Când vezi un lucru oarecare întrebi cine şi pentru ce l-a făcut? Despre o lucrare oarecare întrebi ce rost are şi cine-i pornitorul ei. Şi dacă cercetezi deaproape, vezi că toate au rost şi un un scop. Şi dacă în cele pământeşti este aşa, cu atât mai mult în cele duhovniceşti unde pornirile vin din alt tărâm decât cel văzut.
De unde? Prin cine? De ce? S-au auzit şi se aud întrebări şi cu privire la lucrarea duhovnicească a Oastei Domnului. Este de sus, ziceau unii. Este de jos spuneau alţii. E de la Dumnezeu. El a pornit-o ziceau unii. Ba-i de la oameni, ei au înfiinţat-o spuneau alţii.
Şi aşa părerile s-au împărţit, cei sinceri au aflat însă adevărul.
Ce este Oastea Domnului? Întrebăm şi pe acela care a trâmbiţat-o în lume. Şi el ne spune că Oastea Domnului este o mişcare de întoarcere a sufletelor laDumnezeu, de pe căile pierzării; o mişcare de renaştere sufletească la o viaţă nouă prin Evanghelia Mântuitorului.
În rătăcirea şi păcătoşenia vremilor de azi Oastea Domnului este o declaraţie de război sufletesc contra vrăjmaşului diavol, contra întunericului, răutăţii şi păgînătăților acestui veac, … O armată, care, sub steagul şi conducerea lui Iisus Biruitorul, luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume, pe care satana umblă să le răstoarne cu totul… o ascultare a Mieluşelului, care cheamă la război împotriva balaurului celui mare, pe toţi care vreau să fie cu El chemaţi, aleşi şi credincioşi.
Oastea Domnului este o mişcare ieşită din suflare Duhului, o lucrare născută la picioarele Crucii, un rod al Golgotei, deci o lucrare a dragostei lui Dumnezeu, o chemare la El, o aflare a Lui. În scurt se poate spune: Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit. Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul Oastei este Iisus cel răstignit. Când a suflat întâia dată vântul cel ceresc peste Oaste, Oastea această a fost: O ceată de copilaşi strânşi lângă Cucea lui Iisus cel răstignit, o seamă de suflete pe care Domnul le-a scos din lume şi le-a strâns la picioarele Crucii Lui. Oastea cea dintâi a fost dragostea cea dintâi pentru Domnul Iisus, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu care se întreceau în dragoste, smerenie, rugăciune şi jertfă. Şi această trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului. Aici trebuie vegheat, fiindcă satana smintitorul, nu doarme ci tot mereu şi-a bătut şi-şi bate capul, cum să-L scoată pe Iisus cel răstignit din Oaste, căci dacă lipseşte Golgota din Oaste ea nu mai este nici o primejdie pentru împărăţia iadului; şi el poate dormi liniştit lângă o mişcare religioasă din care lipseşte Iisus ce rastgnit.
Aşa se explică de ce, când Oastea a devenit o putere de vestire a lui Iisus cel răstignit, diavolul a sărit strigând; “Primejdie!” “Rătăcire!” (Şi li s-a poruncit să nu mai vorbească şi înveţe pe oameni Numele lui Iisus. Dar apostolii au răspuns: Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5,29).
Dar primejdia cea mare de a-L pierde din Oaste pe Iisus cel răstignit nu vine din afară, ci dinlăuntru. Sunt unii care veşnic îşi bat capul după şefie şi scaune, în loc să se îngrijească de un singur lucru: Copii Domnului să-L aibă tot mai mult pe Iisus cel răstignit… şi primejdia cea mai mare este de al pierde pe Iisus cel răstignit dinlăuntrul nostru, din inima noastră. Căci câtă vreme îl avem pe Iisus înlăuntrul nostru, în inima noastră, vom birui – toate atacurile se vor izbi de stânca Golgotei.
Cu toţii strânşi în jurul Crucii – această este Oastea Domnului. Plângând la picioarele Crucii, această este Oastea Domnului. Puterea lucrării lui Dumnezeu este Iisus cel răstignit. Până îl avem pe El între noi şi în noi, avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul.
Lucrarea lui Dumnezeu şi haina Scripturii.
Şi dacă vrem să înţelegem după Cuvântul lui Dumnezeu, ce este şi ce trebuie să fie Oastea Domnului ea este o “Familie a Domnului”, care-şi dovedeşte “spiţa neamului” prin naşterea din nou. Cine nu este născut din Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, (din apă şi din Duh , Ioan 3,5) nu-şi poate dovedi “spiţa neamului”, deci nu este şi nu face parte din această Familie.
Fiind un “rod” al Golgotei, Familia celor credincioşi este o seminţie aleasă, o preoţie împărătească un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat că să fie al Lui, că să vestească puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina să minunată… o ceată de străini şi călători, o ceată ascultătoare de har – care sufere, răbdând în aşteptarea Mirelui – fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos care S-a dat pe Sine însuşi, pentru noi, că să ne răscumpere din orice fărădelege si să-şi curățească un norod care să fie a-L Lui, plin de râvnă pentru fapte bune (1 Petru 2, 9; Tit 2, 11-14)
Lucrarea Domnului este apoi zidită că să fie o casă duhovnicească… (1 Petru 2, 5) …şi casă Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm ( Evrei 3, 6). “Este acel Templu Sfânt în Domnul, care a fost “curăţit” de păcat şi “despărţit” de lume, “deosebit” de cei “netăiaţi împrejur”… “Domnul a scos din gura ei numele Baalilor, că să nu le mai spună pe nume”, V-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, că să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi; Pe Iisus care ne izbăveşte de mânia viitoare (I Corinteni 6, 14-18; Osea 1, 17; 1 Tesaloniceni 1, 9). Adevărată Oaste a Domnului – toţi cei cu adevărat credincioşi, spălaţi, curăţiţi şi albiţi în Jertfă Crucii, sunt “faţă Împăratului” cea plină de frumuseţe din Psalmul 45, sunt “fecioara curată”, “logodnica” şi “mireasă” Mielului cum arată Cuvântul lui Dumnezeu: “Te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe Domnul “ (Osea 2, 19-20; 2 Corinteni 11, 1-2; Efeseni 5, 27; Coloseni 1, 21-23). Cei care-şi dau seama ce însemnează această “fecioară curată” să nu cadă în amăgirea şarpelui şi să-şi strice credincioşia şi curăţia gândurilor faţă de Hristos, luându-se după apostoli mincinoşi care vin cu “o altă evanghelie”, “alt Iisus” şi “alt duh”. Pe toţi aceştia ap. Pavel îl pune sub anatemă (2 Cor, 11, 3-15; Galateni 1, 6-10).
În sfârşit, credincioşii, că Familie, alcătuiesc “adunarea” Domnului Iisus, adunarea celor pe care “dragostea lui Hristos îi strânge (2 Corinteni 5, 14), “afară din tabără”, unde, au ieşit fiind “amăgiţi” de El pentru a-i face părtași la ocară şi slavă moştenirii Lui (Evrei 13, 12-13); Romani 8, 17). Ca lucrare de vestire a mântuirii, Oastea Domnului este un martor al Cuvântului lui Dumnezeu, o mărturie a lui Iisus Hristos (Apocalipsa 1, 2), o solie a dragostei lui Dumnezeu pentru sărmana lume pierdută, în mijlocul căreia a ridicat-o Domnul, şi la care a trimis-o că să-i deschidă ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea satanei la Dumnezeu; şi să primească prin credinţa în Domnul Iisus, iertarea de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi (Fapte 26, 17-18). Ca un trimis împuternicit a lui Hristos, rostul acestui “străjer” şi “trâmbiţaş” este să îndemne, să strige, să “roage fierbinte” pe toţi: în numele lui Hristos: “Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
În felul acesta este o mare cinste şi răspundere să faci parte dintr-o asemenea familie. Cinste, fiindcă Dumnezeu a cercetat şi pe poporul nostru cu îndurarea Lui şi răspundere pentru oricine se ţine departe de chemarea harului şi pentru oricine, care fie din neştiinţă, răutate sau interes, nimiceşte sau strică (într-un fel sau altul) acest Templu al lui Dumnezeu (I Corinteni 3,16-17).
Astfel cel ce scrie aceste rânduri, aşa a înţeles şi înţelege şi acum lucrarea Oastei – potrivită cu gândurile lui Dumnezeu – după Scriptură. O Oaste căreia nu i se potriveşte haina Scripturii şi nu-şi poate arăta “spiţă neamului” (vezi pag. 10-11), poate fi orice, numai lucrarea a lui Dumnezeu, nu! Cam în felul acesta am mărturisit (am dat mărturie şi nu declarații, căci numai miniştrii şi oamenii politici fac declaraţii) în vederile de mai sus, am mărturisit în adunarea de sfătuire de la Sibiu din 16 Martie 1942. Şi acestea le spun, le cred şi semnez acum.
O Doamne Iisuse, cu recunoştinţă şi umilinţă robul tău îţi mulţumeşte pentru harul şi ajutorul Tău; pe urmele Tale mi-ajută să merg pan’la sfârşit; mă păstrează în adevărul şi dragostea Ta cu orice preț. Mântuitorule iubit, cel ce întăreşti pe cel slab, înveţi pe cel neştiutor şi dai iertare celui ce-a greşit, dă putere robului Tău să ţină necurmat privirea la Tine, numai la Tine. Şi când prin furtuni voi trece din nou, mâna mi-atinge şi mă ridică să pot paşi înainte pe valuri şi orice greutăţi.
Ajută copiilor jertfei Tale să rămână credincioşi şi binecuvintează lucrarea Ta să poată aduce roade spre Slava Tatălui ceresc – Slăvit să fie numele Tău în veci de veci.
Amin.
Ioan Marini, „Familia creștină”, anul 1942, nr. 6-7, pag. 3
