Plină cu adânc înţeles este evanghelia de duminică. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate din evanghelie sunt şi astăzi destui, numai că noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei ce ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă gură.
Însă de duh necurat e „cuprins” şi e „legat” şi cel ce are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu în fiecare sâmbătă noaptea aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile satanei ca cei din Evanghelie? Ba da. Cu ajutorul patimilor, satana se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. O, cum ştie satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire, pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar e numai o aţă slabă. Dar pe urmă aţa se tot îngroaşe, se face şpargă mai greu de rupt şi pe urmă s-a făcut lanţ grozav cu care satana îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri ce nu zuruie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul te poate scăpa. Numai când te apropii de Mântuitorul, diavolii patimilor încep a se cutremura sau „a se munci”, cum zice evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului! Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi-vă de Domnul ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului!
Evanghelia ne spune că diavolii au cerut voie să intre în porci. Oare de ce? Pentru că diavolii ştiau că nu-i mare deosebirea între cei îndrăciţi şi porci. „Dă-ne, Doamne, voie să intrăm în porci – vor fi zis diavolii – pentru că nu se deosebesc prea mult porcii de oamenii din care ne-ai scos. Ne-a reuşit să-i aducem şi pe aceşti oameni în rând cu dobitoacele”… Se pare că diavolii se folosesc şi azi de această cerere şi îngăduinţă a Mântuitorului. „Dă-ne, Doamne, voie să intrăm în porci”… Diavolul îşi caută şi azi sălaş în suflete ticăloşite şi îndobitocite. Sau, mai bine zis, cu ajutorul patimilor, diavolul îl îndobitoceşte pe om, ca apoi să se poată aşeza în el ca într-o casă plăcută. Văzut-aţi, spre pildă, cum îl îndobitoceşte pe om satana cu patima beţiei? Şi înfăţişarea din afară a omului beţiv se îndobitoceşte. Aşişderea se îndobitoceşte şi desfrânatul, zgârcitul, lacomul, mâniosul etc.
Dragă cititorule! Locul de plăcere şi de şedere al diavolului este murdăria, dobitocia şi ticăloşia cea sufletească şi trupească. Când un om începe a se ticăloşi cu sufletul, începe a se murdări, diavolul îndată se apropie, strigând cu bucurie: „Iacă, mi se deschide iar un loc plăcut de şedere… Aicea-i de mine!”… Diavolului îi place şi azi de „porci” şi cere şi azi să între în „porci”, în cei dobitociţi de patimile cele rele. De un suflet ce se ţine curat, de un suflet ce-şi spală mereu veşmântul în sângele Mântuitorului (Apocalipsa 7, 14), de acela satana nu se poate apropia. Un astfel de suflet ai şi tu?
Plină de învăţătură sufletească este apoi şi purtarea gadarenilor. Înainte de a trece la aceasta, se ridică mai întâi întrebarea: de ce a înecat Iisus o turmă întreagă de porci, de ce paguba aceasta, când putea să-i trimită pe diavoli direct în apa mării? Mântuitorul voia prin aceasta să arate valoarea sufletului, voia să arate preţul unui suflet mântuit. „Un suflet mântuit preţuieşte mai mult decât toată lumea”, zicea Iisus. Dar nu aşa s-au gândit şi gadarenii. Ei s-au întristat foarte când au înţeles că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celor două suflete din lanţurile diavolului pentru ei nu însemna nimic. Această izbăvire era pentru ei o „nenorocire”, o „întâmplare slabă” şi, pe Cel ce le-a adus această nenorocire, pe Iisus, L-au poftit să iasă numaidecât din hotarele lor. O, nebunilor gadareni! Slabă judecată aţi avut. Domnul a pus în faţa voastră două sunete mântuite şi turma porcilor, şi voi aţi ales porcii! Dar să nu-i mustrăm pe gadareni, căci aşa suntem şi noi. Orice creştin este pus să aleagă între porci şi suflet… între dobitoceştile patimi şi mântuirea sufletului… Orice creştin este pus să aleagă din două una: ori jertfeşte dobitoceştile patimi, ca să rămână cu Domnul, ori Îl pofteşte pe Domnul să iasă din hotarele vieţii sale, ca să poată rămâne cu dobitoceştile patimi. Şi, vai, creştinii de azi aleg ca şi gadarenii: porcii, dobitoceştile patimi, de dragul cărora Îl poftesc pe Domnul să iasă din hotarele vieţii lor.
Evanghelia cu gadarenii se petrece şi azi. Lumea de azi e o Gadară uriaşă. Hotarele vieţii creştinilor de azi sunt pline de porcii dobitoceştilor patimi. De aceşti porci să nu te atingi, căci îndată se supără oamenii şi te poftesc să-i laşi în pace. De când eram preot tânăr la sate, mi-aduc aminte că începusem a predica să lase oamenii datina de a face jocuri şi petreceri duminica şi în sărbători. Dar tot satul s-a sculat în capul meu cu vorbele: „Da’ ce, popa vrea să ne strice nouă datinile noastre?… Da, el vrea să ne scoată din sat obiceiurile noastre din bătrâni?”… Adică oamenii protestau ca nu cumva să li se înece turma dobitoceştilor patimi şi năravuri urâte.
Gadarenii erau cuprinşi de duhul grijilor şi averilor acestei lumi, de aceea nu L-au înţeles pe Iisus. Ei vedeau rosturile vieţii numai în turmele de porci şi în alergările lor, de aceea L-au poftit pe Iisus să-i lase în pace cu predicile Lui. O, câţi dintre creştinii de azi nu sunt tot aşa! Duhul cel rău al patimilor, al grijilor şi alergărilor acestei vieţi îi face pe oameni să nu aibă răgaz pentru Mântuitorul şi pentru cele sufleteşti.
Porcii în care intraseră diavolii s-au înecat în valurile mării. Spre valurile pieirii veşnice aleargă şi azi toţi cei pe care satana i-a legat în lanţurile patimilor şi le-a îndobitocit sufletul. Din această pieire numai singur Mântuitorul îl poate scăpa pe om. Să ne apropiem de El, să-L primim cu adevărat pe El, şi satana îşi va pierde îndată orice putere asupra noastră şi va fugi ruşinat.
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1926, nr. 27, pag. 3
