Slujba celor ce doar predică cu gura și cu buzele învățăturile Domnului este foarte ușoară… Pe când mărturisirea celor ce le trăiesc cu fapta și cu adevărul este grea, fiindcă nu este o ocupație, ci o jertfă. Nu o datorie, ci o dăruire. Din pricina aceasta, predicatori se găsesc destui și peste tot, dar mărturisitori cu fapta și cu adevărul se găsesc prea puțini și numai în rare locuri și vremuri.
Totusi încă mai sunt! Fericite locurile și vremurile care îi au și sufletele care îi urmează! Poate că predici am rostit și eu destule şi la destui, prin graiul şi prin scrisul meu, iar pentru aceasta mi-am primit mai mult sau mai puţin plata de la semenii mei. O plată bună sau rea…
Dar angajamentul cel mai însemnat de mărturisitor cu trăirea în mijlocul celor apropiaţi mie, nu mi l-am împlinit, nici cum eram dator şi nici cât puteam să-l fac. Iar ca mine, vei recunoaşte că ai făcut și tu, frate credincios. Și tu soră credincioasă. Şi ca noi au mai făcut şi mai fac încă şi alţii mulţi dintre ceilalţi… Cea mai mare parte dintre oameni fac aşa.
Ce pierdere dureroasă şi ce stare jalnică este aceasta… În urma mărturisirii lui Iisus Hristos, iar apoi a aleşilor Săi, care au făcut întocmai ca El, au rămas milioane nesfârşite de ucenici şi veacuri multe de roade strălucite… Dar oare pe urma noastră ce a rămas frumos şi durabil? Şi ce va mai rămânea oare după trecerea focului încercător al lucrărilor noastre? (1 Cor. 3, 13)? Dumnezeu a ridicat după cum profeţise mai înainte cu atât de multe veacuri, în chip fericit şi sfânt, o sămânţă de urmaşi care va străluci prin însuşirile Sale în Omenire şi în Timp (Isaia 53, 10). Duhul Sfânt cu căldura, cu lumina şi cu suflarea Lui Dumnezeiască, veghează neîncetat ca această Sămânţă Cerească a urmaşilor lui Hristos să odrăslească mereu în mlădiţe şi flori,şi să se maturizeze şi să rodească mereu, în fiecare secol și în fiecare neam.
În ţarina lumii şi a Timpului, Sfânta Biserică a Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos este ”sămânţa de oameni” pe care puterea lui Dumnezeu o face mereu să aducă noi şi noi lăstari şi roade, ea fiind lumina lumii şi sarea pământului (Matei 5, 13-16).
O, cât de grele condiţii de semănat şi de răsărit, de creştere şi rodire a avut mereu în lumea asta, această sămânţă dumnezeiască! Vrăjmaşul lui Dumnezeu satana, semănătorul neghinei, a luptat neîncetat să nimicească sămânţa lui Hristos, să o amestece şi s-o risipească. Din ură faţă de Rădăcina Sfântă a acestei seminţe, satana a umblat şi va umbla mereu până la sfârşit, cu o tot mai mare mânie şi răutate, să zdrobească orice mlădiţă, orice firicel care răsare din Crucea şi Jertfa Domnului Iisus, şi în Biserica Sa cea vie… căutând şi urmărind să nimicească de tot sămânţa de oameni, care caută să-I slujească lui Dumnezeu… Dar mai puternic şi mai aproape de ea veghează Acela care a semănat-o!
Cel rău nu se luptă împotriva unei seminţe neroditoare. Nici împotriva unora care nu-L slujesc pe Dumnezeu. Dar va avea neîncetat cea mai mare ură împotriva seminţei care rodeşte şi împotriva oamenilor care se silesc să-L slujească ascultători pe Hristos. Împotriva seminţiei lui Hristos, ura celui rău şi a seminţelor sale rele nu va înceta decât în clipa cea mare şi ultimă a Sfârşitului, în clipa când toată neghina va fi strânsă şi aruncată, împreună cu semănătorul ei, în focul cel veşnic care a fost pregătit pentru ei şi pentru el din veci (Matei 13, 24-30; 25, 41).
Au fost de multe ori locuri şi vremuri în care se părea că ura nimicitoare a celui rău izbuteşte să nimicească orice sămânţă a lui Hristos şi să zădărnicească orice încolţire a ei roditoare şi binecuvântată.Dar această izbutire era numai o părere şi nu un adevăr. După ce valul furiei celui rău trece, după ce vremea îngăduită pentru el se sfârşeşte, după ce vântul nimicitor s-a potolit, lăstarii cei binecuvântaţi s-au arătat din nou şi încă mai frumoşi. Căci diavolul a fost blestemat să vadă răsărind de fiecare dată şi mai puternic ceea ce el, cu uriaşe sforţări s-a chinuit să nimicească, tocmai când credea că a reuşit. De aceea, nu va îngrijorați cu tristețe si îndoială niciodată voi, sfinte semințe ale lui Hristos! Vrăjmașul nu va reuși niciodată să zdrobească Biserica Lui si Rădăcina voastră. Lucrarea Domnului va propăși mereu! Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Care faci aceasta! Amin.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
