Când ne ivești, Iisuse – Traian Dorz

Când ne ivești, Iisuse, doritu-Ți Chip Divin,
o jerbie de raze ne-nconjură senin
și dulcea rugăciune simțim că ne-o auzi
și mii de mâini de mamă ne zvântă ochii uzi.

Cum bem atunci același potir preafericit
și-aceeași pâine sfântă ne dă un trup sfințit,
și-aceeași părtășie ne-nalță preschimbați,
și-aceeași frați ni-s îngeri, și-aceeași îngeri, frați.

O, când venim spre Tine și vii și Tu spre noi,
cum ne prefacem Unul din miile de doi,
și-n cerul cel din mijloc, în dragoste-mpletiți,
cum plângem, cât de dulce-i a fi nedespărțiți.

Ivește-ni-Te-odată nemaiplecat Iisus,
să ne-mpletim prin lacrimi în cerul cel mai sus,
și corurile Slavei să cânte ce vor vrea,
și vecii dulci să curgă, așa, așa, așa…