Cum cerul – Traian Dorz

Cum cerul larg de vară, apleacă-te senin
asupra celor care spre-a ta lumină vin,
furtunile puţine şi scurte să le ai,
curat şi cald să-ţi fie al lacrimilor grai.

Cei osteniţi să afle la umbra ta alin,
cei blânzi, împărtăşirea simţirii lor deplin,
cei buni încurajarea, cei îndrăzneţi avânt,
mai drept să plece dreptul, mai sfânt acel ce-i sfânt.

Belşugul frumuseţii lăuntrice să-ţi creşti
nălţându-ţi omenia spre formele cereşti,
chiar ce ţi-e mai aproape, priveşte-l depărtat
ca ruperea să-ţi fie uşor de suportat.

Hăţişul de ispite e greu şi-ntunecos,
nu-l trece niciodată cel leneş şi fricos,
nici tu nu poţi în viaţă să nu-l cunoşti de fel
– dar poţi feri căderea atunci când treci prin el.

Voieşte! – de voinţã nevoie ai oricând
din bine spre mai bine să naintezi urcând
spre forma cea eternă la care eşti dator
– o nici aşa greu nu e, dar nici aşa uşor!