Statornicie și schimbare (I) – Traian Dorz

Evanghelia v-a depășit pe voi, cei fățarnici, și Hristos Și-a ales alte vase: pe cei sinceri, pentru a vă face pe voi geloși. Iar gelozia aceasta să vă prefacă sfinți, așa cum trebuia de mult să luptați să ajungeți. Mirați-vă deci și de ei, cei atât de minunați. Dar și mai mult să vă mirați că voi nu înțelegeți lucrul acesta. Mirați-vă că totul se schimbă în jurul vostru și numai voi nu vă mai schimbați. Atunci poate ar fi o nădejde și pentru voi.

Cei care trăiesc în păcat vor să facă din Dumnezeu slujitorul, nu Stăpânul lor. Toate rugăciunile lor (când sunt) sunt numai cereri și porunci date lui Dumnezeu. El trebuie să le tot împlinească acestora toate dorințele lor lumești, toate poftele și planurile lor necuviincioase sau nelegiuite. Ei Îi cer mereu lui Dumnezeu să le păzească vitele, holdele, casa, copiii și pomii… Să le omoare vrăjmașii, omizile, gândacii. Să le dea haine, sănătate, bani. Și câte și mai câte! Ce urâtă înțelegere despre Dumnezeu și despre rugăciune… Oamenii Îi tot cer lui Dumnezeu să le tot slujească zi și noapte, ca și cum Domnul ar fi robul lor cel mai îndatorat, iar ei nici măcar nu se gândesc că ar avea vreo datorie față de El, pentru toate binefacerile pe care le-a împlinit față de ei și pentru toată bunătatea pe care, fără merit, le-a arătat-o. Ce vinovate sunt astfel de rugăciuni!

Sfânta Scriptură adeverește că dorințele celor care trăiesc în păcat nu sunt ascultate de Dumnezeu. Cât trăiesc în nelegiuire și în neascultare, toate dorințele lor și rugăciunile lor pentru lucruri rele sunt zadarnice; nici una nu ajunge până la Tatăl Ceresc. Ceea ce primesc ei nu este urmarea rugăciunilor lor, ci a bunătății lui Dumnezeu. Dacă totuși Dumnezeul cel Bun le dă atâtea binecuvântări, asta nu este o urmare a rugăciunii lor, căci pe acestea El nu le ascultă, ci sunt urmarea bunătății Lui. Sunt binefacerile revărsate de bunătatea lui Dumnezeu cea nespus de mare pe care El o revarsă peste toți, fără a fi asta un răspuns la vreo rugăciune a lor. Căci cei mai mulți nu se roagă. Iar ceilalți se roagă rău. Rugăciunile acestea n-au nici un rol în purtarea bunătății cerești, fiindcă dacă ei sunt necredincioși, rugăciunile lor sunt ca și când n-ar fi deloc. Dumnezeu nici nu-i ascultă pe cei ce trăiesc în păcat și nu vor să-L asculte pe El.

Cândva și binefacerile nemeritate îi vor osândi. Duhul Sfânt nu-i ajută în rugăciunile lor pe cei care nu-L au, fiindcă ei nu au venit la Iisus, ca El să li-L dea. Nici Harul nu-i sprijină, fiindcă ei n-au venit la Iisus, ca să aibă har. Degeaba strigă cei neascultători, căci Domnul nu-i ascultă, zice Iov (Iov 35, 12-13). Strigă către Domnul, dar El nu le răspunde, zice David (Psalmul 18, 41). Îl vor chema, dar nu le va răspunde, zice Solomon (Proverbe 1, 28). Oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, zice Domnul (Isaia 1, 15). Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta (Ieremia 11, 11; 14, 12). Chiar dacă vor striga în gura mare, tot nu-i voi asculta (Ezechiel 8, 18). Domnul Își va ascunde fața de ei, fiindcă au făcut fapte rele (Mica 3, 4). Prima rugăciune ascultată este cea a pocăinței adevărate.

Dumnezeu este bun și cu cei nemulțumitori, și cu cei răi (Luca 6, 35). Deși rugăciunile lor nu sunt ascultate când nu sunt după voia Lui. Ci bunătatea lui Dumnezeu se revarsă încă și peste cei răi, independent de rugăciunile lor, fiindcă acestea sunt ca și cum n-ar fi (Iacov 4, 3). Ci din pricina celor aleși ai Domnului, care mai sunt printre ei.

Cea dintâi rugăciune ascultată de Dumnezeu de la vreun om este cea de pocăință, cea cu lacrimile întoarcerii la El. După aceea, toate rugăciunile omului sunt ascultate cu bucurie (Ioan 15, 7). Căci numai atunci sunt făcute după voia lui Dumnezeu și spre slava Lui, când izvorăsc dintr-o inimă nouă și curată.

Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor