Suflete dragă, poate că noi nu putem avea toţi fericirea unei înţelepciuni care vede şi prevede înainte, spre a ne lua din timp măsurile, ca să nu ajungem niciodată rău. Poate că nu putem avea nici înţelepciunea unei stăpânite cumpătări, pentru ca, la timpul fiecărui lucru, să ştim alege partea lui cea bună şi să nu scăpăm prilejul cel potrivit.
Dar înţelepciunea unei atente priviri şi a unei veghetoare luări-aminte asupra vieţii noastre şi asupra lucrărilor lui Dumnezeu o putem avea toţi, trebuie s-o avem. Şi vai de noi dacă n-o avem nici pe asta!
Cele prin care am trecut şi le-am suferit, şi le-am păţit, şi le-am petrecut trebuie să ne înveţe să ştim fără îndoială deosebi, mai bine şi mai deplin, binele de rău, adevărul de minciună şi aurul de gunoi. Cine nu învaţă nici din propria lui păţanie, acela este un nebun şi un netrebnic.
O, cât de mult sunt deosebite una de alta inimile oamenilor! Unii au o inimă gata să facă orice, fiindcă atunci când inima este bună, ea este gata îndată să facă binele. Cel care are o inimă rea este tot aşa de gata să facă răul.
Chiar dacă mintea mai calculată vine şi-i spune omului că, pentru a face un bine, se cere osteneală, pagubă, suferinţă, inima gata nu cântăreşte mult şi face. Inima bună face bine altuia, chiar dacă prin aceasta îşi face sieşi rău.
Şi după cum inima cea bună nu ascultă de mintea sa, care de mai multe ori se gândeşte la comoditatea proprie decât la binele altuia, tot aşa şi inima gata la rău nu ascultă de mintea care o opreşte, înştiinţând-o despre urmări.
O inimă bună, deşi sângerează de multe ori, deşi gustă cu amar durerea nerecunoştinţei şi a dezamăgirilor din partea multora pe care i-a ajutat şi deşi se întoarce adesea cu răni şi cu vânătăi de pe urma binefacerilor sale, ea totuşi nu descurajează niciodată şi nu renunţă la facerea ei de bine, pentru că aceasta este fericirea ei. Ea numai când face binele se simte fericită.
Lângă o inimă bună, nici o noapte nu-i întunecoasă, nici un necaz, deznădăjduit şi nici o luptă, necâştigată. Căci inima bună, gata de părtăşie curată, este o comoară şi pentru Dumnezeu, şi pentru oameni.
Este oare gata inima ta să asculte şi să împlinească cu bucurie când aude îndemnul: Vino la biserică! Sau: Vino la adunare! Sau: Vino să ajutăm! Sau: Vino să dăruim, să lucrăm, să postim, să răbdăm, să iertăm. Eu mărturisesc cu ruşine şi cu părere de rău că prea de multe ori inima mea nu a fost gata cu bucurie să facă binele acesta. Dar mă rog neîncetat să fie. Roagă-te şi tu pentru a ta.
Traian Dorz, Cununile slăvite
