Oriunde și oricând (II) – Traian Dorz

Va veni o clipă neaşteptată, în care de peste toţi cei care n-au vrut să asculte şi să înţeleagă că bunătatea lui Dumnezeu îi îndeamnă acum la pocăinţă, această bunătate va fi luată. Binecuvântarea lui Dumnezeu le va fi retrasă, iar acei care până atunci n-au vrut să asculte de Dumnezeu şi să se hotărască pentru Hristos,  vor rămâne goi şi descoperiţi înaintea Înfricoşatului Judecător (Evrei 4, 13). O ce cumplită le va fi trezirea aceea!

Binecuvântarea este suma tuturor virtuţilor. Suma tuturor laudelor. Suma tuturor darurilor… Binecuvântarea este revărsarea celei mai înalte iubiri. Şi atunci când Dumnezeu o dă omului şi atunci când omul o dă lui Dumnezeu şi atunci când omul o dă altui om.

De la om spre Dumnezeu, binecuvântarea este suma tuturor laudelor, izvorâte din cea mai înaltă cinstire, evlavie şi închinare. Când mulţimile Îl întâmpinau pe Domnul, binecuvântarea lor s-a înălţat pentru o clipă până la cea mai înaltă stare duhovnicească. Şi aşa s-au înălţat şi sufletele lor. Sunt în viaţa mulţimilor unele clipe unice în care, într-o cerească lumină, fac câte un salt peste mii de ani. Mulţimile trăiesc atunci momente şi înţeleg atunci adevăruri, şi realizează atunci minuni, care abia după veacuri – şi uneori multe, ajung înţelese de urmaşii lor.

Cât de adevărat este că poporul presimte marile adevăruri! Uneori mult mai luminos şi mai grabnic decât conducătorii săi.

Dacă în vremea Mântuitorului, conducătorii poporului evreu ar fi înţeles ceea ce poporul a presimţit, cât de minunat ar fi decurs toată istoria lor!  Dar ei, care aveau puterea în mâinile lor, au înăbuşit cu bani, cu ameninţări şi cu sânge, conştiinţa poporului lor, i-au falsificat voinţa şi i-au schilodit sufletul… Astfel le-au nefericit istoria.

Împărăţia lui Hristos avea să fie singura Împărăţie binecuvântată, alcătuită dintr-un singur popor binecuvântat şi stăpânită de o singură lege binecuvântată: Iubirea.

Această singură împărăţie avea să fie nebiruită, acest singur popor avea să fie fericit şi această singură lege avea să fie veşnică.

În tot haosul care domneşte în lume… în toată nestatornicia tuturor împărăţiilor, legilor şi stăpânirilor, un singur lucru este adevărat şi fericit: Împărăţia care vine a Împăratului Hristos.

Pentru această Împărăţie ne rugăm cu toţii, de fiecare dată când rostim Tatăl nostru. Numărul poporului care face parte din această Împărăţie creşte zilnic, prin puterea lui Dumnezeu. Şi toţi cei care se supun Legii ei celei noi, care este adevărata iubire, – devin fiii şi moştenitorii ei.

Astfel aceştia învaţă să vorbească o singură limbă, să privească într-un singur fel, să umble pe un singur drum, să dorească un singur lucru şi să meargă spre un singur țel. Pentru ei, toate acestea sunt în Hristos. Credincioșii al lui Dumnezeu, fiecare, preţuindu-se în felul cel mai simţit unul pe altul, respectând fiecare convingerile celuilalt, ei toţi tind mereu din orice parte spre aceeaşi țintă: Hristos.

Luptând pentru acelaşi Scop şi străduindu-se să urmeze aceeaşi pildă, a Domnului lor, ei vor ajunge în acelaşi loc. Pentru că toţi sunt binecuvântaţi cu acelaşi har.

Dacă fiecăruia dintre noi ceea ce avem ni s-a dat de Sus, înseamnă că acela căruia i s-a dat mai mult, este cel mai datornic faţă de Dumnezeu. Iar cel mai datornic, umblă nu numai cel mai smerit, dar şi cel mai îngrijorat de împlinirea datoriei lui.

Dumnezeul nostru ajută-ne să umblăm fiecare dintre noi, atât de smeriţi pe cât suntem de datori faţă de Tine. Amin.

Traian Dorz, Pășunile dulci