Se întâmplă câteodată în viața unui om credincios ca și el să cadă în vreo cursă a diavolului… Într-o clipă de slăbiciune sau de neatenție, la o ascunsă ispită a șarpelui, i se poate întâmpla oricărui suflet să se poticnească și să cadă.
Chiar și celui mai credincios până în acel moment slab – nenorocirea unei căderi i se poate întâmpla, Au fost atâția mari viteji ai lui Dumnezeu, oameni cu o mare putere de voință și de înfrânare, care s-au pomenit dintr-o dată trântiți în vreun fel de către vrăjmașul cu vreo ispită, în vreun păcat. Pe pământ, numai Hristos a fost nebiruit!
În drumul spre cer, creștinul trece prin multe primejdii în călătoria sa. Și se poate ca, din vreun ascunziș, vrăjmașul care îl pândește neîncetat să-l rănească cu vreo săgeată aprinsă, când scutul credinței nu-i ținut cu o veghere trează, chiar cum se cuvine sau când platoșa neprihănirii nu-i păstrată bine întărită. Se poate să-i pătrundă în cap vreo săgeată de rătăcire, când coiful mântuirii, adică învățătura sănătoasă, nu-i chiar puternic așezată peste mintea lui.
Dar oricât ar fi de adâncă rana inimii sale și oricât ar fi de serios atinsă orientarea minții sale, adevăratul credincios se ridică iarăși din orice cădere, se îndreaptă iarăși și se reface iarăși. Căci Dumnezeul său, Care vede adâncul inimii lui și ținta gândurilor sale curate, nu-l lasă prea mult, nici în căderea inimii înșelate, nici în rătăcirea minții umbrite. Ci, prin mijloacele dragostei Lui, sau ale mustrării Sale, sau chiar ale pedepsei binefăcătoare, prin Cuvântul Său sau al fraților, prin asprimea sau bunătatea Sa, totdeauna are grijă Dumnezeu să-L ridice iarăși. Numai dacă sufletul său este sincer și dacă inima lui este smerită.
Din orice cădere și din orice ridicare a lui, credinciosul adevărat va face totdeauna un nou prilej de o și mai strânsă apropiere de Dumnezeul său și de frații săi, care l-au ajutat să se ridice. Și va face o nouă experiență care îl va ajuta nu numai ca el să știe cum să se păzească mai bine în viitor, luptând mai tare ca să nu fie doborât, – dar va ști și cum să învețe și să păzească și pe alții de această cădere.
Lucrarea lui Dumnezeu și Biserica Sa lucrătoare au pe pământul acesta, la fel, uneori, parte de multe necazuri și nenorociri, dar toate sunt rânduite ca să le deschidă ochii asupra unor ispite și primejdii la care adesea nu iau seama îndeajuns sau prin care încă nu trecuseră până atunci. Pentru ca trecând acum prin acestea, uneori cu dureroase răni și pierderi, să câștige o experiență adânc folositoare apoi pentru viitor. Căci, în lupta lui Hristos, Lucrarea Sa trebuie să învețe mereu, fiindcă lucrul Domnului trebuie făcut tot mai bine și tot mai bine și se cere făcut în tot mai mare măsură.
O, cât de adevărat este acest lucru și cu Oastea Domnului !… Facă Domnul nostru Iisus Hristos ca după ce El o va ridica iarăși, după ce îi va da prin Duhul Sfânt un nou și puternic avânt, după ce îi va reda iarăși libertatea, Oastea Sa și lucrătorii Săi să nu uite niciodată lecția pe care Domnul a vrut ca ei s-o învețe prin încercările prin care i-a trecut ! Ci, orientați deplin și sănătos asupra tuturor celor dinlăuntru și a celor din afară, să știe să înalțe steagul lui Hristos și mai strălucit, să mărturisească Cuvântul Lui și mai lămurit. Să trăiască voia Lui și mai puternic, și mai rodnic și mai ascultători să fie întru totul pentru El. Ca să împlinească mai fericit solia cu care Dumnezeu i-a trimis la neamul acesta, spre mântuirea și a unora și a altora.
Traian Dorz, Comoara Psalmilor, vol.4
