Dar cum și Hristos Domnul nostru, Căpetenia și Desăvârșirea noastră (Evrei 12, 2), a fost dat pentru o vreme în mâinile oamenilor, după planul mai dinainte al lui Dumnezeu, iar după aceea toți oamenii au fost dați în Mâinile Lui (Matei 28, 18), tot așa acum, prin același tainic Plan dumnezeiesc și noi suntem la fel.
Dar curând ne va veni în ajutor Brațul Domnului și atunci tot răul va fi ca o nimica sub talpa picioarelor noastre (Romani 16, 20).
Cine va rabda până la sfârșit va vedea și se va ferici.
Numărul celor care cred în urmă este îmbucurător de mare, este o mulțime cât stelele cerului și cât nisipul mării (Apoc. 7, 9).
Dar numărul celor care au crezut înainte este întristător de mic. Și chiar din acest număr mic, unii au fost adeseori îndoielnici. Și tot atât de slabi.
E un mare merit înaintea lui Dumnezeu să crezi oricând, numai să crezi sincer. Să crezi puternic. Să crezi până la moarte. Dar este un nespus mai mare merit să crezi de la început, pentru ca nu numai prin prezența ta lângă Hristos sau prin suferințele tale alături de El, ci și prin lucrarea propriei tale credințe în alții, până ce vom crede toți.
Vor fi binecuvântați toți acei care vor crede până la sfârșit văzând dumnezeirea lui Hristos. Dar cei care au crezut de la început vor fi străluciți și unici. De aceea Maica Domnului, sfinții Apostoli și primii ucenici vor avea o veșnică prețuire și cunună în ceruri, fiindcă ei au crezut când încă nu văzuseră nimic altceva decât un om. Și încă unul din cei mai disprețuiți oameni.
Astăzi cine crede în ceea ce ni se vestește dar încă nu s-a împlinit? Cine crede în venirea Domnului cea foarte apropiată? Cine crede cu adevărat în Judecata Lui, care va răsplăti fiecăruia după faptele sale? Cine crede în viața veșnică și în osânda veșnică? Cine crede în Cuvântul lui Dumnezeu cu adevărat?
Ferice cine crede cu adevărat, căci acela și împlinește acum și în veac, cu fapta această credință.
Ce grozavă este răsplătirea când este generală! Ce deznădăjduită este căderea când este chiar a tuturor și ce adânc este întunericul când nu mai este nici o rază de lumină de nicăieri!
Așa este rătăcirea omenirii: totală!
Așa este căderea noastră: totală!
Așa este întunericul înainte de-a veni Hristos pe pământ între noi, în mine, în toți: total!
Nu numai că eram rătăciți cu toții, dar eram și rătăciți cu totul. În orbia noastră, fiecare avea drumul său, ideile sale, nebunia sa. Nimeni nu ținea seama de nimeni. Nici unul nu asculta de nici unul. Fiecare era vrăjmaș fiecăruia. Vai, ce cumplit este haosul în care zac oamenii care nu s-au suit în Hristos, sau care au căzut din El!
Dar Dumnezeu, Care este atât de bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile și în păcatele noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos, prin harul Său (Efeseni 2, 4-5).
El a făcut să cadă asupra Fiului Său Iisus nelegiuirea noastră, a tuturor, pentru a nu mai cădea noi sub ea…
Hristos Domnul nostru S-a sfințit El pentru noi toți, ca noi toți să ne putem sfinți prin El (Ioan 17, 19; I Corinteni 1, 20).
S-a făcut El ascultător până la moarte (Filipeni 2, 8), pentru ca, prin ascultarea Lui, noi toți să ajungem la o stare după voia lui Dumnezeu.
O, ce minunată este taina întrepătrunderii acesteia a Lui cu noi! Și a noastră cu El!
Desigur, înțelepciunea lui Dumnezeu ar mai fi putut găsi și alt mijloc pentru mântuirea noastră, dar oricare altul ar fi fost, nu era cel mai cutremurător.
S-ar fi putut da și alt preț pentru răscumpărarea noastră, dar oricare ar fi fost, nu era cel mai mare.
Ca Jertfa dragostei. Ca dragostea Jertfei.
S-ar mai fi putut găsi și o altă jertfă pentru îndreptățirea și iertarea noastră, dar oricare ar fi fost ea nu era cea mai scumpă. Iubirea ar mai fi putut găsi și o altă cale decât suferința, dar oricare ar fi fost aceasta, nu era de ajuns.
Numai iertarea suferinței. Și suferința iertării.
După prețul care a fost dat pentru răscumpărarea noastră se vede nu numai cât de scumpă era această răscumpărare, dar și cât de mari erau fărădelegile noastre, ale tuturor împreună și ale fiecăruia din noi în parte. Amin.
Traian Dorz, Pășunile dulci
