În vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor, care este de cealaltă parte de Galileea. Și ieșind El la uscat, L-a întâmpinat pe El un om oarecare din cetate, care avea draci şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în mormânturi. Iar văzând pe Iisus şi strigând a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: „Ce este mie şi Ție Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt?
Scriptura aminteşte despre două atacuri făţişe ale Satanei. În cel dintâi, diavolul a atacat pe Adam şi Eva în grădina Edenului (raiului), iar în al doilea a atacat pe Mântuitorul în pustie. În Eden a biruit pe Adam, iar în pustie a fost biruit de Mântuitorul. Aceste două atacuri, aceste două lupte sunt pline de învăţătură despre cum atacă diavolul şi despre cum poate fi biruit. Le vom cerceta deci cu de-amănuntul.
Ciocârlia se înalţă în soare şi în lumină cântând. Aşa e şi creştinul cel adevărat. Simte o lipsă şi o plăcere sufletească să-şi desfacă mereu aripile rugăciunii şi ale cântării şi să se înalţe cu ele spre cer, spre Dumnezeu… Ciocârlia parcă se pierde în înălţarea ei spre soare, spre cer, spre lumină. În rugăciunea cea adevărată, sunt clipe binecuvântate în care parcă am rupt-o cu pământul, cu lumea… În care parcă „ne pierdem” în lumea şi lumina cea tainică a cerului.
Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mântuitorului. Acolo veţi afla ce înseamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.
Aici intră chemarea ce o are Oastea Domnului. Ea cheamă pe tot omul la război contra „stăpânitorului veacului acestuia“. Ea se luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume, pe care Satana umblă să le răstoarne cu totul.
Psalmul 42, versetul 1
Cum doreşte un cerb, fiinţa cea mai curată şi mai frumoasă…, adică cu o dorinţă curată, puternică şi permanentă, cum doreşte un cerb, adică mereu cu gândul de a întrebuinţa frumos, folositor şi cumpătat, aşa să-L dorim şi noi pe Hristos şi aşa să-I folosim darurile Sale! Nu cu dorinţe nestăpânite, josnice şi rele să ne apropiem de Casa Lui, de adunarea Lui, de credincioşii Lui, de Cuvântul Lui, de tot ce are El. Nici cu gând să folosim rău cele ce ni le dă El (Iacov 4, 3) sau cele ce ni le dau ai Lui. Nici cu porniri fireşti şi păcătoase să ne apropiem noi de Domnul sau de sufletele curate care vin să se adape la izvoarele Sale. Ci cu gingăşia, cu grija şi cu nevinovăţia cerbului sau căprioarei, care vin să-şi stâmpere setea şi să-şi răcorească inima.
Evanghelia propovăduită de noi
Când vasul este curat, curat este şi conţinutul pus în el. Când o conductă este curată, curată va fi şi apa care curge prin ea de la izvor… Şi când vestitorul Evangheliei este curat, curată va fi şi învăţătura. Curat va fi şi Cuvântul. Curat va fi tot ce vine din Hristos prin el, pentru cei la care este trimis vestitorul acesta. Nu există nimic mai de preţ pentru Hristos la un trimis al Lui, aşa cum este curăţia sufletească. Curăţia şi sfinţenia una sunt. Şi cea dintâi condiţie pe care o cere Dumnezeu unui împreună-lucrător cu El aceasta este: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt! zice Domnul; şi aceasta este o poruncă de la care Dumnezeu nu Se abate niciodată când este vorba de lucrarea Lui cu noi sau prin noi. Fiindcă necurăţia este starea în care diavolul îşi ţine toate păcatele lui, iar cine este necurat are în el toate urâciunile lui satan.
Psalmul 41, versetul 9
Este parcă un destin nefericit ca tocmai acela care mănâncă cel mai mult din pâinea ta, tocmai el să ridice apoi, când i se pare că nu mai are nevoie de tine, călcâiul cel mai plin de vrăjmăşie împotriva ta, cu cele mai josnice porniri de care este în stare fiinţa lui rea. Rari sunt binefăcătorii care n-au gustat pe pământ acest amar venin al nerecunoştinţei aruncat peste sufletul şi numele lor tocmai de către acela care le datora mai mult pe lumea aceasta.
Păsările care îşi fac cuibul pe pământ nu sunt cântăreţe şi nici nu pot zbura la înălţime (fazanul, prepeliţa, pitpalacul, cocoşul de munte etc.). Numai păsările care îşi fac cuibul sus, în arbori, sunt bune cântăreţe. Ciocârlia cântă numai când se desparte de pământ şi se înalţă sus spre cer. Cântă în plin zbor spre cer…
Dumnezeu… ştie!
Adevăratul om al lui Dumnezeu – omul care, prin naşterea din nou, a devenit fiu al Tatălui şi apoi, împreună-lucrător cu El, în câmpul Evangheliei şi în câmpul mântuirii – trebuie să aibă o conştiinţă atât de trează şi o umblare atât de atentă în toate lucrurile, încât cea mai mică umbră de abatere de la curăţia ascultării de Duhul Sfânt să-l îngrijoreze şi să-l doară.