„Iată, pun în faţa voastră calea vieţii şi calea morţii, alegeţi!” (Ieremia 21, 8).
E cunoscută istoria cu Hercules, uriaşul din istoria grecilor care, în călătoria sa, ajunsese într-o zi la o răspântie unde calea se desfăcea în două părţi. La răspântie, de o parte şi de alta, stătea câte o femeie. Una, îmbrăcată în haine de desfătări uşoare, arăta cu mâna o cale netedă şi plăcută, plină cu vuiet de petreceri şi desfătare. De cealaltă parte stătea, în schimb, o femeie simplă, cu ramuri de finic în mână, iar îndărătul ei se vedea o cale îngustă şi plină de scaieţi şi bolovani. Hercules se opri. Nu ştia ce să facă; pe ce cale să apuce.
Femeia cea cu haina de joc începu îndată: „Vino pe drumul acesta şi vei afla tot ce-ţi doreşte inima: desfătări, prieteni, bucurii şi petreceri; tot ce-ţi trebuie ca să-ţi trăieşti viaţa”.
„Calea mea, zicea cealaltă femeie, este îngustă şi anevoioasă, dar, în schimb, la sfârşitul ei vei afla fericirea, pacea şi binecuvântarea veşnică.”
Hercules trebuia să aleagă. După o grea luptă sufletească, se spune că el a ales calea cea strâmtă şi a mers pe ea. O istorie plină de înţeles sufletesc este aceasta pentru noi, tinerii.
Şi înaintea noastră stau deschise aceste două căi: deoparte calea lumii şi a păcatului, iar de alta calea Domnului, calea cea strâmtă, calea crucii. Şi lumea, ispititoare, te îmbie îndată să apuci pe calea cea largă a desfătărilor, păcatelor şi jocurilor, a traiului bun, a beţiei şi petrecerilor de suflet pierzătoare. De cealaltă parte stă Domnul Iisus, blând, duios, plin de iubire, cu mâinile străpunse de cuie, spunându-ţi înlăcrimat: „Vino după Mine” (Marcu 2, 14). „Fiule, dă-Mi inima ta” (Proverbe 23, 26).
„Adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale şi până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii despre care zici: „N-am nici o plăcere de ei” (Eclesiastul 11, 22). Intră pe poarta cea strâmtă şi vei afla viaţa, vei afla fericirea.
Tu, dragul meu frăţior, pe care cale te găseşti?… De eşti pe calea Domnului, ferice de tine. Mergi înainte pe ea. Chiar de vei avea să suferi. Şi Iosif din Biblie a mers pe calea cea strâmtă a necazurilor, dar la sfârşit a fost fericit. Dar de cumva eşti pe calea cea largă a lumii, pe calea fiului pierdut, o, fratele meu, nu merge mai departe.
Opreşte-te, întoarce-te îndată înapoi şi apucă pe calea Domnului. Mergi pe calea aceasta şi vei afla viaţa, fericirea vremelnică şi veşnică. Vino pe calea aceasta, rugându-te cu psalmistul: „Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie… Netezeşte calea Ta sub paşii mei (Psalmul 58). Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă” (Psalmul 143, 10).
Ioan Marini, «Isus Biruitorul» anul 1937, nr. 15, pag. 5
