O, cum mă mustră toate – Traian Dorz

O, cum mă mustră toate, Iisuse, când greșesc,
când căile curate un pas le părăsesc,
când chiar o clipă, poate, de Tine pot uita…
De ce mă mustră toate, Iisuse, chiar așa?
De ce, Iisus, de ce? De ce, Iisus, de ce?
De ce mă mustră toate atuncea chiar așa?

O, cum mă mustră luna și soarele de sus,
învinuind într-una un gând ce nu l-am spus,
și florile grădinii, și lucrul meu tăcut,
îmi mustră gândul vinii ce-o clipă l-aș fi-avut…
De ce, Iisus, de ce? De ce, Iisus, de ce?
De ce îmi mustră toate ce nici n-aș fi făcut?

O, Doamne, dar ce bine e că mă mustră tot
ca nicicând fără Tine, un pas să nu mai pot,
un grai să nu pot scoate, un gând să nu rostesc,
ci mustră-mă din toate, atuncea când greșesc.
Nu mă lăsa, Iisus! Nu mă lăsa, Iisus,
ci mustră-mă din toate atuncea când greșesc!