Prima Pagină

Comemorarea căpeteniilor Oastei Domnului – 2016

Adunarea de comemorare a fratelui Traian Dorz va avea loc la Mizieș (BH), pe data de 11 iunie, între orele 15 și 19.

Veniți, dragi frați și surori de pretutindeni, să nu dăm uitării acest mormânt sfânt unde așteaptă învierea părintele nostru iubit care a suferit atât de mult, care ne-a aprins în suflete dorul de cer, de Iisus și ne-a modelat viețile prin nemuritoarele sale scrieri.

Fiecare cade singur – Traian Dorz

Fiecare își ia singur calea vieții sau a morții

Astfel singur el își poartă vina sau răsplata sortii.

Fiecare-ajunge singur la osândă sau răsplată

Iar prilejul mântuirii, ori ‘i-acum ori niciodată.

Templul lui Dumnezeu – Ioan Marini

Voi sunteți Templul lui Dumnezeu.” (I Corinteni 3, 19)

În zarva de azi a popoarelor, la ora înaintată a vremii, la care ne aflăm, trăirea adevărului dumnezeiesc din cuvintele de mai sus, va aduce multă binecuvântare Bisericii lui Dumnezeu. Căci pe pământul pe care Creatorul a semănat cu multă dărnicie dovezi despre puterea și bunătatea Sa, răsună azi tot mai asurzitor glasuri străine de El. Dar „glasul străinilor” nu trebuie să pătrundă în Templul lui Dumnezeu, adică în noi cei răscumpărați.

Un pui de vultur – pr. Iosif Trifa

Un pui de vultur trăia împreună cu găinile. Un lucru interesant am văzut într-un sat de sub poalele munților Carpați. Un vânător prinsese un pui de vultur și îl domesticea. Domesticirea, îmblânzirea puiului de vultur ajunsese până acolo că trăia la un loc cu găinile.

Dumnezeul nostru, ridică-ne iarăși! – Traian Dorz

Se întâmplă câteodată în viața unui om credincios ca și el să cadă în vreo cursă a diavolului… Într-o clipă de slăbiciune sau de neatenție, la o ascunsă ispită a șarpelui, i se poate întâmpla oricărui suflet să se poticnească și să cadă.

Chiar și celui mai credincios până în acel moment slab – nenorocirea unei căderi i se poate întâmpla, Au fost atâția mari viteji ai lui Dumnezeu, oameni cu o mare putere de voință și de înfrânare, care s-au pomenit dintr-o dată trântiți în vreun fel de către vrăjmașul cu vreo ispită, în vreun păcat. Pe pământ, numai Hristos a fost nebiruit!

Curăția cărării tânărului – Traian Dorz

Problema educației tineretului este o problemă foarte însemnată și de aceea fiecare familie, fiecare biserică și fiecare popor și-o pune – sau ar trebui să și-o pună – cu foarte multă grijă. Pentru că de această educație depinde în cea mai mare măsură nu numai fericirea sau nefericirea celor care au sau nu au tineret, ci întreg viitorul lor.

Nu este tot una a nu avea copii sau a-i avea, nici tot una a-i avea buni – sau a-i avea răi. De aceea, orice părinți, orice biserică și orice neam, trebuie să-și pună problema îndrumării tineretului pe calea curăției

Când vei trece – Traian Dorz

Când vei trece printre oameni, ține-ți capul aplecat

Cum te duci atunci când sameni cel mai greu ogor arat.

Căci orice cuvânt ce-ți scapă, și-orice pas, în ei rodesc

Îi învie ori îi-îngroapă, îi usucă ori îi cresc.

Biblia în familie (III) – Ioan Marini

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4)

Lupta pentru pâine!

Câtă trudă pe bietul muritor care dă totul şi este în stare să facă totul, ca să-şi asigure o bucată de pâine, pentru trecătoarea sa viaţă pământească. Şi câtă mulţumire pe el, când îndestularea îşi face loc la masa şi în magazia sa.

Undiță fără râmă – pr. Iosif Trifa

Peștele este mai cu minte decat tine. El nu sare la undița goală. Dar tu, dragul meu, faci acest lucru. – Cum așa? – Păi, de câte ori înjuri, tu te-arunci în undița diavolului fără să-ți dea diavolul nimic în schimb.

Ce iute trec anii – Traian Dorz

Anii vieţii noastre se duc ca un sunet – spune Psalmul 90. Într-adevăr ca un sunet atât de scurt. Când îi avem înainte ni se pare că sunt atât de lungi şi că vin atât de încet şi că ţin atât de mult.

Când îi avem în urmă, ni se pare că au fost un vis, ni se pare că nici n-au fost. Au trecut şaptezeci de ani – vârsta biblică – şi iată ce am ales din ei.

Ce mult ar trebui să gândim înainte, cum gândim înapoi. Înainte când putem să-i folosim bine, nu înapoi când nu mai putem face nimic.

Top