„Să fie lumină!“ a zis Dumnezeu la facerea lumii. Această lumină n-a fost numai a soarelui, ci a fost şi lumina sufletului; a fost lumina care l-a luminat pe Adam, omul cel dintâi. Aceasta era o lumină curată şi desăvârşită. Întuneric nu se afla în ea. Dar din greşeală, din grădina Edenului, întunericul s-a amestecat cu lumina, binele cu răul şi pe urmă întunericul a biruit lumina. Întuneric mare s-a făcut iar peste tot pământul: un fioros întuneric sufletesc. Domnul Iisus a venit într-o lume plină de întuneric sufletesc.
Cine mai alege astăzi calea-ngustă, care suie,
căci pe calea Crucii grele nu-i mai place nimănuie;
căile cu cruci uşoare sunt mai largi şi mai umblate,
căci pe ele firea lumii poate merge cu de toate.
Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;
cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată.
Cui îi place-n altă parte poate orişicând să plece,
cine-şi vrea uşoară crucea n-are-o cale, are zece.
Adunarea anuală a Oastei Domnului din Suceava a avut loc în data de 2 martie 2019, începând cu ora 14, într-o NOUĂ LOCAȚIE: salonul de evenimente EDEN GARDEN, str. Mircea Șeptilici nr. 2b, municipiul Suceava.
Tema adunării din acest an a fost Pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău! (Amos 4, 12b și 1 Tesaloniceni 2, 12).
Adunarea a fost transmisă în direct pe OasteaDomnului.info.
Citiţi Psalmul 22 şi capitolul 10 din Evanghelia de la Ioan şi veţi afla acolo o minunată icoană a mântuirii noastre sufleteşti şi a creştinului adevărat, pusă în asemănarea cu Păstorul cel bun şi oile turmei sale:
„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihna. Îmi înviorează sufletul şi mă duce pe căi drepte“ (Psalmul 22). „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine… oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le chem şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţă veşnică şi nimeni nu le va răpi din mâna Mea“ (Ioan 10).
Este cunoscută istoria căderii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie, la cartea Facerii, capitolul 3. Însă puţini sunt aceia care cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură pe care o cunoaştem din cărţile de religie e frumoasă şi e adevărată, numai că pentru mine şi pentru tine, cititorule, n-are nici o însemnătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate patimile, fărădelegile şi ticăloşiile.
Rugăciunea mamei este o putere atotputernică. Nici o rugăciune nu-i ascultată de Dumnezeu, mai grabnic şi mai deplin, decât rugăciunea mamei sfinte. Nimeni pe lumea aceasta nu are atâtea dovezi de izbăviri, de minuni, de rugăciuni împlinite, de împliniri minunate de către puterea lui Dumnezeu ca mama credincioasă. Toate mamele din lume ştiu aceasta. Toate mamele din lume au văzut aceasta. Căci numai mama nu se roagă pentru ea.
„Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20).
Minunate vorbe, minunată înştiinţare! Mântuitorul a spus aceste vorbe, El ne-a dat această înştiinţare prin gura Evanghelistului Ioan. Iisus Mântuitorul este Cel ce bate la uşă, iar uşa şi casa unde vrea să intre sunt, dragă cititorule, inima ta şi viaţa ta.
Al cui e soarele de-a pururi
și-al cui pământul pentru veac?
– Cine-a venit aici puternic
și cine n-a plecat sărac
Cine-i pe lumea asta veşnic
și ce-i aici netrecător?
– Ce oare e mai slab ca omul,
ce zboară oare mai uşor?
Ce atitudine să adopte omul credincios?
Sonoritatea acestor termeni face pe oameni să tresară, iar realitatea pe care o exprimă, înfricoşează.
Teama e justificată pentru că răutatea, ura, teroarea, manifestate prin atentate sau războaie, au ca urmare distrugerea nu numai de bunuri materiale, ci mai ales – şi asta e ținta – uciderea oamenilor.
Cei care scapă, rămân cu dureri şi infirmităţi pe tot restul vieţii. E totdeauna sumbru un astfel de orizont.
M-am gândit la Părintele Iosif, mai ales în ultimele zile, şi am ajuns la concluzia că oameni ca şi el sunt foarte rari în istoria lumii şi chiar în istoria bisericii. Şi l-am socotit ca fiind un personaj biblic, un personaj care se regăseşte pe aceste pagini din nou şi din nou şi din nou. M-am gândit şi am căutat în Biblie să văd cu cine l-am putea asemăna pe Părintele Iosif Trifa. M-am gândit în primul rând la Moise, cel care a scos din robie pe poporul său. Aşa a făcut şi părintele Iosif, a căutat să-şi scoată neamul din robia păcatului.
