Am văzut în multe reviste îndemnuri adresate creștinilor de a se ruga pentru pacea lumii. În unele s-au publicat chiar și rugăciuni, pentru a fi rostite și învățate de credincioși.
Cruciada rugăciunii nu poate fi decât binevenită, mai ales în clipele grele prin care trece omenirea. Prin aceasta se mărturisește nădejdea ce o are creștinul în putința păcii, care poate veni nu de la oameni, ci de sus din ceruri, de la Părintele luminilor, Împăratul păcii. Dar îndrăznim a întreba: e de-ajuns să facem rugăciuni? Cineva s-ar putea arăta mirat că spunem această vorbă. Noi stăruim însă în întrebarea noastră, cu răspunsul că nu-i de-ajuns atât. Căci dacă rugăciunea noastră nu e însoțită de o sinceră pocăință și întoarcere, n-ajunge nimic.
Când poporul din Ninive a înțeles că: “încă 40 de zile și Ninive va fi nimicită”, a crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat în saci de la cei mai mari până la cei mai mici. Chiar împăratul s-a acoperit cu sac și a șezut în cenușă, dându-se poruncă peste tot ca oamenii și vitele să nu guste nimic, ci să se acopere cu saci și să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la faptele de nelegiuire de care le sunt pline mâinile (Iona 3).
Rezultatul se știe. Dumnezeu a văzut că ninivenii se întorceau de la calea lor cea rea. S-a întors de la răul pe care se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut.
Nu numai rugăciuni vrea să audă Dumnezeu de la noi, ci vrea să vadă întoarcerea noastră. Rugăciune și pocăință. Să strigăm cu putere către Dumnezeu și să ne întoarcem de la calea cea rea. Iată ce trebuie să facem ca să fim ajutați.
Ioan Marini, Viața Creștină, anul 1939, nr. 20, pag. 1
