După plecarea unui învăţător sfânt, de o mie de ori fiţi mai cu grijă în ţinerea învăţăturilor pe care vi le-a spus el. Până ce l-aţi avut între voi, dacă v-aţi ţinut de învăţătura lui cu două mâini,- după plecarea lui ţineţi-vă cu zece.
Până ce era bunul învăţător cu voi, dacă toată răspunderea aţi lăsat-o întreagă asupra lui singur – după plecarea lui luaţi-v-o fiecare ca şi cum aţi fi o părticică din el şi toţi împreună, el întreg. Şi dacă până ce era el cu voi ţineaţi învăţăturile cu o inima slabă, după plecarea lui, ţineţi-le cu şapte inimi puternice. Căci numai atunci vânturile nu vă vor putea smulge. Şi lupii nu vă vor putea nimici. Şi iudele nu vă vor putea împrăştia.
Binecuvântate sunt şi binecuvântate să fie, mâinile bătătorite de munca cinstită şi de osteneala iubitoare, mâinile crăpate de sapă şi de ger în slujba dragostei de familie, de semeni şi de Dumnezeu. Dacă picioarele celor ce vestesc pacea sunt atât de frumoase, cum scrie Cuvântul Sfânt, cât de frumoase trebuie să fie mâinile care lucrează în slujba ei! Nimic nu poate dovedi mai bine cinstea unui apostol al lui Hristos, ca mâinile lui bătătorite lucrând pentru Domnul, pentru fraţi şi pentru trebuinţele alor săi. Sfântul Pavel spune: „ Ştiţi că mâinile acestea au muncit pentru trebuintele mele şi ale celor ce erau cu mine…” Ce mâini sfinte erau acestea!…
Cea mai bună dovadă a cinstei noastre sunt mâinile bătătorite!
Ce bine este când bunul lucrător al Cuvântului, este şi un bun lucrător al mâinilor, al lacrimilor, al genunchilor, al inimii. De fapt numai atunci el este cu adevărat un lucrător bun al Evangheliei, când este mai întâi un bun lucrător al celorlalte. Evanghelia adevărată nu se propovăduieşte mai întâi cu cuvântul, ci mai întâi se propovăduieşte cu tăcerea. Şi nu mai întâi cu picioarele, ci mai întâi cu genunchii, şi nu mai întâi cu vorbele gurii, ci mai întâi cu lacrimile ochilor, şi nu mai întâi cu gesturile mâinilor, ci mai întâi cu bătăturile lor. Evanghelia propovăduită în felul acesta, este singura Evanghelie vie, adevărată, rodnică şi sfântă!
Traian Dorz, Alergarea Stăruitoare
