Câmpii de grâne coapte se leagănă cântând,
Izvorului Luminii tăcută slavă dând;
cu spicele-n lumină şi rădăcina-n noapte
se leagănă-ntre ceruri câmpii de grâne coapte.
Părinte al Odihnei, dă-mi trupului loc sfânt
între strămoşii care m-aşteaptă sub pământ,
iar sufletului parte de veşnica hodină
între strămoşii care m-aşteaptă în Lumină.
Chipul de alături e luat din Biblie, din cartea Macabeilor. Antioh, împăratul păgân, a cuprins Ierusalimul şi silea pe israeliteni să se lepede de Dumnezeu şi să se închine la idoli. Acest Antioh a făcut cumplită moarte între israeliteni şi a schimbat în păgânie şi Templul din Ierusalim, ridicând în el idoli ciopliţi.
Miezul pildei cu fiul cel pierdut este dragostea şi iertarea tatălui. Pe fiul cel pierdut nu l-au mântuit numai lacrimile lui şi întoarcerea lui, ci l-au mântuit mai ales dragostea şi iertarea tatălui. El n-avea nici un merit şi nici un drept să mai fie primit acasă… El n-avea nici măcar dreptul de slugă… El pierduse totul. Dar tatăl l-a iertat şi i-a redat starea ce o avusese mai înainte.
La ce-mi folosește oare lumea asta trecătoare,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca?
De-aș avea toată știința, dar de-mi lipsește credința,
în zadar m-am ostenit și nimic n-am folosit.
Slavă veşnică acestui Nume Sfânt şi Nebănuit al Tău, Iisuse, Domnul şi Mântuitorul nostru, El este alcătuit din sunete pe care încă limbă omenească nu le-a putut rosti, nici condei omenesc nu le-a putut scrie, nici cântare omenească nu le-a putut atinge!… Slavă veşnică acestui Sfânt şi Nebănuit Nume, în rostirea căruia este Biruinţă (Apocalipsa 19, 15), şi este Bucurie (Psalmul 9, 2), şi este Mântuire (Matei 1, 21), şi este Ajutor (Ioan 14, 13-14), şi este Măreţie (Psalmul 96, 6), şi este Cântare (Psalmul 7, 17), şi este Putere (Psalmul 93, 4), şi este Lumină (I Ioan 1, 5), şi este Adevăr (II Ioan 3), şi este Înţelepciune (Proverbe 8, 22-32), şi este Neprihănire (II Corinteni 5, 21), şi este Totul-totul (Coloseni 1, 19).
Doamne, să nu-mi țin vreodată
nimic mie ce-am primit,
ci să-mpart mereu și Ție
și la alții, fericit.
Fie darul mic sau mare,
fie mult, fie puțin,
tot ce-mi dai Tu, eu să dărui,
nimic mie să nu-mi țin.
Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a restaurat persoana umană, oferindu-ni-Se ca Model. Prin pilda şi învăţătura Sa, ne-a arătat normalitatea vieţii, întemeiată pe iubire. EI ne-a descoperit iubirea divină, prin slujire, culminând cu Jertfa totală de pe Crucea Golgotei. Ce măreţ cuvânt ne-a spus: Fiul omului n-a venit să I Se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea Viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei 20, 8). Şi nu doar ne-a spus. Aşa a făcut. Ce pildă înaltă şi cutremurătoare ne-a lăsat!
„Se bucură şi îngerii din cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Luca 15, 10).
Despre ce a făcut tatăl în timpul când fiul său era prin lume, evanghelia nu ne spune nimic. Desigur însă, nici tatăl n-a mai avut zile bune. Va fi suspinat de atâtea şi atâtea ori. Fără voia lui şi peste voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era fiul lui. Îi va fi prădat averea, dar era fiul lui. De se va reîntoarce cândva, îl va reprimi, căci e fiul lui, e sânge din sângele lui.
Adevărata mulțumire este aceea pe care ți-o dă renunțarea la orice mulțumiri. Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunțe la fericirea lui pentru fericirea altora. Căci nu ceea ce ți-ar părea și ți-ar putea da cineva din-afară te face mulțumit, ci ceea ce ai tu însuți în inima ta. Ci nu bogăția ce ți-ar da-o altul este cea care te poate face fericit, ci bogăția ta lăuntrică.
După trezirea din pierzare, fiul cel pierdut a luat hotărârea de a se întoarce acasă. Putea însă foarte bine să moară în ticăloşie şi cu această hotărâre. El n-a rămas însă numai cu hotărârea, ci a şi ţinut hotărârea: s-a sculat şi a plecat spre casă.
