Domnul nostru Iisus Hristos să vă umple vouă, tuturor scumpelor noastre surori, inimile de toată lumina Duhului Sfânt, pentru ca să puteţi înţelege şi primi, din toate cele scrise aici, tot ceea ce este cu adevărat voia lui Dumnezeu şi învăţătura lui Hristos pentru voi. Spre a putea aduce roadele Duhului Sfânt, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Nici un suflet omenesc.
Citind cele ce urmează şi meditând asupra lor cu rugăciune (sau cel puţin cu bună-credință), Duhul Adevărului, Care le-a inspirat, vă va încredința de puterea lor. Iar Duhul Iubirii vă va face inima să le primească. Pentru că nu veţi avea nici o îndoială la îndemnurile scrise aici, fiindcă veţi simţi că orice cuvânt nu este de la om, ci este, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru fericirea şi mântuirea celor ce vor voi să le asculte. Cartea aceasta a ieşit dintr-o mare frământare şi dintr-o mare trebuinţă.
Inima care v-o scrie din partea Domnului este cea mai puţin înzestrată şi pregătită pentru aceasta. Dar tocmai acest lucru va face ca toate mulţumirile să se îndrepte şi mai mult numai spre Duhul Domnului, Singurul Căruia I se cuvin toată slava, cinstea şi mulţumirea pentru toate, acum şi în veci.
Toate îndemnurile şi înştiinţările, mângâierile şi învăţăturile cuprinse în această carte sunt adresate, în chip deosebit, surorilor noastre. Fiicele Domnului şi fiicele Lucrării Evangheliei şi Bisericii Sale sfinte. Tuturor sufletelor iubite, ieşite din aceeaşi Mână a Dragostei lui Dumnezeu, ca şi cei care le sunt părinţi, ori fraţi, ori soţi, ori fii.
Voi sunteţi binecuvântate de acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, Care l-a făcut pe om de la Început din cele două jumătăţi ale lui: partea bărbătească şi partea femeiască. Şi după aceea l-a despărţit pe om, dar numai într-un anumit fel.
În gândul iubirii lui Dumnezeu a rămas şi stăruie mereu dorinţa reunirii celor două părţi ale omului, în aceeaşi binecuvântată şi desăvârşită unire în care trăiau cele două jumătăţi ale lui mai înainte de a fi despărţite una de alta (Facere 1, 27). Citească aceste îndemnuri sfinte toate scumpele noastre surori, de toate vârstele… din toate stările… din toate vremurile!…
Citească sufletele cele predate Domnului şi înveţe a se preda şi mai deplin. Citească cele care încă nu s-au predat lui Hristos şi afle că nu există fericire pe lume decât în Iisus şi prin El. Citească toate fetiţele, fecioarele, logodnicele, soţiile, mamele, bunicile, necăsătoritele, văduvele, părăsitele – toate, toate. Căci fiecăreia în parte şi tuturor la un loc le vorbeşte, prin cartea aceasta, Hristos. Dar citească-le şi fiii, şi soţii, şi taţii, şi bunicii!…
Ca să afle şi ei nu numai ce mult sunt iubiţi de scumpele suflete care se jertfesc zilnic pentru a-i face pe ei fericiţi; ce mult muncesc ele pentru a-i îngriji, hrăni, spăla şi însoţi cu mângâierea şi părtăşia dulcii lor iubiri, ci să afle şi acea Iubire care, pentru ei, poartă, atât de des, o cruce numai cu spini. Mai ales ei să afle asta… Şi, aflând, să caute a le răsplăti ceva din tot ce au făcut şi fac ele, cu dragostea înţelegătoare şi bună a inimii lor.
În schimbul tuturor jertfelor pe care le fac pentru noi fiicele, soţiile, mamele, surorile noastre, să le dăm un strop curat de iubire recunoscătoare, un cuvânt de mulţumire, un sărut curat şi sfânt pe obrajii lor. Aceasta va fi cea mai fericită cunună de trandafiri, sub care crucea lor va deveni fericită. Şi suferinţa lor se va preface în bucurie.
Ce minunat este gândul înţelepciunii lui Dumnezeu şi câtă dragoste este în acest gând! Omenirea este formată din aceste două părţi: partea bărbătească şi partea femeiască. Una prin alta şi una cu alta. Lumea este ca un cămin în care partea bărbătească şi partea femeiască a ei, într-o adâncă şi sfântă colaborare, trebuie să împlinească acest minunat gând al Înţelepciunii lui Dumnezeu pentru care au fost rânduiţi: înmulţirea şi înfrumuseţarea armonioasă a vieţii pe pământ.
Dacă partea bărbătească este mintea care construieşte şi adună, partea femeiască este mintea care rânduieşte şi păstrează. Dacă partea bărbătească este inima care voieşte şi luptă, partea femeiască este inima care iubeşte şi împacă. Dacă partea bărbătească este temelia şi stâlpul, partea femeiască este frumuseţea şi acoperişul, fără de care nici temelia, nici stâlpul n-ar avea nici un rost şi nici o durată. Când într-o casă este sărăcie din lene, atunci cel mai vinovat este bărbatul.
Dar când este sărăcie din risipă, atunci cea mai vinovată este femeia. Când într-o casă este ceartă, vinovaţi sunt amândoi. Dar când este despărţire, cea mai vinovată este femeia. Când bărbatul este lăsat numai singur, el poate face mari greşeli. Este ca şi când luntrea ar fi mânată numai de o singură vâslă. Când însă şi femeia este la locul ei şi îşi împlineşte datoria cu simţul răspunderii, frumoasa ei parte, pe care nimic n-o poate înlocui, ajută fericit la bunul mers al vieţii.
Casa fără bărbat este pustie pe dinafară. Casa fără femeie este pustie pe dinăuntru – s-a mai spus aceasta. Iar lucrul acesta se vede totdeauna atât de amar acolo unde vreo nenorocire a adus despărţirea lor, a celor doi.
Au fost mii de ani când bărbaţii au condus ţări şi popoare, fără femei. Mii de ani când partea bărbătească a lumii a nesocotit dispreţuitor partea femeiască a ei, conducând lumea numai cu partea lor de voinţă şi de putere, fără partea iubirii şi a înţelegerii.
Care a fost rezultatul?
Istoria şi viaţa omenirii, în tot acest timp, a fost întunecată de fum. Înspăimântată de sânge. Amară de lacrimi. Scăldată de sudoare. Pârjolită de foc. Zdrobită de schingiuiri. Semănată cu morţi. O, cât de mare parte de vină pentru toate acestea o au şi femeile, care atunci erau ca şi când n-ar fi fost!
Fiindcă, în loc să fie ceea ce le rânduise Dumnezeu, erau şi ele ceea ce voise satana. Iar în urmările neascultării, preţul cel mai greu tot ele l-au plătit. Să ne întoarcem la voia lui Dumnezeu! Parte bărbătească şi parte femeiască ne-a făcut Dumnezeu de la Început. Fiecare cu însuşirea sa de neînlocuit. Şi fiecare cu datoria sa de neschimbat. Atât în căminul mic al familiei, cât şi în Căminul mare al Omenirii.
Scumpele noastre surori! În viaţa Lucrării lui Dumnezeu este la fel.
La înaintarea în sfinţenia voită de Dumnezeu, ca şi la lărgirea hotarelor Bisericii Sale, voi aveţi o parte pe care nu v-o poate înlocui nimeni. Şi o răspundere de care nu vă poate nimeni scuti în faţa lui Dumnezeu.
Prin cele ce urmează, ne vom strădui – după puterile pe care ni le va da Duhul Sfânt – să vă ajutăm pe voi, scumpele noastre surori, împreună lucrătoare cu noi, fraţii voştri, ca să vedeţi mai bine partea voastră atât de însemnată şi datoria voastră atât de sfântă, spre buna împlinire a voii lui Dumnezeu. Dar să vedeţi şi neasemuita fericire şi frumuseţe cu care este răsplătită munca şi jertfa voastră, depuse pentru aceasta. Atât din partea Cerului, cât şi din partea pământului. Atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică.
Nu ne îndoim că munca aceasta va fi binecuvântată deplin de dragostea Domnului nostru Iisus Hristos şi de revărsarea Duhului Sfânt. Pentru că tot gândul pe care îl avem este împlinirea sfântă a voii şi a poruncii Tatălui nostru Ceresc. De aceea, ne plecăm genunchii în faţa lui Dumnezeu şi Îl rugăm să-Şi dăruiască din plin binecuvântarea Sa peste această Lucrare.
Domnul şi Dumnezeul nostru, Te rugăm revarsă-Ţi lumina Ta peste mintea, şi iubirea Ta peste inima tuturor celor ce vor citi cartea aceasta şi dăruieşte-le un puternic îndemn spre împlinirea ei! Revarsă peste viaţa, familia şi lucrarea celor ce vor căuta cu tot dinadinsul să împlinească cu fapta tot îndemnul Duhului Sfânt din ea, fericirea şi mântuirea Ta! Căci în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Dumnezeul nostru, începem totul. Şi numai a Ta să fie toată Împărăţia şi puterea şi slava. Acum şi în vecii vecilor. Amin.
Traian Dorz, Scumpele noastre surori
