Un ziarist francez care a petrecut sărbătorile Crăciunului ce-a trecut în România, la plecare, a dat ziarului «Curentul» autograful (un fel de suvenire ce se dă ziarelor de către străini) de mai jos:
„Cu câtă fericire mă regăsesc, o dată mai mult, în România! Şi în timpul sărbătorilor Crăciunului, când lupta electorală nu izbutește totuşi să înăbuşe sufletul fermecător al unui popor poetic, religios şi păgân totodată!” Jerome Tharaud.
Spusele ziaristului străin cuprind un usturător adevăr pentru noi. Un popor „religios şi păgân totodată” aşa ne-a văzut un străin care ne-a privit câteva zile îndeaproape, în timpul sărbătorilor de iarnă.
Desigur, a observat cum dimineaţa poporul umple bisericile şi de aci a scos încheierea că suntem un popor „religios”.
Dar după-amiază a văzut că acelaşi popor umple cârciumile şi ştie să joace şi să chiuie ca puţine popoare din lume… Şi şi-a zis: „E şi păgân totodată acest popor”. Un popor cu două feţe. Un lucru sigur care nu ne face cinste unora ce suntem şi zicem că suntem creştini.
Iar un creştin, după Evanghelie, nu poate fi numit păgân. Păgânii sunt şi ei religioşi, dar nu sunt creştini. A fi deci cineva „religios şi păgân totodată ” înseamnă că nu e creştin.
Poate că ziaristul francez va fi vrut să spună altceva, dar cuvintele lui rămân ca un bici usturător pentru noi, care, dacă suntem religioşi, nu suntem încă destul de creştini.
„Ce-Mi ziceţi Mie: «Doamne, Doamne», şi nu faceţi voia Mea?” (Matei 7, 21).
Ioan Marini, Glasul dreptății, anul 1938, nr. 6, pag. 2
