Când voi reveni – Traian Dorz

Când voi reveni odată din mormântul meu,
Doamne, câte cu uimire am să aflu eu,
toate faptele vieții cum vor fi rodit,
cum am să privesc la ele, blând sau îngrozit?

Nu-i greu să slobozi o apă cu un larg șuvoi,
dar e greu să-i faci o cale ca să curgă-apoi,
poți ușor să-i faci trezirea unei gloate-acum,
dar e greu s-o duci pe urmă pe-al luminii drum.

Nu-i greu a aprinde focul, dar e greu, aprins,
să-i mai stăpânești puterea pe-un voit cuprins,
nu-i greu să aprinzi iubirea, dar e greu apoi
s-o păstrezi să nu se-nfunde undeva-n noroi.

… Când voi reveni odată din al meu mormânt,
cum aș vrea să-mi văd de vrednic rodul meu cel sfânt,
apei care-am slobozit-o într-un viu șuvoi
să-i văd roada-n mii de holde coapte, dulci și moi.

Sfintele mulțimi trezite de-al meu nalt cuvânt
să le văd nemărginite în Eden intrând
și iubirea ce-am aprins-o cu un cântec drag
s-o văd lumea-nflăcărând-o sub același Steag.

… Când mă voi trezi odată din mormânt să ies,
fă-mă, Drag Iisus, să-mi aflu acest rod ales
și-apoi lasă-mă ca totul Ție să-l închin,
căci în toate-i totul numai harul Tău divin!