Chipul alăturat e o arătare, o închipuire ce nu trăieşte: încă nu s-a văzut om cu două feţe. Însă în lumea cea sufletească, această pocitură trăieşte. În lumea sufletească sunt destui oameni cu două feţe (ba chiar şi cu mai multe). În chipul şi închipuirea acestui om cu două feţe sunt toţi acei creştini care cred că pot sluji deodată şi lui Dumnezeu şi diavolului.
Psalmul 6, versetul 1
… „Că nu este nici un om care să fie viu şi să nu greşească, ci numai Tu, Doamne, eşti fără păcat. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul…” Noi toţi greşim în multe feluri… (Iacov 3, 2). Dacă zicem că nu avem păcat, minţim, şi adevărul nu este în noi (I Ioan 1, 8). Dacă nu greşeşte cineva în vorbire (o, mai ales în vorbire!), este om desăvârşit…
Nimeni nu trebuie deci să se laude cu darul primit, fiindcă la baza acordării darului nu se avea în vedere nici un merit personal al celui căruia îi era dat. Tot meritul era al Celui Care făcea darul.
Cel care primise darul trebuia să fie convins că el n-are nici un merit şi deci nu are a-şi pretinde nici un drept personal, nici o laudă pentru asta. Domnul Iisus poruncise: în dar aţi primit, în dar să daţi (Matei 10, 8). Şi, de asemeni, este scris: …şi, dacă l-ai primit, de ce te lauzi, ca şi cum… ar fi de la tine? (I Corinteni 4, 7).
Când voi reveni odată din mormântul meu,
Doamne, câte cu uimire am să aflu eu,
toate faptele vieții cum vor fi rodit,
cum am să privesc la ele, blând sau îngrozit?
Nu-i greu să slobozi o apă cu un larg șuvoi,
dar e greu să-i faci o cale ca să curgă-apoi,
poți ușor să-i faci trezirea unei gloate-acum,
dar e greu s-o duci pe urmă pe-al luminii drum.
În evanghelia cu Lazăr cel sărac şi bogatul este un amănunt pe care cred că îl cunoaşteţi. Când se chinuia bogatul în văpaia de foc, l-a rugat pe Avraam, zicând: „Părinte Avraame, rogu-te, trimite pe Lazăr în casa tatălui meu, că mai am cinci fraţi; să le mărturisească lor, să nu vină şi ei în acest loc de muncă… Dacă va merge cineva din morţi la dânşii, se vor pocăi. Şi a zis Avraam: „Au pe Moise şi pe prooroci; dacă nu-i ascultă pe ei, chiar de ar învia cineva din morţi, nu vor crede“ (Luca 16, 19-31).
Psalmul 5, versetul 6
Înşelătoria, de orice fel, este tot atât de urâtă înaintea lui Dumnezeu ca şi uciderea. Înşelătoria este tot o crimă. Acela care înşală pe deaproapele său, îi ucide acestuia înţelegătoarea încredere în semenii săi, îi ucide paşnica apropiere binefăcătoare de alţii, îi ucide curata iubire sinceră faţă de om.
Ţine-mi ochii, Doamne, la nădejdea cea
care străluceşte înaintea mea,
nu-i lăsa să-i fure lumea, pe-unde trec,
să nu cad în flăcări şi să nu mă-nec!
Scump Iisus, Bun Iisus, să nu cad, să nu cad,
să nu cad în flăcări şi să nu mă-nec!
Iată inima omului care s-a cufundat cu totul în ticăloşie… Iată inima omului care a ieşit odată din păcate şi pe urmă mai adânc s-a cufundat în ele… Iată inima omului care a crezut că poate sluji deodată şi lui Dumnezeu şi Mamonei, şi pe urmă a ajuns sluga şi robul diavolului.
Doamne, Tu-i promiți credinții
și mai mult decât ști-cere,
răsplătiri și biruințe
pân-la-ntâia Înviere.
Doamne, Tu-i promiți nădejdii
și mai mult decât ști-spune,
năzuința și primirea
celei mai de preț cunune.
În multe locuri vorbeşte Dumnezeu prin Sfânta Scriptură despre fericirea ce-i aşteaptă în cealaltă lume pe cei care trăiesc aici pe pământ o viaţă după Evanghelie. Aş putea înşira o mulţime de astfel de locuri din Sfânta Scriptură Aş putea să descriu în culori vii frumuseţile şi fericirile vieţii veşnice. Îmi dau însă seama că pentru mulțimea necredincioşilor acest lucru n-ajută la nimic.
