„Și întâmplându-se o zi cu bun prilej” (Marcu 6, 21)
Diavolul a aşteptat acest „prilej” când Irod şi-a serbat ziua naşterii; cu ajutorul jocului și beţiei a tăiat capul Sf. Ioan; cine apără azi jocurile?
Moartea Sf. loan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în fața noastră şi în gândul nostru, căci e plină de adânci învățături.
Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar și la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern”, din zilele noastre, ar fi închis ochii față de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii față de păcatele celor mari). Dar diavolul — „tatăl minciunii” — urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sf. Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă, pentru că Ioan era foarte iubit de popor.
Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a aşteptat un „prilej potrivit”. A aşteptat o zi cu „bun prilej”, iar ziua aceea a fost ziua naşterii lui Irod. A aşteptat dracul ziua beţiei şi jocului, căci ştia el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej” să-l piardă pe Ioan. Şi planul diavolului a reuşit pe deplin. În faţa lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Şi lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc, încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beţia şi jocul au tăiat capul Sf. Ioan. Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.
Pentru izbânzile sale, dracul pândeşte şi azi zile cu „bun prilej”. Iar aceste zile sunt şi azi zilele în care se fac beţii şi jocuri. În astfel de zile „taie” diavolul şi azi „capuri” şi ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri şi beţii, se „taie” şi azi „capuri”; se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri şi beţii, se junghie şi se omoară trupuri — dar suflete, regulat, la orice joc şi petrecere, se rănesc şi se junghie.
Durere, și „ziua numelui” creștinilor de azi e – ca pe vremea lui Irod – un bun prilej pentru diavolul. În loc de rugăciune, de ziua numelui lor, creștinii de azi fac beții și păcate.
Jocul a tăiat capul Sf. Ioan. Cu ajutorul jocului a secerat diavolul o astfel de biruinţă. De aceea toți Sf. Părinți spun că jocurile sunt lucrul dracului şi le osândesc cu cele mai grele cuvinte. Toţi Sf. Părinţi, toate canoanele şi toate pravilele osândesc jocurile ca pe lucrul dracului şi pun sub afurisanie pe preoţii şi laicii care joacă (vom strânge cândva într-o carte întreagă aceste locuri).
Din ziua în care jocul a tăiat capul lui Ioan, acest joc ar trebui blestemat şi afurisit de toţi creştinii cei adevărați. Dar, durere, jocurile sunt azi apărate de multe ori chiar de cei ce ar trebui să le blesteme.
În foaia bisericească a Eparhiei Romanului («Cronica Romanului:»), un preot, I. Lăzescu din Gârleni — Bacău, pune întrebarea de ce sunt permise jocurile.
„Aceasta e o chestie de actualitate — scrie pr. Lăzescu. Părintele Trifa de la Sibiu răspunde hotărât: Nu! Iar părintele Niculea de la Iaşi — şi împreună cu Sf. Sa majoritatea preoților — răspunde tot hotărât: Da!”
Pentru jocuri, părintele Lăzescu aduce argumente din Sf. Scriptură şi scrie — negru pe alb — cu jocul şi petrecerile, „omul îşi fortifică forţele şi îşi recreează sufletul (Aoleu!). Dar cum rămâne cu canoanele care sunt contra jocurilor? — se întreabă pr. Lăzescu. Aceste canoane — răspunde Sf. Sa — nu mai sunt de actualitate.
Iar de încheiere, pr. Lăzescu declară un fel de erezie nunţile ce le facem noi ostaşii fără joc şi lăutari. Cică ne facem de cap cu „predicile” şi cântările religioase. Adică mai bine să jucăm, să ne îmbătăm şi să ne petrecem. Am citit cu uimire şi adâncă durere cele scrise de pr. Lăzescu. Vom mai reveni asupra lor.
Acum vom spune numai atât: sf. canoane sunt făcute de soboare ecumenice. Se poate ca un preot — oricine ar fi el — să spună că aceste canoane „şi-au pierdut actualitatea” — adică nu mai au putere — când e vorba de jocuri?
Ce lucru ciudat se petrece şi aici! Noi, ostaşii Domnului, apărăm cu toată puterea noastră sf. canoane şi pravilele Bisericii — și pentru asta suntem făcuţi eretici. Iar cei care calcă în picioare sf. canoane şi sf. pravile, ca să dea drumul jocurilor şi păcatelor — iacă aceştia sunt azi ortodocşii cei adevăraţi!
Ce lucru dureros! Nespus de dureros! Mă gândesc la cuvintele scumpului nostru Mântuitor: „Vai aceluia prin care vine sminteala” (Luca 17, 1).
Preot Iosif Trifa, «Oastea Domnului» anul 1932, nr. 10, pag. 3
