Pe linia aceasta a acceptării oricărui risc în Numele Domnului, pentru împlinirea datoriei noastre sfinte față de El și față de memoria marelui nostru înaintaș, Părintele Iosif Trifa, am hotărât ca, de data aceasta, să participăm la sărbătoarea Rusaliilor, anul acesta, 1985, în număr voluntar, dar cât mai larg, la parastasul Părintelui Iosif de la mormântul lui din cimitirul orașului Sibiu.
Fiindcă știam că vor veni mulți frați și surori, am căutat să pregătim acestei mari sărbători nu numai un cadru cât mai solemn prin organizarea unei slujbe oficiale a parastasului, cu rugăciuni și cântări în comun, preoți și frați, ci să însoțim acestea și cu câte un mic dar, în numele neprihănitului profet, cât și al celorlalți pomeniți împreună cu el. Lucrul acesta ni s-a părut nu numai necesar, ci și înțelept, fiindcă deși slujirea parastasului oficial începea abia la ora unu după-masă, programul adunării noastre începea de la ora șase dimineața, când soseau primele trenuri pline de frați din toată țara în gară la Sibiu.
Pentru a explica felul cum se desfășurau acum toate adunările noastre și conținutul general al cuvântărilor, vreau să redau aici o relatare despre adunarea de la Rusaliile acestui an, 1985, de la Sibiu, cu ocazia pelerinajului nostru anual la mormântul Părintelui Iosif. Aceasta nu numai pentru frumusețea unică a acestei adunări, ci și pentru păstrarea pe totdeauna a acestor adevăruri și legăminte rostite acolo toate. Ele pot fi luate ca model și în viitor ori de câte ori ni se va îngădui un astfel de prilej. (…)
Într-adevăr, în dimineața aceasta sfântă așa s-a petrecut. Autobuzele de la gară spre cimitir au putut lua doar un neînsemnat număr din mulțimea fraților veniți. Cea mai mare parte s-a înșiruit pe jos, de-a lungul celor cam 5 km ai acestui traseu, spre uimirea tuturor celor de pe străzi, care se întrebau mirați: Ce e cu mulțimea asta? Ce congres popular neanunțat se petrece azi la Sibiu? Unde se duc atât de mulți? Ce eveniment adună atâta popor din toate părțile țării aici în ziua de Rusalii?
Programul de la cimitir a început de la ora șase dimineața, după cum prevăzusem cu cei sosiți încă de seara și de peste noapte, care privegheaseră în jurul mormântului din cimitir. Erau cam două sute de frați și surori, majoritatea, ca întotdeauna, tineri.
La picioarele mormântului așezasem masa cu pâinile punerii înainte, cu lumânări aprinse, pentru a da tuturor celor care ne cercetau – veniseră și aceștia – încredințarea că aici se pregătește totuși o slujbă oficială de parastas, după obiceiul străbun, ca să nu se ridice nedumeriri violente împotriva acestui neobișnuit de lung program al unui simplu parastas obișnuit.
Altfel, dacă nu am fi așezat acolo o masă cu pâine și lumânări, după cum este această practică, cum am fi putut justifica prezența noastră într-un număr de mii de oameni și cu un program de propagandă evanghelică neautorizată aici, într-un loc public care era totuși o instituție de stat? Ușor am fi putut fi trași la răspundere aspră pentru o întâlnire ilegală, neautorizată, și căreia i s-ar fi putut da orice explicație sau interpretare răuvoitoare. Am fi fost nu numai pedepsiți, dar și împrăștiați imediat, iar orice altă întâlnire de viitor în acest fel și în acest loc, împiedicată.
Iată cât de înțeleaptă și necesară a fost deci hotărârea frățească de a se face și forma oficială a acestui parastas. Dumnezeu a binecuvântat această hotărâre cu un ajutor direct pe care ni l-a dat în chip minunat și pentru îndepărtarea unor mari piedici, dar și pentru întocmirea unor condiții, spre a avea o deplină reușită în acest mod. Dumnezeu nu ne-a dat acest ajutor minunat doar pentru împlinirea frumoasei noastre datorii față de morții noștri sfinți, ci, prin el, ne-a și aranjat astfel cel mai bun motiv pentru desfășurarea în liniște a programului nostru sărbătoresc pentru care de fapt veniserăm aici.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 303
