Dumnezeul nostru Viu şi Puternic este totdeauna cu noi. Cuvântul şi Ochiul Său este la fel, oriunde cu noi, cu fiecare şi cu toţi. Oriunde şi oricând. Uneori Îl vedem, Îl auzim, Îl înţelegem. Alteori nu. Tot aşa cum uneori ne vedem umbra lângă noi, alteori nu, deşi ea este totdeauna alături de noi – şi când o vedem şi când nu.
Unii avem ochii deschişi şi umblăm în lumină. Aceştia Îl vedem atât de bine pe Domnul și înţelegem aşa de bine Cuvântul Lui. Simţim atât de bine Ochiul Lui Păzitor şi Veghetor asupra noastră! Dar alţii, care au încă ochii închişi şi umblă încă în întuneric, nici nu-L văd pe Domnul şi nici nu aud Cuvântul Lui. Aceasta este cea mai mare orbie şi surzenie.
Chiar dacă încă n-ai venit la Hristos şi chiar dacă încă umbli pe căile cele întunecate ale păcatului, şi chiar dacă nici nu vrei să crezi încă în existenţa lui Dumnezeu şi în Judecata lui Hristos, să ştii că tu totuşi nu eşti ascuns de El. Cum nu poţi fi ascuns de propria ta umbră.
În zadar te înşeli acum că poate nu-i chiar aşa. Să ştii sigur că chiar aşa este. Şi s-ar putea s-o vezi asta chiar mâine. Dumnezeu te însoţeşte pretutindeni şi nu poţi scăpa de El niciodată şi nicăieri, cum nu poţi scăpa de Cuvintele Lui din mintea ta și de Prezenţa Lui în conştiinţa din inima ta!
Dacă eşti credincios, aşa eşti vegheat de Hristos, ca de umbra ta. Iar dacă eşti necredincios, aşa eşti supravegheat. Când ţi se vor deschide ochii ai să vezi. Şi vei fi fericit pe vecii vecilor – ori nefericit tot aşa. Depinde numai de tine și poate numai de clipa asta.
E ciudat când omul, în locurile cele mai frumoase, nu doreşte să trăiască ci să moară… Inima lui este încredinţată că numai prin moarte îşi poate păstra cu adevărat şi statornic o fericire de care n-ar vrea să se mai despartă niciodată. Aşa sunt bieţii oameni, care nu-L cunosc pe Hristos şi nu ştiu de realităţile de Dincolo de viaţa şi de moartea aceasta. Presimt fericirea, o doresc din toată fiinţa lor, ar dori s-o ajungă şi s-o păstreze, dar nu ştiu cum. De aceea ţinta lor le este moartea, – fiindcă nu cunosc viaţa.
Să vezi fericirea Ierusalimului! O, aceea va fi fericire. Să moşteneşti Împărăţia Cerească – aceea va fi moştenire! Să primeşti cununa Slavei – aceea va fi cunună! Să ai o viaţă veşnică – aceea va fi viaţă! Să te îmbogăţeşti în Hristos – aceea va fi bogăţie! Şi să-ţi primeşti lauda şi cinstea de la Dumnezeu. Aceea va fi laudă, aceea cinste!…
O, suflete care nu ai aceste comori cereşti – cât de uşor le poţi avea acum, şi cât de amar vei plânge mai târziu dacă nu te hotărăşti astăzi să vii, spre a le afla! Dar vino, nu mai amâna nici o clipă, nici chiar pentru mâine… Mâine vor veni alţii. Mâine este al altora; al tău poate nu mai este nici chiar astăzi întreg. Al tău sigur, este numai acum.
Deci vino în clipa asta.
Traian Dorz, Pășunile dulci
