte.
Preot Iosif Trifa, Căutaţi la păsările cerului!
