Resurse - Oastea Domnului

Evanghelia duminicii a 25-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

Evanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre“ (Apocalipsa 1, 5).

Firea cea veche – Pr. Iosif Trifa

„Adusu-ne-am aminte de peştii ce-i mâncam în Egipt, de castraveţi, de pepeni, de ceapă şi usturoi… sufletul nostru s-a scârbit de această mâncare (mană) proastă… daţi-ne carne să mâncăm! “ (Numeri, cap. 1).

Mana ce li se dăduse israelitenilor era un dar ceresc, era o mâncare cerească. Israelitenii ar fi trebuit să mănânce această mană stând totdeauna în genunchi, cu rugăciune de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Însă, vai, ce lucru dureros se arată şi aici! Să ascultăm ce spune Biblia:

Mana cea din cer și mana cea din lume – Pr. Iosif Trifa

Și te-a hrănit pe tine Domnul Dumnezeu cu mană să-ți arate ție că nu numai cu pâine va trăi omul ci și cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Deuteronom 8, 3). Mana din Biblie li s-a dat israelitenilor ca un fel de învăţătură. Această mană le spunea despre legătura lor cu cerul, cu Dumnezeu. Această mană le arăta că ei sunt nişte copii ai lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu îi hrăneşte cu pâine cerească.

Evanghelia duminicii a 24-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

În vremea aceea, venit-a către Iisus un om căruia îi era numele Iair, şi acesta era mai-marele sinagogii; şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga pe El ca să intre în casa lui. Că avea o fiică, una născută, ca de doisprezece ani, şi aceea murea. Iar când mergea El, îl împresurau noroadele. Şi o femeie – fiind în curgerea sângelui de doisprezece ani, care cheltuise la doctori toată avuţia sa şi nici la unul n-a putut să se vindece – apropiindu-se dinapoi, s-a atins de poala hainelor Lui şi îndată a stătut curgerea sângelui ei.

Mana din pustie – Pr. Iosif Trifa

În paginile de mai înainte am arătat cum au cârtit israelitenii contra lui Moise şi Aaron, să le dea mâncare. Ei cereau carne şi alte mâncăruri din Egipt. Însă Domnul Dumnezeu le dă o mâncare nouă.

„Şi a zis Domnul către Moise: Iată, Eu voi face să plouă pâine din cer. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie. Şi s-a făcut seară, iar dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua, iată, pe faţa pustiei era ceva mărunt şi rotund, alb ca gheaţa pe pământ. Şi văzând aceasta fiii lui Israel, au zis unul către altul; Ce este aceasta? Că nu ştiau ce este. Şi a zis Moise către ei: Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul să mâncaţi. Iar fiii lui Israel au mâncat mană în pustie patruzeci de ani“ (Ieşirea, cap. 16).

În drum spre Canaan – Pr. Iosif Trifa

De la Mera, poporul a purces mai departe prin pustie şi după câteva zile „a ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici, şi au tăbărât acolo, lângă apă“ (Ieşirea 15, 27). Iată şi aici întâlnim o minunată icoană a Evangheliei. Cele douăsprezece izvoare din pustie, închipuie pe cei doisprezece Apostoli şi vestitori ai Evangheliei, iar cei şaptezeci de finici, pe cei şaptezeci de învățăcei (Luca 10, 1-17).

Evanghelia duminicii a 22-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Era un om oarecare, bogat, ce se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în chip luminat în toate zilele. Şi era un sărac oarecare, Lazăr, care zăcea înaintea uşii lui, plin de bube. Şi poftea să se sature din fărâmăturile care cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii, venind, Iingeau bubele lui. Şi a fost că a murit săracul şi s-a dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi s-a îngropat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii săi, fiind în munci, vede pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis:

Cuvintele gurii şi cugetele inimii – Traian Dorz

Psalmul 19, versetul 14

Iar după ce ai privit la ceruri, ascultând glasul lor, după ce te-ai uitat peste pământ ca să vezi lucrările desfăşurate de Slava lui Dumnezeu, după ce te-ai încredinţat astfel de existenţa Lui, de prezenţa Lui, de judecăţile Lui şi de atenta veghere permanentă a Lui asupra tuturor celor ce trec şi se petrec peste pământ şi peste cer (Romani 1, 19-21), — vei ajunge neapărat la tine însuţi.

Cerurile spun… – Traian Dorz

Psalmul 19, versetul 1

Nu numai cerurile duhovniceşti, adică nemărginita lume a duhurilor curate şi ascultătoare, rămase în apropierea şi părtăşia lui Dumnezeu, dar chiar şi cerurile materiale, adică nemărginitul cosmos, cu toate lumile lui planetare, fără margini în număr, în întindere, în frumuseţe, în măreţie şi tainice în mersul şi în aşezarea lor, în tăcerea şi în scopul lor, această întindere a cerurilor văzute, ca şi a celor nevăzute, toate, toate, toate spun slava lui Dumnezeu şi vestesc lucrarea mâinilor Lui!

Evanghelia duminicii a 23-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

În vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor; care este de cealaltă parte a Galileii. Şi, ieşind El la uscat, L-a întâmpinat un om oarecare din cetate, care avea draci; şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în morminte. Iar văzând pe Iisus şi strigând, a căzut înaintea Lui şi, cu glas mare, a zis: „Ce este mie şi Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt?