În primul atac, Satana încercase să răzbească prin foamea ce o suferea Mântuitorul. El lasă acum această uşă şi încearcă să intre prin alta. „Iisus acesta este un om foarte religios – îşi va fi zis Satana – de pofta mâncării nici nu vrea să ştie… El trebuie atacat cu o ispită sufletească… S-a lăudat cu încrederea ce o are în Dumnezeu, hai să-L ispitesc tocmai cu această încredere!… M-a izbit cu o vorbă din Sf. Scriptură, hai să-L izbesc şi eu cu alta!“
Text
Atacul prim: ispita cu pâinile – Pr. Iosif Trifa
Cea dintâi luptă dintre Iisus şi Satana s-a dat în pustie. Mersul acestei lupte se află istoristit în Evangheliile de la Matei, cap. 4 vers. 1–11 şi Luca, cap. 4, 1–15. Să cercetăm cu de-amănuntul această luptă.
Bogatul nemilos și Lazăr cel sărac – Pr. Iosif Trifa
Doar niciodată evanghelia de duminică nu s-a arătat aşa de mult între oameni ca astăzi. Iată, spre pildă: războiul a lăsat 300 de mii de orfani, care trăiesc în chipul lui Lazăr cel sărac şi flămând. Iar faţă în față cu aceşti Lazări se ridică 30 de mii de milionari şi îmbogățiți în război şi după război (şi numărul lor tot creşte mereu şi azi) care trăiesc în palate şi desfătări ca bogatul din evanghelie.
Cum a biruit Iisus pe Satana – Pr. Iosif Trifa
După biruinţa din Eden, diavolul a pus mâna pe cârmuirea lumii. Pe Adam l-a dat jos din scaunul de stăpânitor al pământului, în care îl aşezase Dumnezeu şi s-a suit el în acest scaun. Satana pusese mâinile pe frânele domniei. Dar lumea nu putea să rămână sub stăpânirea şi cârmuirea lui Satana.
Alte apucături ale satanei – Pr. Iosif Trifa
Pe lângă apucăturile ce le-a folosit în grădina Edenului, trebuie să ştim că Satana mai are încă şi alte multe apucături pe care le foloseşte în atacurile sale. Trebuie să ştim că Satana nu se ascunde numai în dosul poftelor şi patimilor rele, ci el se ascunde şi în dosul oamenilor. Diavolul imită pe Domnul.
Cum scapă un om din lanțurile și robia diavolului – Pr. Iosif Trifa
În vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor, care este de cealaltă parte de Galileea. Și ieșind El la uscat, L-a întâmpinat pe El un om oarecare din cetate, care avea draci şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în mormânturi. Iar văzând pe Iisus şi strigând a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: „Ce este mie şi Ție Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt?
Cum a câștigat satana cea dintâi biruință – Pr. Iosif Trifa
Scriptura aminteşte despre două atacuri făţişe ale Satanei. În cel dintâi, diavolul a atacat pe Adam şi Eva în grădina Edenului (raiului), iar în al doilea a atacat pe Mântuitorul în pustie. În Eden a biruit pe Adam, iar în pustie a fost biruit de Mântuitorul. Aceste două atacuri, aceste două lupte sunt pline de învăţătură despre cum atacă diavolul şi despre cum poate fi biruit. Le vom cerceta deci cu de-amănuntul.
Ciocârlia – Pr. Iosif Trifa
Ciocârlia se înalţă în soare şi în lumină cântând. Aşa e şi creştinul cel adevărat. Simte o lipsă şi o plăcere sufletească să-şi desfacă mereu aripile rugăciunii şi ale cântării şi să se înalţe cu ele spre cer, spre Dumnezeu… Ciocârlia parcă se pierde în înălţarea ei spre soare, spre cer, spre lumină. În rugăciunea cea adevărată, sunt clipe binecuvântate în care parcă am rupt-o cu pământul, cu lumea… În care parcă „ne pierdem” în lumea şi lumina cea tainică a cerului.
Sămânța cea mâncată de păsări – Pr. Iosif Trifa
Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mântuitorului. Acolo veţi afla ce înseamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.
Oastea Domnului cheamă la război – Pr. Iosif Trifa
Aici intră chemarea ce o are Oastea Domnului. Ea cheamă pe tot omul la război contra „stăpânitorului veacului acestuia“. Ea se luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume, pe care Satana umblă să le răstoarne cu totul.









