Zis-a Domnul: „Precum voiţi ca să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea. Şi, de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii iubesc pe cei care îi iubesc pe dânşii. Şi, de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii aceeaşi fac. Şi, de daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii dau păcătoşilor împrumut, ca să ia întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind, şi va fi plata voastră multă şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; că El este Bun spre cei nemulţumitori şi spre cei răi. Deci fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv”. (Luca 6, 31-36)
Când zici rabin, zici, îndeobşte, o viaţă tainică, cu trăsături care nu ajung la cunoştinţa lumii, închisă în ea însăşi şi închisă faţă de pătrunderile din afară. Ar urma că o asemenea viaţă se deapănă din ea însăşi, îşi toarce dezvoltarea ei proprie şi nu se abate nici la dreapta, nici la stânga, prin prefacerile vieţii dimprejur. Ar urma că locuinţa rabinului este o cetăţuie care-şi ţine duhul ei şi nu se clinteşte nici cu o iotă din aşezarea pe care stă întemeiată.
Psalmul 18, versetul 1
O, ce dulci şi fericite sunt aceste cuvinte, izvorâte din marea recunoştinţă a sufletului care s-a bucurat de o strălucită izbăvire din partea lui Dumnezeu! Nu există o mai mare fericire pe pământ şi nici o mai adâncă dovadă a adevăratei încredinţări despre puterea şi iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Viul nostru Dumnezeu şi Mântuitor (Ioan 20, 28).
Şi, pe când Îl îmbulzea pe El poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, sta Iisus lângă iezerul Ghenizaretului. Şi a văzut două corăbii stând lângă iezer; iar pescarii, ieşind dintr-însele, spălau mrejele. Şi, intrând într-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat pe el s-o depărteze puţin de la pământ; şi, şezând, învăţa pe noroade din corabie. Iar dacă a încetat a grăi, a zis către Simon: „Depărtează-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre spre vânare!”. Şi, răspunzând, Simon a zis Lui:
Dar însemnat lucru nu este numai să vestim Evanghelia, adică pe Hristos și Mântuirea pe care a adus-o El lumii și fiecărui suflet. Ci tot atât de însemnat este ca vestirea noastră să fie făcută într-un chip vrednic de Hristos și dintr-o stare vrednică de El. Mântuitorul nostru n-a vrut niște vorbăreți și predicatori care să fie numai niște negustori de vorbe, fie ele chiar vorbe frumoase. Ci a vrut ca acei care vor purta mărturia Lui, să fie ei însuși prin trăirea vieții lor niște dovezi a lucrării Evangheliei pe care o propovăduiesc ei altora. Când spui oamenilor că Hristos e Mântuitorul lumii, cei care te aud și vrei să te creadă, să vadă mai întâi în chiar viața ta îndreptată că tu L-ai primit pe El ca un Mântuitor al tău.
Psalmul 17, versetul 14
Ce bun lucru este pentru orice om cumpătat când, prin felul muncii lui sau prin al firii sale, se poate ţinea cât mai departe de oamenii lumii acesteia. De mulţimea gălăgioasă şi stricată. De tovărăşiile desfrânate şi pierzătoare. De societatea zgomotoasă şi uşuratică. De anturajul vicios şi blestemat al oamenilor lumeşti. Al acelui fel de oameni care, în orice loc şi cu orice ocazie, se dedau la desfrânare, atât cu vorbele gurii, cât şi cu mişcările privirii, şi cu gesturile mădularelor, şi cu toate expresiile fiinţei lor. Al acelui soi de oameni care sunt plini de orice fel de prefăcătorie în orice stare a vieţii lor.
Doamne, sunt pe lume oameni cărora mi-aș da ce-am tot
și sunt alții pentru care, cât aș vrea, nimic nu pot.
Pentru unii cu iubire și cu drag îngenunchez,
pentru alții mă cutremur să mă rog și să veghez.
Psalmul 17, versetul 1
Acestea sunt cele două condiţii în care trebuie să ne înfăţişăm cu rugăciunile noastre spre Dumnezeu: să fie pricina noastră nevinovată şi buzele noastre neprefăcute. Acestea se cere să le avem fiecare din noi când venim în faţa Sfântului Altar cu darul nostru şi în faţa Sfântului Dumnezeu cu cererile noastre.
Zis-a Domnul: „Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său, pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce ar folosi omului dacă ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Eclesiastul 10, 1
Păcatul, păcatul… acest lucru care pare mic sau nimic în ochii multora a biruit pe mari înţelepţi și a prăbuşit pe mulţi înălţaţi.
O mică defecţiune la frâna unui autobuz încărcat cu oameni – şi tot autobuzul, nemaiputând fi oprit la timp, se prăbuşeşte la o cotitură în prăpastie, omorând 80 de vieţi.
O mică picătură de petrol într-un vas cu lapte și a stricat totul.
O mică aşchie sărită în ochi a adus orbire pe totdeauna.
O bucăţică de săpun căzut în mâncare a stricat toată mâncarea… Iată unde duce puţina nebunie…
