„Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31)
Chipul de mai sus arată o întâmplare din viaţa apostolilor. O furtună cuprinsese corabia în care călătoreau apostolii, când deodată, pe la miezul nopții, L-au văzut pe Iisus umblând peste valuri şi apostolii, de frică, au strigat, „zicând că nălucă este”, „Dar Iisus îndată a grăit lor, zicând: «Nu vă temeți, Eu sunt». Atunci Petru, răspunzând, a zis: «De eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă». Iar El i-a zis: «Vino».
Și pogorându-se Petru din corabie, umbla pe apă, ca să meargă la Iisus. Iar văzând vântul tare, s-a înfricoşat şi, începând a se afunda, a strigat, grăind: «Doamne, miluieşte-mă!». Şi îndată Iisus, tinzând mâna, l-a apucat pe dânsul şi i-a zis lui: «Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»” (Matei 14, 24-31).
Iată, vedeţi, până ce a avut credință, Apostolul Petru a mers pe valurile mării ca pe uscat, dar îndată ce a început a se îndoi, a început şi a se cufunda. Asta înseamnă, cititorule, că orice valuri s-ar ridica în marea acestei vieţi, tu le poți trece şi poți trece peste ele până când ai o credinţă tare. Dar te afunzi îndată ce începe a slăbi credinţa ta. Cititorule! Uită-te înainte. Hristos stă şi înaintea ta ca înaintea lui Petru şi te cheamă să mergi la El, trecând peste valurile acestei vieţi. Uită-te la El neîncetat, uită-te cu credinţă tare şi nu te teme. Orice valuri şi orice vânturi de ispite şi patimi, şi necazuri s-ar ridica împotriva ta, tu nu te înfricoşa. Mântuitorul Hristos este lângă tine, îţi întinde mâna, te ajută până când Îl cauţi prin credinţă şi mergi înainte după El.
Mântuitorul Hristos şi cu alte prilejuri a arătat pe tot locul puterea credinţei. „Totul este cu putinţă celui ce crede”, zicea Iisus (Marcu 9, 23). „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5, 36)… „De veţi avea credinţă şi nu vă veți îndoi, veți zice şi muntelui: «Mută-te», şi se va muta” (Matei 21, 21)… „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”… (Marcu 5, 34). Această credință şi astăzi face minuni. Şi astăzi „toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Credinţa cea tare şi astăzi tămăduieşte bolnavi şi mută munți. De câte ori se întâmplă că doctorii spun de atare bolnav că va muri, şi cel bolnav nu moare, ci se tămăduieşte prin credință! De câte ori viața ridică în fața noastră munți întregi de necazuri, primejdii şi greutăți şi numai credința îi mută din calea noastră!
Dar nu orice credinţă poate face aceste minuni, ci numai credința cea vie, cea tare, cea încrezătoare, cea ascultătoare şi roditoare. Credinţa cea vie trebuie să te pună în legătură zilnică şi neîncetată cu Mântuitorul, cea încrezătoare trebuie să-ţi dea încredere că jertfa lui Iisus te-a iertat, te-a scăpat şi mântuit. Credința cea ascultătoare trebuie să te pună în slujba lui Hristos. Să trăieşti pentru El şi să fii stăpânit de El. Credinţa cea roditoare trebuie să facă din tine pomul cel roditor de roadele faptelor bune.
Cititorule! Începutul mântuirii tale este credinţa. Strigă şi tu cu bolnava din evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1923, nr. 14, pag. 3
