„Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31)
Chipul de mai sus arată o întâmplare din viaţa apostolilor. O furtună cuprinsese corabia în care călătoreau apostolii, când deodată, pe la miezul nopții, L-au văzut pe Iisus umblând peste valuri şi apostolii, de frică, au strigat, „zicând că nălucă este”, „Dar Iisus îndată a grăit lor, zicând: «Nu vă temeți, Eu sunt». Atunci Petru, răspunzând, a zis: «De eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă». Iar El i-a zis: «Vino».
Psalmul 27, versetul 1
Frate credincios, de la începutul luptei tale pentru mântuirea sufletului tău — şi până la sfârşitul acestei lupte, tu să ştii bine că vei avea mult necaz cu vrăjmaşul satana, care va căuta în toate felurile să te facă să te lepezi de Domnul tău Iisus Hristos, Mântuitorul tău şi să te alipeşti iarăşi de păcatele şi de păcătoşii lui.
În viaţa omului vin dureri şi amaruri aşa de grele, că-i este peste putinţă să le înghită. Da, omul poate răbda foarte mult. Nu degeaba zice românul: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!”, cu toate că nu poate răbda chiar peste măsură, dacă nu are şi anumite proptele care-l feresc de prăbuşire. Prin singurele lui puteri nu poate răbda prea mult.
Învățătura acestei evanghelii, pe scurt, este aceasta: Gloata celor cinci mii de oameni s-a hrănit mai întâi cu Cuvântul lui Dumnezeu şi numai după această săturare sufletească a urmat minunea lui Iisus care a săturat și foamea lor cea trupească. Aceste două feluri de săturări sunt puse înaintea noastră cu învăţătură: să avem grijă mai întâi de cele sufletești să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33) și Învățăturile Lui și atunci va îngriji și de trebuințele noastre trecătoare.
Vom cerceta cu de-amănuntul istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora, din Biblie. Această istorie nu este o istorie ca oricare alta. Istoriile din Biblie sunt altfel de istorii. Ele sunt învăţături şi chemări pentru noi şi mântuirea noastră. Aşa e şi cu istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora. Ea este o chemare a Dumnezeirii. Ea ne arată ca o oglindă starea noastră păcătoasă şi strigă pe noi să ieşim din răutăţi. „Domnul a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în fărădelegi“ (II Petru 2, 6).
Gustaţi şi vedeţi că Biblia e Cartea lui Dumnezeu, Cartea Vieţii!
Vom începe cu întrebarea: Ce este Biblia sau Sfânta Scriptură?
Răspunsul e scurt şi precis: Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Biblia este o Carte a Dumnezeirii, o Carte prin care Dumnezeu ne-a descoperit planurile Sale cu privire la mântuirea neamului omenesc şi cu privire la mântuirea sufletelor noastre. Un “nor întreg de mărturii” (Evrei 12, 1) întăreşte acest adevăr. S-ar putea scrie o carte întreagă cu înşirarea acestor dovezi. Acum vom spune pe scurt numai câteva.
Evanghelia de duminică ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi care strigau după Dânsul: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”. „Credeţi că Eu pot face asta?” – i-a întrebat Iisus. „Da, Doamne” – au răspuns orbii. Şi atingându-Se Iisus de ochii lor, le-a dat vederea. Fariseii se arată îndată şi aici, spunând că Iisus face minuni cu ajutorul dracilor. (Citiţi această evanghelie la Matei 9, 27-35)
Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare.
Psalmul 26, versetul 8
Gândul care a fost la temelia zidirii unei Case pentru Dumnezeu, a unei Case care să fie numai a Lui, peste care şi în care să fie chemat numai Numele Său, în care să fie închinat şi slăvit numai El, care să fie în stăpânirea numai a Lui, păstrată ca proprietate înscrisă numai pe Numele Său — gândul acela a fost un gând sfânt (II Samuel 7, 13).
Acum duminică avem evanghelia slăbănogului din Capernaum, pe care l-a tămăduit Iisus, zicându-i: „Ia-ţi patul tău şi umblă”. Minunea aceasta se întâmplă şi azi în jurul nostru, de câte ori ne apropiem de Mântuitorul cu bolile cele sufleteşti şi luăm tămăduire. Dar această minune se întâmplă şi în viaţa cea trupească, când trăim o viaţă aprinsă şi cuprinsă de credinţă tare şi încredere în Mântuitorul. Iată, spre pildă, ce istoriseşte un medic de la Bucureşti într-o revistă: