Fratele Mihai Puşcaşu s-a născut la data de 21 septembrie 1938, în satul Movileni din judeţul Iaşi.
La vârsta de 14 ani a venit la Galaţi, la un frate al său, unde a învăţat meseria de tâmplar, apoi de şofer. În anul 1965 s-a căsătorit cu sora Ecaterina. Apoi a învăţat alte şcoli şi a ajuns maistru, fiind peste tot privit ca un muncitor vrednic şi cinstit.
Fratele Mihai a făcut cunoştinţă cu Lucrarea Oastei Domnului îndată după căsătoria sa, pentru că în familia şi în casa părinţilor soţiei din comuna Oancea, judeţul Galaţi, se făcea mereu adunarea Oastei Domnului.
Îndeosebi mama ei, sora Ilinca, era o femeie foarte credincioasă, lucrând şi ea mult pentru Domnul, mai ales chemând sufletele la adunare pentru a se preda şi ele lui Iisus. Acolo veneau şi mulţi fraţi lucrători ai Domnului de prin împrejurimi (Iveşti, Rediu, Pechea) şi mai ales fratele Ghiţă Timu, un frate orb trupeşte, dar de o mare şi frumoasă vedere sufletească.
Îndeosebi din anul 1975, familia şi viaţa fratelui Mihai Puşcaşu au devenit predate în totul Domnului. În Galaţi, casa lor era casa adunărilor frăţeşti şi casa de poposire a tuturor celor ce treceau pe aici. Fratele Mihai, cu un zel deosebit şi cu un devotament sfânt, îşi punea tot timpul şi toată puterea în slujba celor bolnavi, necăjiţi, orfani şi lipsiţi. Oriunde auzea că este un suflet doritor după mântuire sau chinuit în vreun fel, el era nelipsit de acolo; astfel că multe suflete L-au aflat prin el pe Domnul Iisus. Şi mulţi chinuiţi au aflat alinarea.
Între fraţi şi în adunare era un glas al adevărului, care nu suferea lenea sau prefăcătoria. Cu toată puterea sufletului său şi cu toate lacrimile dragostei sale, căuta ca tot timpul adunării şi toată viaţa şi faptele celor din ea să fie în totul după voia Domnului Iisus.
În familia sa îşi dădea toate silinţele să se trăiască în totul după voia Domnului. Biblia era cercetată cu stăruinţă. Rugăciunea în comun, cântarea împreună erau hrana zilnică a familiei. De pâinea trupească se puteau lipsi, dar de Cuvântul Domnului nu. Când era timpul adunării sau când îl chema undeva munca pentru Domnul, nimic nu-l mai putea opri. Lăsa rudenii venite în vizită, lăsa treburi, odihnă, masă – totul – şi se grăbea totdeauna unde îl chema Domnul, socotind voia Domnului şi lucrul Său mai presus de altceva pe lume. Din pricina asta, mai ales surorile lui şi alţii din familie care nu-L cunoşteau pe Domnul Iisus îl numeau nebun şi îl batjocoreau în fel şi chip. Dar el dorea din toată inima să se întoarcă toţi ai lui la Dumnezeu şi se ruga cu lacrimi pentru ei.
Mult s-au luptat cu el cele două duhuri potrivnice Oastei ca să-l atragă de partea lor, atât duhul formalist, cât şi cel sectarist. Dar el a rămas neclintit şi statornic în învăţătura sănătoasă a Oastei Domnului şi în credinţa dreaptă a părinţilor noştri. El spunea cu lacrimi mereu Domnului Iisus: „Dulcele, Scumpul şi Dragul meu Mântuitor! Până nu Te iubim din toată inima şi cu toată puterea noastră, noi nu suntem ai Tăi. Dar când Te iubim aşa, ce fericiţi suntem noi cu Tine şi Tu cu noi…”
A suferit mult cu capul. A avut cinci operaţii destul de grele la cap. A cincea, ultima, a fost cea mai grea. A trecut biruitor la Domnul Iisus chiar în timpul acestei operaţii, în ziua de 19 martie 1981.
Conducerea şcolii unde el era instructor a suportat toate cheltuielile pentru înmormântarea lui, în semnul marii preţuiri pentru devotamentul şi hărnicia lui în tot timpul serviciului său. De asemenea, toţi colegii i-au dat o înaltă apreciere şi au arătat un unanim regret pentru cinstea şi bunătatea lui.
La înmormântare a participat o mare mulţime de fraţi, fiindcă în toate părţile el era cunoscut pentru dragostea şi ostenelile sale pentru Domnul Iisus şi pentru Frăţietatea Oastei.
Deşi a fost atât de tânăr şi n-a avut decât un aşa scurt timp de lucru pentru Evanghelie, el i-a întrecut pe mulţi bătrâni în râvna sa şi în roadele sale duhovniceşti.
Atât la priveghere, cât şi la înmormântare l-au însoţit cu cântări, cu rugăciuni şi cuvântări înlăcrimate fraţii şi surorile din Iveşti, Rediu, Pechea, Cudalbi, Matca, Comăneşti şi mulţi, mulţi colegi, prieteni şi elevi ai săi din Galaţi. Plecarea lui timpurie a lăsat un mare gol, atât în familia Domnului, cât şi în familia sa – soţia şi cele trei fetiţe ale lor.
La sicriul său, părintele Grosu, parohul care l-a înmormântat, a rostit o mişcătoare predică, arătând ce minunată şi frumoasă a fost scurta viaţă a fratelui Mihai. Toţi cei ce l-au cunoscut L-au lăudat pe Dumnezeu pentru viaţa lui.
Fratele Mihai, deşi tânăr în Domnul, lasă în urma lui mulţi fii duhovniceşti pe care el i-a născut în Evanghelie. Pilda lui frumoasă va rămâne, printre ale celorlalţi devotaţi ostaşi ai Domnului Iisus, un izvor frumos de îndemnuri şi fapte pentru slava Domnului, pentru propăşirea Lucrării Lui şi pentru ajutorarea semenilor lipsiţi şi nevoiaşi.
Domnul să-i dăruiască veşnica Lui răsplată. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, Fericiții noștrii înaintași