Dintr-o iubire neobişnuită, un suflet iubitor de Hristos, va şi face lucruri neobişnuite pentru El.
Dar neobişnuite vor fi nu numai unele fapte ale lui, din când în când, ci neobişnuit va fi întreg felul lui de a se purta.
Tot ce va izvorî zilnic din inima şi din trăirea unui astfel de suflet, va fi neobişnuit. Toată trăirea unui suflet scump lui Hristos, va fi cu totul altfel decât trăirea obişnuită a celorlalţi oameni.
Chiar şi felul în care salută, sau răspunde la salut, al lui este un alt fel decât al altora.
Chiar şi din felul cum deschide sau cum închide o uşă îl poţi vedea adesea că este un om neobişnuit.
Dar prin felul cum umblă şi vorbeşte nu numai cu prietenii ci mai ales cu străinii şi duşmanii săi, – se vede cel mai bine omul neobişnuit căci trebuie neapărat să se vadă acel chip neobişnuit, dar ceresc, izvorât din dragostea şi pilda lui Hristos, al robului Său.
Maria era aceea care a făcut acel lucru neobişnuit, pentru Iisus, spre a-şi arăta nu numai respectul şi recunoştinţa ei pentru Binefăcătorul său, – ci şi dovedindu-şi încredinţarea puternică pe care o avea ea despre Misiunea Mântuitoare a Domnului Iisus, când El Se apropia de cutremurătoarea ei împlinire, căci pe când noi toţi oamenii ne naştem ca să trăim, El Se Născuse ca să moară.
După Maica Domnului, singură ea pare că mai înţelesese asta. Sufletele care ard într-o neobişnuită iubire curată pentru Hristos, sunt înştiinţate mai dinainte de către Duhul Sfânt, de multe ori, despre cele ce se vor întâmpla.
Ele presimt mai ales apropierea marilor încercări, precum spune Sf. Pavel, când zice: Duhul mă înştiinţează din cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri (Fapte 20, 23).
Aşa în tăcerea iubirii ei evlavioase şi adânci, Maria a fost înştiinţată de Duhul Sfânt de Patimile Mântuitorului care se apropiau – şi de moartea Lui.
Iar durerea ei adâncă şi ascunsă, a făcut atunci acel lucru neobişnuit, tocmai în vederea morţii Sale. Lucru despre care se va vorbi mereu, cu cutremur şi cu duioşie. Şi pe care Mântuitorul Însuşi, i-a arătat-o în toată strălucita ei frumuseţe şi iubire, din care a izvorât (Matei 26, 7-11; Marcu 14, 3-9).
Suflete al meu, tu ce lucru neobişnuit ai făcut, sau faci, spre a fi vrednic să se pomenească în cinstea lui Iisus Hristos Mântuitorul tău că tu l-ai făcut?
Este dragostea ta o dragoste neobişnuită?
Sau este o biată dragoste obişnuită, ori nici atât?
Ce lucru frumos faţă de El ai făcut sau faci tu?
Ce faci tu, chiar în vederea morţii celor preaiubiţi ai tăi?
Ce ai făcut tu, cu totul deosebit de alţii, spre a-ţi arăta dragostea, credinţa, nădejdea, răbdarea, ascultarea ta, în chip neobişnuit faţă de Lucrarea Domnului? Şi faţă de cei preaiubiţi ai Lui?
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
