În Biblia Vechiului Testament se vorbeşte în multe locuri despre multe feluri de fântâni. Samarineanca din evanghelia do duminică, spre pildă, Îi amintea lui Iisus despre fântâna lui Iacob, care se vede în chipul de mai sus. Dar ascultaţi ce zice Biblia despre aceste fântâni: „Şi au săpat slugile lui Isac în valea Gherarilor şi s-au sfădit păstorii Gherarilor cu păstorii lui Isac, zicând că a lor este apa; şi a numit numele ei fântâna strâmbătăţii” (Facere 26, 19-20).
Şi ducându-se de acolo, au săpat altă fântână şi se priceau şi pentru aceea şi a numit numele ei fântâna vrajbei” (Facere 26, 21). „Şi ridicându-se de acolo, au săpat altă fântână şi nu s-au bătut pentru aceea şi au numit numele ei fântâna făgăduinţei, pentru că în noaptea aceea s-a arătat Domnul lui Isac şi i-a zis: «Nu te teme, căci cu tine sunt şi te voi binecuvânta pe tine şi sămânţa ta” (Facere 26, 22-24).
Fântânile din Vechiul Testament închipuie şi ele starea omenirii înainte de venirea lui Hristos. Cei mai mulţi oameni din acele vremuri se adăpau din fântânile vrajbei şi ale strâmbătăţii, adică din fântânile morţii; şi numai o parte a omenirii, seminţia lui Avram, se adăpa din fântâna făgăduinţei. Dar nici fântâna făgăduinţei, adică fântâna lui Iacob, nu era deschisă totdeauna pentru toţi, căci despre această fântână Biblia ne spune că nu se putea deschide până ce nu se adunau toţi păstorii de pe câmp să răstoarne piatra de pe gura fântânii. Uitaţi-vă la chipul de mai sus cu câtă greutate deschide Iacob această fântână ca să adape turmele oilor.
Domnul şi Mântuitorul nostru a schimbat fântânile Vechiului Testament. Din fântânile urii, a făcut fântânile dragostei şi ale păcii; din fântânile morţii, a făcut fântâna cea plină cu apa cea vie a credinţei, ca tot cel ce bea dintr-însa să aibă viaţa de veci. Piatra ce s-a ridicat de pe uşa mormântului a deschis fântânile şi a slobozit pentru toţi izvoarele apelor vieţii.
Dar durere, şi astăzi sunt destui care beau apă tot din fântânile vrajbelor şi ale urii, şi ale păcatelor, şi ale morţii. În multe locuri, şi astăzi fântânile de pe lângă casa oamenilor sunt locuri de ceartă şi sfadă, aşa că unii se adapă cu păcate şi din fântânile cele lumeşti, şi din cele sufleteşti. Tu, cititorule, din ce fel de fântâni îţi adapi sufletul tău?
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1923, nr. 17, pag. 3
