Când aveți în mijlocul vostru un om sau o lucrare peste care vedeți semnele Evangheliei lui Hristos, să primiți mărturia pe care v-o aduce acest trimis, credeți-o și urmați-o! Nu cumva nesocotind-o, să fiți pedepsiți cu pierzarea veșnică a unei înspăimântătoare rătăciri de la Adevăr și a unei despărțiri de la Dragoste .
De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare și în uriașa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimișii lui Dumnezeu decât de rugăciune. Împinși de Dumnezeu și respinși de oameni, trimiși de Har și opriți de legi, chemați de dragoste și alungați de ură, înconjurați de priveliștea pierzării lumii, acești trimiși ai lui Hristos sunt cei mai fericiți și mai chinuiți dintre toți oamenii. Rugați-vă pentru ei și să aveți pentru ei cea mai adâncă înțelegere!
Trimișii Domnului trebuie să plângă cu cei ce plâng ca și cum ar fi asemenea cu ei de nefericiți, pentru ca, împărtășind simțit durerea lor, să-i poată apropia de mângâierea pe care ei o pot primi din partea lui Hristos.
Trebuie să se bucure cu cei ce se bucură, chiar dacă inima lor sângerează de dureri, ca astfel să le poată spune de lângă ei că totuși e mai folositor să plângă acuma decât să plângă în veșnicie (Luca 6, 21-25).
În mijlocul celor ce odihnesc, acești trimiși ai lui Hristos nu pot să se odihnească. Între cei care se bucură de toate drepturile, lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisosește (I Corint. 9, 1-7). Între cei ce pot să se folosească de atâtea mijloace, lor nu le este îngăduit aproape nimic (Fapte 20, 33). Când unii nu au nici o grijă, deși sunt aproape, ei trebuie să fie munciți de îngrijorări, cu toate că sunt departe. Când unii cad și nimănui nu-i pasă, ei simt pentru căderea oricui o arsură și o mistuitoare răspundere în toată inima lor (II Corint. 11, 28-29).
Trimișilor lui Hristos nu le este îngăduit să stea jos până când mai este cineva care stă în picioare. Ei nu mai pot să mănânce până când mai este cineva flămând. Ei nu au voie să plece până când mai este încă un snop nestrâns, o ușă deschisă, un lucru neterminat.
Din cetate în cetate îi așteaptă pe trimișii lui Iisus lanțuri și necazuri, dar ei n-au voie să țină la viața lor cum fac ceilalți oameni. Pas cu pas alături cu moartea, ei trebuie să-și pună în primejdie însăși viața lor, în fiecare clipă, pentru a o salva pe a altora.
Oricât de scumpe lucruri și ființe ar avea și ei pe lume, totuși, mai presus de orice preț al lor, ei trebuie să pună slujba plină de răspundere pe care o au de la Dumnezeu pentru alții.
Dacă sunt prețuiți și iubiți, ei mulțumesc pentru aceasta lui Hristos. Și sunt fericiți să vadă că Cel pe Care Îl propovăduiesc ei este iubit și prețuit din pricina lor.
Dacă sunt disprețuiți și urâți, ei se îndurerează de soarta acelora care-L lovesc și Îl prigonesc în ei pe Hristos. Ei, știind bine ce osândă îi așteaptă pe toți cei împotrivitori, se roagă pentru cei care îi prigonesc și pentru cei care se poartă rău cu ei. Aceasta este soarta trimișilor lui Iisus în lume.
În fața lui Dumnezeu, trimișii Săi îi apără pe oameni, iar în fața oamenilor Îl apără pe Dumnezeu. De Dumnezeu se roagă pentru mântuirea sufletelor, de suflete se roagă pentru mântuirea lui Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu plâng pentru lume, iar înaintea lumii plâng pentru Dumnezeu.
Ceea ce nu se vede nicidecum la alții, la trimișii lui Hristos se arată de departe și este văzut de toată lumea.
Ei n-au voie să se apere nici de loviturile celor mai slabi decât ei, nici de învinuirile celui nedrept, nici de lăcomia celui hrăpăreț, ci cui vrea să le haina, trebuie să-i lase și cămașa lor, iar celui care-i lovește pe obrazul stâng, trebuie să-i întoarcă și obrazul drept. Și dacă le cere cineva să meargă cu ei o milă de loc, ei trebuie să meargă două (Matei 5, 39-48). Fiindcă ei nu pot nesocoti nici unul din Cuvintele Domnului Iisus, cum pot face alții.
Căutând, să-și alipească prin iubire inima de inimile oamenilor, fiecare despărțire de fiecare dintre ei le-o sfâșie pe a lor, fiecare cădere a altora le-o arde, fiecare nepăsare a fraților le-o doare și fiecare lepădare a oamenilor le-o străpunge. Căci Dumnezeu a făcut din ei ceea ce a făcut și din Iisus Hristos, Fiul Său și Domnul lor: o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
Desigur, în curând îi aşteaptă aceeaşi lumină ca a lui Iisus, la Dumnezeu. Şi în Veşnicie, aceeaşi răsplată fericită. Dar în lume îi aşteaptă aceeaşi umbră apăsătoare, aceeaşi slujbă şi aceeaşi cruce şi aceeaşi dureroasă dăruire ca a lui Hristos, Domnul lor.
Trimişii lui Hristos au cea mai mare nevoie de rugăciune. Hristos S-a rugat atât de stăruitor pentru ei! Și de aceea trebuie și noi să ne rugăm pentru ei necurmat. Căci, rugându-ne pentru ei, ne rugăm pentru noi, pentru urmașii noștri și pentru toată lumea a cărei mântuire Jertfa lui Hristos ne-o dăruiește prin jertfa lor și mijlocirea Lui prin mijlocirile lor, Cuvântul Lui prin cuvintele lor.
Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
