Psalmul 27, versetul 1
Frate credincios, de la începutul luptei tale pentru mântuirea sufletului tău — şi până la sfârşitul acestei lupte, tu să ştii bine că vei avea mult necaz cu vrăjmaşul satana, care va căuta în toate felurile să te facă să te lepezi de Domnul tău Iisus Hristos, Mântuitorul tău şi să te alipeşti iarăşi de păcatele şi de păcătoşii lui.
Cum însă tu doreşti să ajungi cu bine la capătul credinţei tale, adică la mântuirea sufletului tău, tu să fii hotărât să lupţi şi să biruieşti în toate înfruntările cu vrăjmaşul tău! În această sfântă hotărâre îţi va da o mare putere încredinţarea că ai a face cu un vrăjmaş mincinos şi prefăcut care niciodată nu este în fapt după cum se laudă în vorbă că este. Răcneşte ca un leu când se apropie de tine, ca să te înfrice şi să-i cazi îngrozit în ghearele lui (I Petru 5, 8).
Dar îndată ce vede că tu nu te temi de el, ci te împotriveşti lui, tare în credinţa ta şi hotărât în răbdarea ta, el dă înapoi şi fuge ca un căţeluş (Iacov 4, 7; I Petru 5, 9). De departe crezi că e lup, dar de aproape vezi că te-ai temut zadarnic; el nu este niciodată ceea ce vrea să pară că este.
Era pe la noi, la ţară, în copilăria mea, un biet om, anume Culiţă, cam slab de minte, care umbla cerşind prin satele noastre… Când venea pe la noi îmi tot plăcea să ascult povestea lui cu lupul… «Trecând odată printr-o pădure, am văzut — spunea el — un lup mare-mare.» Cum se temea mai tare să fugă înapoi, Culiţă a mers înainte, apropiindu-se de lup. «Dar, când eram mai aproape de el, am băgat de seamă că era un câine» — zicea Culiţă… «Şi când am fost lângă el, am văzut că era mort!…»
Atunci făceam mare haz de povestea lui Culiţă cu lupul. Dar acum, după ce am trecut şi eu prin pădurea încercărilor şi am avut a face atâta vreme cu leul şi lupul cel «mare-mare» — m-am încredinţat că totul e mai mult o slăbiciune a noastră decât o putere a lui. Am văzut că într-adevăr n-ai de ce să te temi de diavolul… că dacă nu te temi de el, cu toate ameninţările lui, el nu-ţi poate face nimic. Te poate bate? — Să ştii însă că nu dor decât primele două lovituri. Pe celelelate nu le mai simţi…
Deci n-ai de ce să te temi! Te poate înfometa? — Să ştii că dacă eşti hotărât să posteşti, nu-ţi mai este foame… Deci iarăşi n-ai de ce să te temi! Te poate închide? — Dacă ai învăţat să iubeşti meditaţia şi rugăciunea, n-ai de ce să te îngrozeşti de singurătate. Cu Hristos îţi vei petrece timpul în chipul cel mai fericit. Deci iarăşi n-ai de ce să te temi! Te poate ucide? Dar sufletul nu ţi-l poate lua! După aceea ce ţi-ar mai putea face? Nimic!
Deci nu te teme niciodată! Într-adevăr — aşa cum spune Cuvântul Domnului — n-ai de ce să te temi. Căci dacă nu te temi, dacă priveşti liniştit şi cu curaj totul, uşor îţi dai seama mai dinainte cât de neputincios este vrăjmaşul. Iar dacă te temi, îţi dai seama după aceea cât de neputincios ai fost tu. Te ruşinezi cât ai putut fi de slab şi de fricos temându-te de atâta lucru, că într-adevăr nu era de cine să te temi.
O, Puternic Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Care cu puterea firii de om Te-ai împotrivit vrăjmaşului şi totdeauna L-ai biruit, Te rugăm îmbărbătează-ne şi pe noi pe toți credincioşii Tăi, pentru ca în orice vreme, luptând cu orice vrăjmaş al Tău şi al nostru, să nu ne temem niciodată, ci să fim încredinţaţi că într-adevăr n-avem de cine să ne temem! Fă, Doamne, să privim totdeauna la om, dincolo de îmbrăcămintea şi de armura lui şi să vedem că totuși nu este decât un biet om luat din lut și că n-avem de cine să ne temem! (Luca 12, 4).
Privind la valuri, să vedem că Tu eşti deasupra lor şi poţi să le porunceşti ca un Stăpân, căci ele Te vor asculta (Matei 14, 25-33). Să nu ne temem, Doamne, niciodată de nimic în afară de păcat… Căci Viu eşti Tu, Doamne, şi Atotputernic, mai presus de orice primejdie, mai aproape de noi decât orice vrăjmaş şi mai puternic ca orice leu.
Și fă, Doamne Iisuse, ca această liniştitoare încredințare să nu ne părăsească niciodată.
În nici o primejdie. Şi pe nici unul din noi. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
