Tâlcuirea Evangheliilor

Chipul de mai jos arată o istorie din Biblia Vechiului Testament. Pentru păcatele lor, israelitenii ajunseseră asupriți de madianiţi, care năvăleau asupra lor pe vremea recoltei și le prădau bucatele şi vitele. Într-o zi, pe când un tânăr israelitean cu numele Ghedeon „bătea grâul în teasc să-l ascundă de madianiţi”, îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule… Du-te şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian”… „Rogu-te, domnule, eu sunt tânăr şi slab. Cu ce voi face această izbăvire?… Rogu-te, arată-mi un semn că am căpătat trecere înaintea ta”… Ghedeon, intrând în casă şi tăind un ied, a pus carne și zeamă într-o oală și le-a adus străinului.

După războiul cel mare a rămas aşa-numitul „Erou necunoscut”, adică osemintele şi mormântul unui erou căzut în război, care închipuie jertfa tuturor eroilor căzuți; închipuie toate jertfele de război care au ajutat învierea unei țări şi a unui neam. Şi noi avem un astfel de erou necunoscut, la Bucureşti. El este un altar naţional şi în faţa lui se apleacă cu smerenie şi recunoştinţă toți românii…

În Biblia Vechiului Testament se vor­beşte în multe locuri despre multe feluri de fântâni. Samarineanca din evanghelia do duminică, spre pildă, Îi amintea lui Iisus despre fântâna lui Iacob, care se vede în chipul de mai sus. Dar ascultaţi ce zice Biblia despre aceste fântâni: „Şi au săpat slugile lui Isac în valea Gherarilor şi s-au sfădit păstorii Gherarilor cu păstorii lui Isac, zicând că a lor este apa; şi a numit numele ei fântâna strâmbătăţii” (Facere 26, 19-20).

38 de ani zăcuse bolnavul din evanghelie. Grozav lucru să pătimeşti 38 de ani, când te gândeşti că după câteva zile de boală ţi se face amară viaţa. Cu mare răbdare şi-a purtat boala bolnavul din evanghelie. 38 de ani de suferinţă n-au putut să-i frângă credinţa, nădejdea tămăduirii. Când Iisus l-a întrebat, după 38 de ani de boală: „Voieşti să fii sănătos?”, el primeşte cu linişte şi cu credinţă întrebarea, se încrede din tot sufletul său în acest Mântuitor şi îndată se ridică de jos şi începe a umbla.

Chipul de alături ne arată pe Mântuitorul Hristos ducându-Şi crucea în sus spre Golgota. Apostolii Îl părăsiseră de frica iudeilor, dar iată, femeile se ţin în urma Lui cu plângere şi lacrimi pentru patimile ce le îndură. Nici iudeii, nici ostaşii n-au putut opri calea de durere şi de iubire a femeilor pentru Mântuitorul Hristos. Iată-le, se suie spre Golgota cu Hristos şi, ajunse acolo, se aşază la picioarele crucii şi plâng patimile şi moartea Mântuitorului.

Duminica întâi după Paşti se numeşte Duminica Tomii, adică a Apostolului Toma, care n-a voit să creadă că a înviat Domnul până ce nu şi-a pus mâna în coasta Lui. De aceea i se zice lui Toma „necredinciosul”. În legătură cu Duminica Tomii, vă voi spune o poveste care ne-a rămas din cele mai vechi timpuri despre acest apostol al Domnului.

Ziua Învierii este, înainte de toate, un praznic de bucurie. Strămoşescul salut „Hristos a înviat!“ răsună ca un cântec de bucurie. El ne aduce vestea cea scumpă că puterea morţii a fost înfrântă. Învierea Mântuitorului ne-a trecut „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“.

„Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Iisus: unul la cap şi altul la picioare.“ (Ioan 20, 12)

Nenorocirea de a-L pierde pe Iisus se întâmplă de multe ori şi multor credincioşi ai Lui în viaţa şi în lumea aceasta. Vrăjmaşul sufletelor noastre caută neîncetat – prin tot felul de ispite, de necazuri, şi de primejdii urzite de el – să ne facă să-L pierdem pe Hristos.