Evanghelia duminicii a 23-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

În vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor; care este de cealaltă parte a Galileii. Şi, ieşind El la uscat, L-a întâmpinat un om oarecare din cetate, care avea draci; şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în morminte. Iar văzând pe Iisus şi strigând, a căzut înaintea Lui şi, cu glas mare, a zis: „Ce este mie şi Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt?

Rogu-Te, nu mă munci pe mine! ” Că poruncea duhului celui necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl târa pe dânsul după el şi-l legau cu lanţuri de fier şi cu obezi, păzindu-se, dar, sfărâmând legăturile, se gonea de dracul prin pustii. Şi l-a întrebat pe el Iisus, grăind: „Cum îţi este numele?” lar el a zis: „Legheon”, că draci mulţi intraseră într-însul. Şi Îl rugau pe El ca să nu poruncească lor să meargă întru adânc. Şi era acolo o turmă de porci mulţi, ce păşteau în munte; şi-L rugau demonii pe El să le dea voie să intre într-înşii. Şi le-a dat voie. Şi ieşind dracii din om, au intrat în porci şi s-a pornit turma de pe ţărmuri în iezer şi s-a înecat. Iar păstorii, văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi L-a rugat pe Dânsul tot norodul ţinutului gadarenilor să se ducă de la dânşii, că erau cuprinşi de mare frică. Iar El, intrând in corabie, S-a întors. (Luca 8, 26-37)

Plină de adânc înţeles este evanghelia acestei duminici. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie, sunt şi astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei care ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spume la gură. Însă de duh necurat e “cuprins” şi e „legat” şi cel care are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu în fiecare sâmbătă noaptea, aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile lui satan ca şi acela din evanghelie? Ba da. Cu ajutorul patimilor, satan se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. O, cum ştie Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar este numai o aţă slabă. Dar, pe urmă, aţa se tot îngroaşă. Se face funie, mai greu de rupt, şi, pe urmă, s-a făcut lanţ grozav cu care satan îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanțuri ce nu zornăie. Din aceste lanțuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când te apropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cutremura sau „a se munci”, cum zice Evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului!

Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi-vă de Domnul, ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului!

Evanghelia ne spune că diavolii au cerut voie să intre în porci. Oare de ce? Pentru că diavolii ştiau că nu-i mare deosebire între cel îndrăcit şi porci. „Dă-ne, Doamne, voie să intrăm în porci!…” Diavolul îşi caută şi azi sălaş în suflete ticăloşite şi îndobitocite sau, mai bine-zis, cu ajutorul patimilor, diavolul îl îndobitoceşte pe om, ca, apoi, să se poată aşeza în el ca într-o casă plăcută. Văzut-aţi, spre pildă, cum îl îndobitoceşte pe om satan cu patima beţiei? Şi înfăţişarea din afară a omului beţiv se îndobitoceşte. Aşijderea se îndobitoceşte şi desfrănatul, zgărcitul, lacomul, măniosul etc.

Dragă cititorule! Locul de plăcere şi de şedere al diavolului este murdăria, dobitocia şi ticăloşia cea sufletească şi trupească. Când un om începe a se ticăloşi cu sufletul – începe a se murdări – diavolul îndată se apropie, strigând cu bucurie: „Iacă, mi se deschide iar un loc plăcut de şedere… Aici e de mine!…” Diavolului îi place şi azi de „porci” şi cere şi azi să intre în „porci, în cei îndobitociţi de patimile cele rele. De un suflet care se ţine curat, de un suflet ce-şi spală mereu veşmântul în Sângele Mântuitorului (Apocalipsa 7, 14), de acela satan nu se poate apropia. Un astfel de suflet ai şi tu?

Plină de învăţătură sufletească este apoi şi purtarea gadarenilor. Înainte de a trece la aceasta, se ridică mai întâi întrebarea: de ce a înecat mai întâi Iisus o turmă întreagă de porci? De ce paguba aceasta, când putea să-i trimită pe diavoli direct în apa mării? Mântuitorul voia, prin aceasta, să arate valoarea sufletului; voia să arate prețul unui suflet mântuit. Un suflet mântuit preţuieşte mai mult decât toată lumea, zicea Iisus. Dar nu aşa s-au gândit şi gadarenii. Ei s-au întristat foarte când au înţeles că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celor două suflete din lanţurile diavolului pentru ei nu însemna nimic. Această izbăvire era pentru ei o „nenorocire“, o „întâmplare oarbă”; şi pe Cel Care le-a adus această nenorocire, pe Iisus, L-au poftit să iasă numaidecât din hotarele lor. O, nebunilor gadareni, slabă judecată aţi avut! Domnul a pus înaintea voastră un suflet mântuit şi turma porcilor, şi voi ați ales porcii!

Dar să nu-i mustrăm pe gadareni, căci aşa suntem şi noi. Orice creştin este pus să aleagă între porci şi suflet… între dobitoceştile patimi şi mântuirea sufletului… Orice creştin este pus să aleagă, din două, una: ori jertfeşte dobitoceştile patimi, ca să rămână cu Domnul, ori îl pofteşte pe Domnul să iasă din hotarele vieţii sale, ca să poată rămâne cu dobitoceştile patimi… Şi, vai, creştinii de azi aleg, ca şi gadarenii, porcii, dobitoceştile patimi, de dragul cărora îl poftesc pe Domnul să iasă din hotarele vieții lor.

Evanghelia cu gadarenii se petrece şi azi. Lumea de azi e o „Gadară” uriaşă. Hotarele vieții creştinilor de azi sunt pline de dobitoceştile patimi. De aceşti porci să nu te atingi, căci îndată se supără oamenii şi te poftesc să-i laşi în pace. De când eram preot tânăr la sat, mi-aduc aminte că începusem a predica să lase oamenii datina de a face jocuri şi petreceri duminica  şi în sărbători. Dar tot satul s-a sculat în capul meu cu vorbele: “Da’ ce, popa vrea să ne strice nouă datinile noastre?… Da’, el vrea să ne scoată din sat obiceiurile noastre din bătrâni?… Adică oamenii protestau ca nu cumva să li se înece turma dobitoceştilor patimi şi a năravurilor urâte.

Gadarenii erau cuprinşi de duhul grijilor şi al averilor acestei lumi, de aceea nu L-au înţeles pe Iisus; ei vedeau rosturile vieţii numai în turmele de porci şi în alergările lor, de aceea L-au poftit pe Iisus să-i lase în pace cu predicile Lui. O, câţi dintre creştinii de azi nu sunt tot aşa! Duhul cel rău al patimilor, al grijilor şi alergărilor acestei vieţi îi face pe oameni să n-aibă răgaz pentru Mântuitorul şi pentru cele sufleteşti.

Porcii în care intraseră diavolii s-au înecat în valurile mării. Spre valurile pieirii veşnice aleargă şi azi toţi cei pe care satan i-a legat în lanţurile patimilor şi cărora le-a îndobitocit sufletul. Din această pieire numai singur Mântuitorul îl poate scăpa pe om. Să ne apropiem de El, să-L primim cu adevărat pe El, şi satan îşi va pierde îndată orice putere asupra noastră şi va fugi ruşinat.

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an