Dumnezeu… ştie!
Adevăratul om al lui Dumnezeu – omul care, prin naşterea din nou, a devenit fiu al Tatălui şi apoi, împreună-lucrător cu El, în câmpul Evangheliei şi în câmpul mântuirii – trebuie să aibă o conştiinţă atât de trează şi o umblare atât de atentă în toate lucrurile, încât cea mai mică umbră de abatere de la curăţia ascultării de Duhul Sfânt să-l îngrijoreze şi să-l doară.
Acum duminică avem la rând evanghelia cu chemarea la apostolie a lui Simon Petru şi alţi trei apostoli (Luca 5, 1-11). Am tâlcuit această evanghelie pe larg în şcoala de la Oastea Domnului.
Fiindcă ştim…
O, ce dar mare şi dumnezeiesc este ştiinţa, cunoştinţa, înţelepciunea de a prinde, de a surprinde şi a deprinde adevărul cel luminos, cel însemnat, cel de temelie din toate lucrurile, din toate întâmplările, din toate vremile! Nu este un dar mai mare şi mai însemnat pentru mântuirea veşnică a unui om, a unui popor, a unei întregi generaţii, decât a şti bine adevărul, a-l cunoaşte limpede şi a-l urma statornic.
Acum avem praznicul Înălţării Sf. Cruci. Dăm mai Jos, pentru acest praznic, o învăţătură despre puterea Crucii, luată din cartea cu Oastea Domnului, care se află sub tipar în ediția a treia, se tipăreşte a treia oară.
„Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,“ (Ioan 3, 14)
Moise a înălţat şarpele în mijlocul tuturor, în văzul tuturor, în mijlocul poporului otrăvit de veninul şerpilor înfocaţi, în mijlocul celor mai cumplite nenorociri, suferinţe şi lipsuri, în mijlocul deznădejdii şi al morţii – slăvită Salvare – tuturor, Moise a înălţat numai Acest Semn Unic. Şi a poruncit ca toţi să privească numai la el. Privirea cu credinţă în cuvântul lui Dumnezeu dădea vindecarea. În toată pustia nu era alt semn ca să vindece şi să mântuiască. Cine nu voia să privească la Acesta, trebuia să moară, – altă mântuire Dumnezeu nu-i mai dădea.
Evanghelia pe care v-am propovăduit-o
Semnul lui Dumnezeu este statornicia. Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic… Vezi munţii pe care i-a făcut El, ce măreţ sunt în statornicia lor! Câtă siguranţă au ei pe temeliile lor neclătinate şi cu câtă maiestate sunt înconjuraţi. Cine ar fi în stare să-i mişte, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo, unde i-a aşezat de la început Făcătorul lor?
„Și întâmplându-se o zi cu bun prilej” (Marcu 6, 21)
Diavolul a aşteptat acest „prilej” când Irod şi-a serbat ziua naşterii; cu ajutorul jocului și beţiei a tăiat capul Sf. Ioan; cine apără azi jocurile?
Moartea Sf. loan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în fața noastră şi în gândul nostru, căci e plină de adânci învățături.
Împotriva celor care mă cercetează
Să mă apere nevinovăția şi să mă păzească neprihănirea — se ruga omul cel după inima lui Dumnezeu. Şi chiar dacă mi-ai trece prin cuptorul de foc rărunchii şi inima, numai nevinovăție vei afla în mine… (Psalm 26).
Acum duminică avem evanghelia de la Matei capitolul 17, versetele 14-21. Ne arată această evanghelie cum Mântuitorul a vindecat un îndrăcit pe care apostolii nu-l putuseră vindeca. Părinţii lui îl duseseră la apostoli, dar apostolii nu l-au putut vindeca. Iisus îi mustră blând pentru puţina lor credinţă, spunându-le că acest neam nu iese decât cu post şi cu rugăciune.
Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria apostolilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”… Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.