Familia Creștină! Iată un nume care se aude așa de rar, iată ceva care se vede așa de rar, iată ceva care se trăiește așa de rar. Ne gândim la familia cea mare a popoarelor „creștine” care se mândresc cu numele Domnului Hristos și care ar trebui să trăiască într-o adâncă înfrățire și dragoste: – ce-a ajuns azi această familie?
O, e atât de adâncă prăpastia de ură care desparte popor de popor azi, că dragostea parcă nu mai are nici o punte să treacă peste ea. Cu cât mai dureroasă e apoi dezbinarea, lupta și ura de moarte, care se petrece între cei ce ar trebui să fie Familia Domnului Hristos! Oamenii care mărturisesc același Crez, se laudă cu aceeași Evanghelie și Același Domn, au între ei ură de moarte …
Unde-i dragostea care strângea pe cei dintâi creștini (II Corinteni 5, 14) făcându-i ”un trup” în Hristos? Unde-i vremea când nu se avea în vedere că cineva este „rob sau slobod”, „barbar sau scit”; când nimeni nu ducea lipsă de nimic căci totul era socotit al tuturor și-al nimănui (Fapt. Apost. 4, 32)? Unde e vremea când Hristos era „totul în toți”? Atunci era într-adevăr o familie creștină unde stăpânea cu plinătate Porumbelul Duhului Sfânt. Dar azi, cât trebuie să suspinăm după acele vremuri binecuvântate care, pe pământul acesta, au plecat parcă, tot mai fără întoarcere. Fără a mai vorbi de familia creștină a fiecărui popor în parte, azi să ne oprim la ce este și la ce ar trebui să fie fiecare familie, fiecare casă creștină!
Ah, cât a lucrat Satana aici. Și cu câtă străduință lucrează el la distrugerea acestui cuib cald, care este pentru fiecare om căsuța lui, căminul lui, familia lui. Câți nu plâng cu amar gândindu-se la fericirea ce era odată în familia lor, iar azi sunt certuri, dezbinări, ură. De ce sunt azi toate popoarele nefericite? De ce sunt azi și trăiesc azi, grupările creștine dezbinate și amorțite? De ce sunt azi atâtea case și familii nenorocite și distruse?
Din pricină că Duhul Mântuitorului e alungat din viața popoarelor, cum e alungat și din viața multor grupuri și cămine „creștine”. Iar în locul Lui, și-a făcut culcuș cald Satana, păcatul, care e așa ca lepra: coace, înveninează, omoară …
Care este scăparea?
Una singură: Întoarcerea la Dumnezeu. Alungarea lui Satana și a păcatului din inimile noastre și chemarea de Stăpân al vieții noastre întru totul, a Celui care este de drept: pe Hristos. Aceasta pentru fiecare popor, pentru fiecare familie, pentru fiecare om. Și cu atât mai mult pentru Biserica lui Hristos. Cum ești tu un copil al lui Dumnezeu, când nu poți suferi pe fratele tău dacă nu calcă întru totul pe urmele părerilor tale? Cum ești tu un slujitor al Domnului când urăști de moarte sufletul care îndrăznește să se închine și să slujească Domnului său, altfel de cum scrie tiparul rece al formelor tale? Cum ești tu un ucenic al Domnului, când pui între tine și fratele tău gardurile despărțitoare ale unor forme și obiceiuri care mai curând pierd decât ajută la mântuire, – ca să nu puteți fi „una” în Hristos?
Nu! Cei care fac astfel de lucruri, nu sunt nici copii, nici slujitori, nici ucenici ai Domnului. Dorința Lui, voia Lui, așteptarea Domnului Isus este aceea pentru care s-a rugat în seara cinei și se roagă atâta și azi: … „ca toți să fie una, așa cum Tu Tată ești în Mine și Eu în Tine …” Și cel care este cu adevărat un copil, un slujitor, un ucenic al Lui, nu poate avea alt gând și alt scop decât acesta! Ce minunat ar fi când toți cei credincioși ar fi însuflețiți numai de acest gând: Hristos Rege. În inima noastră, în casa noastră, în satul nostru, în țara noastră – pretutindeni, peste toți.
Iată programul nostru. Se va cere desigur: jertfă, viață, poate și moarte, însă înfăptuirea lui e așa de măreață și strălucită încât face să te jertfești pentru ea. Când Dumnezeu îl va împlini – misiunea noastră s-a sfârșit.
Deci, înainte cu Isus Biruitorul!
Ioan Marini, Ziarul Familia Creștină, anul 1941, nr. 1, pag. 1
