Tot ce este rămas în ceruri, adică în lumea superioară, în starea de necădere, spune slava lui Dumnezeu, cântă şi laudă veşnic slava Lui. Atât îngerii şi duhurile, cât şi sorii şi planetele care au fost create prin Ideea şi prin Cuvântul Tatălui, adică de Expresia Sa, Fiul Său Iisus Hristos, de El, Oglindirea Slavei Sale, şi de El, Chipul Fiinţei Sale (Evrei 1, 3), totul Îi aduce o veşnică şi cutremurător de strălucită şi imensă slavă Lui, Celui prin Care au fost create şi prin Care se ţin. Toate spun… spun neîncetat, spun puternic, spun frumos şi măreţ numai slava Dumnezeului nostru, Care le-a creat şi Care le susţine…
Priviţi voi, toţi acei care aveţi ochi şi care puteţi vedea cu ei! Priviţi într-o noapte senină spre cerul înstelat… iar apoi ascultaţi! Dacă aveţi urechi şi dacă mai puteţi auzi cu ele, – ascultaţi graiul măreţ al cerurilor, strigat şi tăcut peste toate meridianele şi paralelele lor; ele vă vor spune numai despre slava lui Dumnezeu şi despre frumuseţea Lui!
Frumosul mers al tuturor lumilor cosmice, structura lor înţeleaptă, legile lor minunate sau faţa şi umbra lor strălucitoare şi liniştită, măreţia şi tăcerea lor, – toate vă vor spune Măreţia şi Slava Făcătorului şi Binefăcătorului lor şi a tuturor văzutelor şi Nevăzutelor lucrate de El! Suiţi-vă într-o seară, singuri, pe un vârf de munte – şi priviţi apusul soarelui sau răsăritul lunii şi al stelelor… Priviţi măreţia înfricoşată a furtunii peste păduri… priviţi dezlănţuirea valurilor peste marea înfuriată şi ascultaţi mugetul lor – şi spuneţi: nu le auziţi pe toate slăvindu-L atât de măreţ şi de înfricoşat pe Dumnezeul lor şi al nostru?
Priviţi revărsarea ploilor şi a uraganelor – şi marginile peste care n-au voie să treacă, fiindcă frâiele lor sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar El nu vrea să nimicească viaţa… Priviţi şi gândiţi-vă: nu-L slăvesc ele oare, toate acestea, atât de măreţe şi de frumoase, numai pe El? Ce uşor I-ar fi lui Dumnezeu să îngăduie numai câteva grade în plus soarelui, când arde cel mai puternic, sau în minus, îngheţului, când este cel mai frig, sau vântului, când este cel mai tare, sau cutremurului, când este cel mai puternic! N-ar fi oare nimicit totul doar într-o clipire?… Ce măreţ vorbesc toate acestea despre adevărul că ele toate sunt sub Mâna Lui puternică şi se supun cu ascultare numai ei!
Ce uşor Îi va fi lui Dumnezeu aceasta, atunci când va sosi sfârşitul îndelungii Lui răbdări peste vârful păcatului omenirii… O, dacă toate facultăţile voastre vă sunt întregi şi sănătoase – atunci nu veţi putea să nu vedeţi şi să nu auziţi, şi apoi să nu vă aruncaţi cu faţa la pământ înaintea Lui, a Dumnezeului nostru Mare şi Atotputernic, – covârşiţi de slava, de puterea şi de înţelepciunea Lui, strigând: Slavă şi Măreţie veşnică Ţie, Slăvitul şi Marele nostru Dumnezeu!
După ce ai privit la ceruri ascultând glasul lor, după ce te-ai uitat peste pământ, ca să vezi lucrările desfăşurate de slava lui Dumnezeu, de prezenţa Lui şi de atenta veghere permanentă a Lui asupra tuturor celor ce trec şi se petrec peste pământ şi peste cer (Romani 1, 19-21), – vei ajunge neapărat la tine însuţi!
Vei ajunge la cuvintele gurii tale şi la cugetele inimii tale, adică la tot ce cuprinzi în fiinţa ta şi exteriorizezi din ea, în existenţa şi în mişcarea ta, unde eşti şi cât eşti, – ca să începi să te cunoşti ce eşti şi tu, în adevăr. Aşa vei ajunge să vezi ce însemni tu pe pământ şi ce spun „cerurile” tale, adică lumea ta duhovnicească, ce spun cugetele minţii şi ale inimii tale! Ce spun cuvintele gurii tale, adică realizarea trăirii tale, – căci gândurile tale şi cuvintele tale eşti tu însuţi!
Traian Dorz, Porțile veșniciei
