Va fi-n curând, Iisuse, o noapte sau o zi
în care toate-acestea de-acum se vor sfârşi,
se vor sfârşi păcatul şi răul de acum,
un trăsnet le va face o flacără şi-un fum.
Atunci, din spăimântarea cumplitului ecou,
ieşi-vor alte ceruri, pământ va fi-altul nou,
şi-apoi în irizarea luminii altui rai,
ieşi-va altă viaţă, cum nu-i acuma grai…
Psalmul 8, versetul 3
Câtă vreme omul priveşte numai spre pământ şi se frământă numai pentru lucrurile pământeşti, nu vede, nu se gândeşte şi nu meditează la adevărata sa stare. Câtă vreme omul se uită numai în jos şi scormoneşte numai după cele trupeşti, omul nu se deosebeşte cu nimic de celelalte vietăţi care trăiesc numai pentru a mânca şi pentru a fi mâncate.
Tatăl ceresc ne cheamă neîncetat să ne întoarcem „acasă”. Şi în câte chipuri şi feluri ne cheamă!
În ziare am citit o ştire despre cum s-a prăpădit, la Bucureşti, un tânăr apucat cu patima beţiei. A fost aflat dimineaţa mort în faţa unei cârciumi. Percheziţia poliţiei a aflat la el cincizeci de scrisori pe care i le scria tatăl lui de la ţară. Tatăl înţelesese despre căderea lui şi îl ruga să se întoarcă acasă. Dar tânărul n-a ascultat chemarea. s-a prăpădit, purtând scrisorile în buzunar.
Când Îl luăm noi pe Dumnezeu părtaș la toate lucrările noastre, atunci noi trebuie să avem o sfântă și cutremurătoare grijă ca mai întâi Lui să Îi facem parte și din rezultatul lucrărilor noastre. Ce mare lucru este să umblăm noi întru totul cinstiți față de Dumnezeu, să nu-L uităm niciodată, să nu Îl nedreptățim și să nu Îl înșelăm niciodată întru nimic pe Dumnezeu, cum făceau lucrătorii viei Sale, care la vremea roadelor nu numai că nu-I dădeau partea care se cuvenea Stăpânului, dar s-au făcut vinovați de păcatele cele mai mari chiar și împotriva trimișilor Lui la ei.
De câte ori va fi suspinat tatăl din pilda evangheliei, gândindu-se la fiul său şi întrebându-se: „Oare se va mai întoarce scumpul meu copil acasă?… Oare îl voi mai vedea vreodată?” Fără voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era copilul lui, era sânge din sângele lui.
Cine-ţi va-ntreba vreodată
de-al tău nume pe-un vecin,
toţi vecinii tăi să-i spună:
– E-un adevărat creştin.
De-ţi va întreba părinţii
despre felul tău curat,
bunii tăi părinţi să spună:
– E-un fiu bun cu-adevărat.
Atunci când suntem împreună, fraţi şi surori, la un ceas de închinare şi de zidire sufletească, când suntem în adunarea frățească, este un prilej de mare bucurie. Cântările sunt mai înălţătoare, rugăciunea mai fierbinte, cuvântul mai cu putere. Se adeveresc cuvintele din Psalmul 133: “Iată ce plăcut şi dulce este să locuiască fraţii împreună!”
Taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti are două puncte principale. Punctul cel dintâi şi cel mai însemnat, şi cel mai înalt este Golgota, este Jertfa Mântuitorului. Fără Jertfa Crucii nu este şi nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Numai Sângele Lui ne poate curăţi de orice păcat (I Ioan 1, 7).
„Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul Omului, care este în cer. Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
În cea dintâi cuvântare a Părintelui Iosif din ziua de 12 septembrie 1937 (au fost trei cuvântări ale părintelui), când frați din toată ţara s-au întâlnit să întocmească acea moţiune prin care să încerce să rezolve problema conflictului care era cu Mitropolitul, părintele Iosif spune:
