Psalmul 6, versetul 1
… „Că nu este nici un om care să fie viu şi să nu greşească, ci numai Tu, Doamne, eşti fără păcat. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul…” Noi toţi greşim în multe feluri… (Iacov 3, 2). Dacă zicem că nu avem păcat, minţim, şi adevărul nu este în noi (I Ioan 1, 8). Dacă nu greşeşte cineva în vorbire (o, mai ales în vorbire!), este om desăvârşit…
Dar cine oare dintre noi, dacă este sincer înaintea Ta, Doamne, ar putea să spună că el n-a vorbit decât ce este adevărat, cinstit şi curat în viaţa lui? Ca să nu fie ca noi, toţi ceilalţi!
Numai Tu Singur, Doamne Iisuse, ai putut umbla nevinovat în faţa Sfinţeniei pe faţa acestui pământ.
Căci numai Tu Te-ai putut ridica în faţa pârâşilor Tăi şi să-i provoci, strigându-le: «Cine dintre voi Mă poate dovedi că am vreun păcat?» (Ioan 8, 46).
Căci numai Tu nu aveai nici un păcat, fiindcă în Tine cel rău nu avea nimic (Ioan 14, 30).
Dar noi, Doamne, toţi am păcătuit şi împreună-netrebnici ne-am făcut. Am păcătuit fiecare şi mai păcătuim încă. Dar am recunoscut prea puţini şi îndreptăm prea puţin.
Ştim adesea că ceea ce facem este rău, fiindcă urmările faptelor acestora dovedesc aceasta. Şi totuşi, din duh încăpăţânat de mândrie, nu vrem să recunoaştem aceasta. Şi, mai puţin: să încetăm!
Inima noastră ne învinuieşte, conştiinţa ne mustră, fraţii ne sfătuiesc, situaţia ne incomodează şi ne face să suferim — şi totuşi mândria nebunească nu lasă gura noastră să-şi reverse mărturisirea vinovăţiei şi cuvintele de pocăinţă.
Nici îndărătnicia nu lasă ochii noştri să se plece cu lacrimile amare ale întoarcerii. Şi ale cererii de iertare.
Doamne și Dumnezeule al Milei, ai milă nemărginită de bietele noastre suflete, creaturile dragostei Tale. Nu ne pedepsi în mânia Ta cea dreaptă pentru toate abaterile de la voia Ta, deși știam poruncile Tale și cunoșteam Cuvântul Tău.
Iar dacă totuși, Doamne, Dreptatea și Dragostea Ta cer, spre binele nostru și spre respectarea Adevărului Tău, o pedeapsă pentru nesocotința purtărilor noastre, Te rugăm, o Doamne, să nu ne pedepsești în mânia Ta. Nici în zilele de urgie. Ci în zilele de pace, de blândețe și de împăcare. Când și nuiaua Ta este mângâietoare (Psalmul 23, 4).
Căci atunci totul va fi ușor, rodnic și fericit (Ieremia 30, 10-11). Pentru ochii noștri și sufletele noastre.
Nu lăsa, Doamne, ca vremea pedepsirii să se lungească prea mult, nici loviturile prea grele, căci de unde ies prea multe lacrimi, rămâne sufletul uscat și unde amărăciunea întunecă prea îndelung lumina, viața nu se mai reface, adesea, decât foarte greu.
Adu-Ți aminte, Doamne, întotdeauna cu milă de scurtimea zilelor noastre, de slăbiciunile firii noastre pământești și de puțina noastră pricepere în fața uneltirilor ispititorului cu care trebuie să luptăm.
Adu-Ți, Doamne, aminte totdeauna cu milă de starea în care suntem, de primejdiile între care trăim, de mulțimea, puterea și răutatea vrăjmașilor care ne înconjoară din toate părțile și de adânca sete din ființa noastră după stropul de bucurie de care avem nevoie.
Adu-Ți aminte ce slabe și ce puține sunt armele cu care avem voie să ne apărăm de toate aceste primejdii.
Adu-Ți aminte, Doamne, totdeauna din ce suntem făcuți. Și nu ne pedepsi în mânia Ta cea dreaptă, nici nu ne mustra cu urgia Ta cea sfântă când, deși luptăm și ne împotrivim ispitei vrăjmașului satan, totuși, în clipele de uitare și de neveghere, suntem iarăși trântiți și trebuie să plângem nu numai usturimea mustrărilor conștiinței noastre. Nu numai arsura săgeților păcatului pătrunse în noi prin slaba noastră apărare, dar și durerea că Te-am întristat și suferința nuielei tale.
Vino atunci Tu, Milostiv și Bun Samaritean, apleacă-Te asupra rănilor noastre și, alinându-le cu undelemnul Tău, vindecă-ne și ne ajută să putem iarăși urma, împreună cu Tine, mai departe, drumul strâmt și slăvit spre Ierusalimul de Sus, Mama noastră (Galateni 4, 26), unde vom fi scăpați pe totdeauna de orice primejdie și cădere. Amin.
Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 1
