Praznicele începutului de an vin să ne motiveze în nevoința noastră spre o realitate în care suntem cuprinși dar pe care trebuie s-o conștientizăm și să o proclamăm permanent prin umblarea și trăirea noastră în această lume. Praznicul Botezului marchează a doua “deșertare de sine” a Domnului după Întrupare. La Botez, Hristos a luat asupra Sa toate păcatele noastre, pentru a le răscumpăra prin Cruce. Botezul Mântuitorului face posibilă propovăduirea Împărăției Cerurilor ce va debuta în duminica după Botezul Domnului. Ce este foarte interesant este faptul că proclamarea acestei Împărății va începe în ținutul lui Zabulon și Neftali, unde celor “ce ședeau în latura și-n umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Acolo era Galileea neamurilor, unde o populație pestriță trăia în cel mai grozav întuneric. Cu toate acestea și ei aveau nevoie de Mesia, aveau și ei drept la milă și dragostea lui Dumnezeu.
Aici avem pentru prima dată o punere în antiteză. De o parte Galileea neamurilor, cu poporul “ce stătea în întuneric” (Matei 4, 15), iar de cealaltă parte, “Împărăția Cerurilor”, a cărei apropiere impunea o schimbare radicală în viața celor care ar fi dorit să intre în ea (Matei 4, 17).
Împărăția lui Dumnezeu va constitui principalul subiect al propovăduirii Mântuitorului. Sfântul evanghelist Matei se adresează iudeilor și, datorită cerințelor iudaismului de a evita folosirea directă a numelui lui Dumnezeu, sfântul evanghelist folosește sintagma “Împărăția Cerurilor”. Sfinții evangheliști Marcu și Luca, adresându-se ne-evreilor, folosesc termenul, accesibil pentru aceștia, de “Împărăția lui Dumnezeu”.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel dintâi care vestește că “Împărăția Cerurilor este aproape” (Matei 3, 2), iar Mântuitorul preia acest mesaj, punându-l în debutul propovăduirii Sale (Matei 4, 17).
Există însă câteva diferențe între cele două propovăduiri. Sfântul proroc Ioan Botezătorul vestește mai ales judecata divină ca o realitate iminentă, spunând că “iată, securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă se taie și se aruncă în foc” (Matei 3, 10). De asemenea, sfântul Ioan anunță venirea lui Dumnezeu ca Împărat ce are ca scop suprem purificarea, cernerea și judecata: “El are lopata în mână și va curăți aria Sa și va aduna grâul în jitniță iar pleava o va arde cu foc nestins” (Matei 2, 12).
Mântuitorul Hristos reia proclamarea Împărăției Cerurilor făcută de sfântul Ioan, dar pune apăs pe semnificația mântuitoare a Împărăției: “căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Matei 18, 11).
De asemenea, Domnul Iisus prezintă Împărăția nu ca pe o realitate aflată aproape, ci o realitate care este deja prezentă, fiind manifestată în Persoana și Lucrarea Lui. Acest lucru este subliniat de toate manifestările acestei Împărății, pe paginile Sfintelor Evanghelii. Mântuitorul izgonește demoni, ceea ce arată că împărăția Cerurilor pătrunde în domeniul celui rău: “Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 11, 10). De asemenea, prezența Împărăției lui Dumnezeu este certificată de propovăduirea Evangheliei: “Căci adevărat grăiesc vouă că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi și n-au văzut; să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit” (Matei 13, 17). Nu în ultimul rând, prezența Împărăției lui Dumnezeu este certificată de iertarea păcatelor celor care intrau în ea: “Fiule, iertate îți sunt păcatele” (Marcu 2, 1).
Mântuitorul Hristos a semnalat și un aspect ascuns al acestei Împărății: “Căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Era o afirmație deosebit de îndrăzneață, care avea să revoluționeze perspectiva iudaică cu privire la venirea lui Mesia, constituindu-se într-un prilej de poticnire pentru mulți cărturari din vremea aceea. De aceea, Mântuitorul avertizează: “Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire” (Matei 11, 6). Caracterul ascuns al Împărăției e dat și de faptul că Împăratul venea în chip de rob și era pus în numărul celor fărădelege.
Intrarea în această Împărăție se poate face doar prin actul pocăinței prin care Hristos trebuie să vină să domnească în inima celui pocăit. Viața acestuia trebuie să confirme apoi apartenența sa: “Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Această lucrare de restaurare a fost hotărâtă de Tatăl, aparține Fiului și se manifestă prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt: “Mulțumim cu bucurie Tatălui, Celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului iubirii Sale” (Coloseni 1, 12-13).
Duminica de după Botez ne pune înainte începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos cu imperativul Împărăției Cerurilor și chemarea de a deveni cetățeni ai acesteia. Dar, totodată, în această duminică se face și un bilanț al unui “cetățean” al acestei Împărății. Apostolul zilei este testamentul Sfântului Pavel către Fiul său duhovnicesc, Timotei: “Vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De-acum mi s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea. El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Timotei 4, 6-8).
Din această perspectivă, Împărăția lui Dumnezeu ne apare ca o realitate concretă pentru că prin Biserică această Împărăție este deja a celor ce sunt ai lui Hristos. Noi am primit Duhul Sfânt ca o arvună a acestei Împărății, și așteptăm “să ne împărtășim mai cu adevărat” în “Ziua cea neînserată a Împărăției Sale”…
Preot Gheorghe Gogan, Oastea Domnului, anul 2006, nr. 1, pag. 11
