Spre Tine îmi înalț sufletul – Traian Dorz

Psalmul 25, versetul 1

Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui, ca să se ridice la starea de vrednicie în faţa Lui, ca să asculte de poruncile Lui şi să se încadreze în orânduirile Lui, — această îndreptare l-a înălţat pe om. Lupta aceasta de a se înălţa spre Dumnezeu l-a ridicat pe om totdeauna pe o treaptă mai înaltă, l-a făcut mai bun, mai nobil, mai inteligent, mai blând, mai om. Către Dumnezeu, omul se înalţă, nu se coboară.

Vremile cele mai înfloritoare şi mai rodnice din viaţa omenirii sau a individului sunt acelea în care sufletul s-a înălţat spre Dumnezeu. Adică a năzuit spre tot ce este Înalt şi Adevărat, Frumos şi Bun, spre idealul dumnezeiesc. În astfel de vremi omenirea a creat şi omul creează cele mai frumoase opere, a realizat cea mai frumoasă trăire, a rodit cele mai mari frumuseţi, şi-a înălţat cel mai înalt cinstea numelui său de om. Căci numai înălţarea spre Dumnezeu poate ferici sufletul şi-l poate lumina. Toate celelalte năzuinţe îl scoboară numai. Şi îl întunecă. Numai căutând Faţa şi prietenia lui Dumnezeu te ridici — toate celelalte te prăbuşesc.

Ce înălţare cerească îţi dă o rugăciune fierbinte, o cântare sfântă, o faptă bună, o lectură evanghelică, o meditare duhovnicească!… Adică tot ce vine de la Dumnezeu. Şi îndrumă spre El. Ce momente înălţătoare trăieşti totdeauna în lăcaşurile sfinte în preajma lui Dumnezeu! Ce fericită înălţare trăieşte fiinţa noastră când este în prezenţa binecuvântată a lui Hristos, în orice loc şi în orice vreme! Fericite sunt acele suflete şi acele vremuri care pot dobândi înălţarea şi apropierea de Dumnezeu!

Dar vai de acelea care se depărtează de El! Vai de aceia care se năzuiesc nu spre idealul dumnezeiesc, ci se îndreaptă spre ceea ce este josnic şi se lasă cu plăcere atraşi spre cele inferioare, josnice! Ce trist pentru om când acceptă mai degrabă să aibă ca strămoş şi părinte al său o făptură urâtă şi inferioară lui —maimuţa — şi nu pe Dumnezeul Cel Strălucit şi Superior, spre Care, ori de câte ori îţi întorci privirile, te luminezi, te înalţi în propriii tăi ochi şi simţi impulsul puternic de a te face mai bun, mai cinstit, mai evlavios, mai demn!… Dar ce gânduri îţi pot veni când îţi întorci privirile spre un animal şi îi zici: tu eşti strămoşul meu!…

O, frate om, nu mai avea nici o îndoială că tu Îl ai Părinte pe Dumnezeu!… Întoarce-te deci spre El şi te înalţă ascultând de voia Lui!… Vino la Iisus Hristos astăzi şi, prin hotărârea şi legământul credinţei şi ascultării de El, reintră în moştenirea împărăţiei Lui şi fă-te părtaş virtuţilor Sale! Înalţă-ţi ochii şi inima spre El acum, căci îndată vor începe să se înalţe şi umbletele şi faptele tale, iar la capătul zilelor tale ţi se va înălţa la El şi sufletul tău, spre a fi veşnic apoi în desfătările de la dreapta Lui, care vor fi răsplătirea tuturor celor care s-au înălţat până la Hristos şi au rămas la El, prin gândurile şi năzuinţele lor.

O, Marele nostru Dumnezeu mai presus decât cerurile, Care locuieşti în înălțimile luminii şi bucuriei veşnice, Te rugăm trimite-ne tuturor făpturilor Tale puterea şi îndemnul Duhului Sfânt, pentru ca prin ele toţi să ne înălțăm mereu spre Tine! Să ne înălțăm rugăciunile noastre, gândurile noastre, faptele noastre, familia noastră şi poporul nostru… Să ajutăm la înălțarea lumii întregi prin educaţia noastră şi prin pilda vieţii noastre. Fă să nu uităm niciodată îndemnul şi lupta pentru această înălțare spre Tine, până când sufletul nostru se va înălța pe totdeauna în lumina Ta… Până când sufletele tuturor oamenilor se vor lumina deplin, spre a vedea cât de adânc au putut păcătui chiar şi față de demnitatea lor în vremea când au putut crede că ei au o altă origine decât din Tine şi o altă paternitate decât a Ta. Să se ruşineze şi să se înalțe.

Amin.

Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2