Cuvintele gurii şi cugetele inimii – Traian Dorz

Psalmul 19, versetul 14

Iar după ce ai privit la ceruri, ascultând glasul lor, după ce te-ai uitat peste pământ ca să vezi lucrările desfăşurate de Slava lui Dumnezeu, după ce te-ai încredinţat astfel de existenţa Lui, de prezenţa Lui, de judecăţile Lui şi de atenta veghere permanentă a Lui asupra tuturor celor ce trec şi se petrec peste pământ şi peste cer (Romani 1, 19-21), — vei ajunge neapărat la tine însuţi.

Vei ajunge la cuvintele gurii tale şi la cugetele inimii tale, adică la tot ce cuprinzi în fiinţa ta şi exteriorizezi din ea, în existenţa şi mişcarea ta, unde eşti şi cât eşti. Vei ajunge să vezi ce însemnezi tu pe pământ şi ce spun „cerurile“ tale, adică lumea ta duhovnicească, cugetele minţii şi inimii tale, ce spun cuvintele gurii, adică realizările trăirii tale, şi ce mărturisesc lucrările mâinilor tale şi urmele paşilor tăi zilnic printre oameni sau pe sub ei sau peste ei!

Vei ajunge să vezi cum se văd şi cât se văd realizările şi intenţiile tale, cum apar cuvintele şi cugetele inimii tale, în lumina curăţiei revărsate de slava lui Dumnezeu şi în condiţiile cerute de vrednicia lucrărilor Lui! Vei ajunge să vezi că fără o atentă cercetare a întregii tale fiinţe şi lucrări, nu vei putea ajunge niciodată la cunoaşterea adevărului despre nimic.

Nici despre Dumnezeu, nici despre căile şi lucrările Sale, nici despre starea şi rostul nostru. Iar dacă nu avem această cunoaştere, cum vom putea umbla sănătos? Cum vom putea vorbi drept? Cum vom putea cugeta cinstit? Şi cum vom putea ajunge bine? Drag suflet de om, oricine ai fi: bătrân sau tânăr şi oricum ai fi: credincios sau necredincios, — ia bine seama asupra tuturor acestor lucruri de mai sus! Căci acestea sunt condiţiile vieţii sau ale morţii tale, ale fericirii sau ale nefericirii tale, în toată existenţa ta trecătoare şi eternă.

Înainte de orice alte obligaţii pe care le-ai avea pe pământ faţă de vreo fiinţă sau faţă de vreo idee, tu ai cea mai dintâi obligaţie faţă de Creatorul fiinţei tale. Nu neglija această obligaţie şi nu mai amâna împlinirea cerută de ea.

Viaţa asta pe pământ este atât de scurtă şi de nesigură pentru toţi, iar moartea, atât de grabnică şi de sigură pentru fiecare din noi. Nu mai amâna!

Trage-ţi cuvintele gurii şi cugetele inimii tale în faţa judecăţii adevărului şi nu le cruţa. Aruncă-ţi-le în lumina voii lui Dumnezeu şi priveşte-le cum apar. Condamnă cu asprime ce este vrednic de condamnat.

Aruncă ce este vrednic de lepădat. Încurajează ce este sfânt. Şi aşază totul sub ascultarea sfinţitoare a Crucii lui Iisus, spre o şi mai deplină realizare, în umbra şi în lumina ei. Atunci şi „cerurile“ tale, inima şi gândurile tale, duhul şi sufletul tău, adevărul şi iubirea din tine — vor spune slava lui Dumnezeu. Şi vor sluji acesteia cu toate intenţiile şi realizările tale. Atunci şi „pământul“ tău, adică fiinţa ta trupească, umblând în înfrânare şi vrednicie, va mărturisi tot mai frumos despre lucrările lui Hristos, spunând:

Slavă veşnică Ţie, Unuia, Dumnezeul şi Tatăl nostru, Făcătorul cerului şi al pământului, al celor spirituale şi al celor materiale, al celor de Sus şi al celor de jos… Cu toată lumea fiinţei mele doresc să mă închin Ţie şi să trăiesc umblând în ordinea şi ascultarea rânduielilor Tale. Cu toate cuvintele gurii şi cugetele inimii mele doresc să Te slăvesc şi să Te mărturisesc şi eu numai pe Tine, fiind încredinţat că singura şi adevărata fericire pentru mine izvorăşte numai din ascultarea deplină a voii Tale. Şi stă în trăirea mea deplină în lumina voii Tale, Doamne. Ajută-mă, Te rog, la aceasta. Amin.

Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 1