Statornicie și schimbare (II) – Traian Dorz

Suflet credincios, bucură-te plin de uimire, bucură-te de bunătatea și puterea cea mare a lui Dumnezeu, cu care te-ai unit prin credință. Prin mijloacele nevăzute și necunoscute minții omenești, rugăciunile tale străbat nebănuitele depărtări, până la Tatăl Harului, ajungând Acolo din chiar clipa când îți deschizi tu gura (Daniel 10, 12). O, iată cât de mare este într-adevăr puterea rugăciunii fierbinți! Ea poate să închidă sau să deschidă cerul (I Împărați 17, 1; Iacov 5, 17), și poate să vindece bolile venite din păcat (Facere 20, 17; Iacov 5, 16), și poate să oprească mânia lui Dumnezeu (Numeri 11, 1-2), și poate să izbăvească popoare întregi (Deuteronom 9, 18-20; Iona 3, 10), și poate chiar să oprească soarele din mersul său (Iosua 10, 12-14), și poate să dezlănțuie puterile naturii (I Samuel 12, 18), și poate să însănătoșeze vrăjmași (I Împărați 13, 6), și poate să învie până și morții (II Împărați 4, 36-37; Fapte 9, 40-41), și poate primi tot ce dorește (I Ioan 3, 22).

Dacă tu ai fi neprihănit și rugăciunea ta ar fi fierbinte, totul ți-ar fi cu putință, după cum cu putință le-a fost și altora, precum s-a spus în Sfântul Cuvânt dumnezeiesc. Trăiește numai în sfințenie! Ai numai credință puternică. Și roagă-te numai fierbinte și vei vedea că va fi întocmai așa. Și că vei primi tot ce ceri în Numele Domnului Iisus. Fiindcă toate făgăduințele Domnului sunt adevărate. Când omul se întoarce la Dumnezeu, el află lucruri nemaiauzite (Fapte 19, 11). Vede că Hristos poate să facă lucruri care păreau cu neputință. Simte și cunoaște lucruri pe care nici nu le bănuia înainte niciodată, nici cu mintea și nici cu inima lui (Efeseni 3, 20).

De când este lumea, nimeni n-a mai putut dărui unui suflet starea de har pe care i-o dă Domnul Iisus (Romani 5, 1-11). Fericit este sufletul care are o astfel de stare. Și fericit este el dacă, având-o, o mărturisește cu bucurie și cu curaj oricui, spre slava Aceluia Care i-a dăruit-o și spre mântuirea tuturor celor care, însetând după aceste fericite daruri cerești, află că, iată, cel care vine la Hristos le poate avea. Dacă n-ar fi Dumnezeu, n-ar mai fi nimic și n-ar mai fi fost nimic. Cum dacă n-ar fi un meșter, n-ar fi nici lucrul pe care l-a facut el…

Ce simplu este acest adevăr și cât de ușor de priceput este acesta până și de către un copil! Dar ce neînchipuit de greu este el de primit pentru cei „pricepuți“!

Dacă n-ar veni toate de la Dumnezeu, sigur că n-ar avea de unde să vină, după cum dacă n-ar fi undeva un izvor, n-ar avea de unde să curgă apa aceasta care vine spre noi. N-ar avea de unde curge, fără izvorul care a pornit-o și o aduce.

Ce măreață dovadă că vin de la Dumnezeu poartă în ele însele toate lucrările Lui! Strălucirea lor, ordinea așezărilor, trăinicia și frumusețea lor, înțelepciunea alcătuirii și regularitatea mersului tuturor acestora, toate, toate acestea sunt o dovadă că întreaga Creație vine de la Dumnezeu. Și merge spre El.

Cel care crede că nu mai poate primi învățătura de la nimeni, acela este un om definitiv pierdut. Cel care își închipuie că poate să facă tot ce vrea, fără ca să fie obligat a da socoteală nimănui de faptele sale, acela nu mai poate fi scăpat de la pierzare. Mândria și nerecunoștința celui rău îl trag și-l împing la pierzarea sa totală. Nimic nu este mai sigur ca aceasta. Dumnezeule al Milei, nu lăsa pe nici un suflet să fie așa! Amin.

Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor