Resurse - Oastea Domnului

Cenaclul de la Cluj – Traian Dorz

După sărbătoarea noastră literară de la Comănești, din Moldova, s-a hotărât o alta, pentru 1 mai, la Cluj, în Ardeal. Tinerele talente lucrau de zor ca fiecare să se prezinte acolo cu ceva cât mai frumos. Ne-am propus cu toții – ziceau ei – să nu coborâm ștacheta calității nicidecum, ci s-o ridicăm mereu. Dacă în lume există atâta întrecere și exercițiu pentru o cunună și pentru un premiu trecător, oare noi nu trebuie să facem și mai mult pentru o cunună nemuritoare și pentru un premiu veșnic?

Chemările femeilor – Pr. Iosif Trifa

Duminica de acum este Duminica Mironosiţelor. În biserici se va citi iarăşi evanghelia despre cum îngerul le-a vestit femeilor Învierea Domnului. Această evanghelie şi tălmăcirea ei o aflaţi în «Lumina Satelor» de acum un an şi o puteţi citi de acolo. De mare cinste s-au învrednicit femeile de a li se vesti lor mai întâi Învierea, dar şi ele au arătat o iubire mare pentru Domnul.

Scrisoarea doctorului Samson – Traian Dorz

Totuşi nici dintre intelectualii Oastei, unii n-au putut sta prea mult timp în nepăsarea sau “rezerva” lor. Erau îmbărbătaţi, pe de-o parte, de marele curaj al mulţimii fraţilor simpli, iar pe de altă, parte ruşinaţi de absenţa lor în apărarea dreptăţii pe care ei vedeau şi mai real cât de samavolnic este încălcată; și a început să li se frământe conştiinţa. Şi să-şi ridice şi ei, unul câte unul, glasul, “aliniindu-se”după coloana fraţilor.

#100EsențeDuhovnicești – 35

Oricât ar fi de adâncă rana inimii unui adevărat credincios și oricât ar fi de serios atinsă orientarea minții sale, – adevăratul credincios se ridică iarăși din orice cădere, se îndreaptă iarăși și se reface iarăși. – Traian Dorz

În Miazănoapte este locul Marelui Împărat – Traian Dorz

Psalmul 48, versetul 2

Acolo undeva la capătul Miazănoaptei (Isaia 14, 13), în Infinit, dincolo de până unde ne putem imagina, urmărind linia Nordului, în Miazănoapte, adică acolo unde stăpâneşte un nepătruns întuneric de prea multa Lumină (1 Timotei 6, 16), este Locuinţa Celui Neîncăput şi stă Cel în Veşnică Mişcare, în jurul Căruia se învârt toate lumile cărora El le-a dat fiinţa şi mişcarea şi cărora El le-a fixat legile după care se guvernează şi le-a imprimat orbitele pe care să lumineze.

Mărturia unui adevărat prieten – Traian Dorz

Mai iată aici încă o mărturie a unuia dintre cei mai adevăraţi prieteni şi sprijinitori ai acestui mare martir al Evangheliei, mărturia părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti, el însuşi un alt astfel de martir, despre a cărui jertfă, împletită aşa de frumos cu a părintelui Iosif, vom scrie mai târziu:

#100EsențeDuhovnicești – 34

Să nu ni se lege sufletul de nimic din ceea ce ne poate pe noi răpi și pierde, despărțindu-ne de Domnul Iisus și de frați. – Traian Dorz

Rugăciunea cea adevărată – Pr. Iosif Trifa

Numai cel ce se roagă neîncetat poate păstra darul de biruitor

Precum am mai amintit, omul este ca o cetate încuiată. De o parte libertatea voinţei, de altă parte păcatul şi duhul acestei lumi, îl ţin pe om într-o cetate încuiată. Rugăciunea este cheia ce deschide inima omului pentru Dumnezeu, pentru darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu respectă libertatea voinţei omului. El nu pune pe noi cu sila darurile Sale. El aşteaptă să le cerem şi să le luăm. Rugăciunea este o cheie ce descuie în două laturi. De o parte descuie cerul de sus ca să ne dea, iar de altă parte descuie inima noastră, ca să primească.

Adunarea de la Gura Râului – 23 apr. 1930

În sărbătoarea Sf. Gheorghe (23 aprilie) a anului 1930, împreună cu fraţii ostaşi din Sibiu, Tălmăcel şi Sebeşul de Jos, Oastea din Sibiu, în frunte cu Părintele Trifa au făcut o frumoasă adunare în com. Gura Râului, din apropiere de Sibiu. Spunem ceva mai pe larg câteva lucruri despre această adunare, deoarece cunoaşterea lor va ajuta pe cititor să-şi facă o dreaptă părere despre adevăr, în multe învinuiri pe care le va întâlni mai târziu împotriva Părintelui Trifa.

Cuptorul curățirii – Traian Dorz

Era atunci o perioadă mai liberă în colonie. Puteam să ieşim duminica prin curte să ne strecurăm pe la ceilalţi fraţi care erau în brigăzile de muncă. Petreceam după-amiezile retraşi pe după barăci, vorbind împreună, aducându-ne aminte din Cuvântul Domnului, rugându-ne şi chiar cântând. Doi dintre preoţii credincioși veneau adesea între noi… Clipele acestea erau de mare bucurie şi mângâiere pentru noi. Unul adusese cu el de acasă, bine ascunse, fărâmituri de împărtăşanie… Dumnezeu îl ocrotise şi nu i le luase la nici una din percheziţiile necruţătoare prin care trecuse. Astfel că, de Paşti sau de Crăciun, în mare taină, am putut să ne mărturisim şi să ne împărtăşim chiar şi acolo…