Lumina tinereții curate: Hristos – Traian Dorz

Educaţia este în primul rând Lumină. Sufletul omenesc, ca tot ceea ce este viu, însetează după lumină şi caută lumina. Setea de cunoaştere este pusă de la începutul vieţii în sufletul omenesc, de aceea el doreşte mereu să vadă şi să ştie ce este înaintea lui, în urma lui, lângă el.

Fiecare întrebăm pe cel care credem că ştie mai mult decât noi despre ceea ce noi încă nu ştim, dar dorim să aflăm. Desigur că suntem şi putem fi de multe ori înşelaţi, întrebând pe cine nu ştie. Sau pe cine ştie rău. De aceea este atât de însemnat lucru ca să cunoaştem pe acela care ştie bine adevărul. Pe acela care, pe lângă cunoaştere, are şi cea mai mare dragoste şi milă faţă de noi, faţă de oricine care nu cunoaşte şi care doreşte să afle.

Nimeni pe lume nu este mai necesar pentru oameni decât cel care cunoaşte şi spune adevărul cu dragoste de ei (Ioan 19, 35). Acesta a fost, este şi va fi, în primul rând, Hristos. Apoi, cei care văd prin lumina Lui.

Şi cum fericirea stă în primul rând în lumină, adică în curăţie, în inteligenţă, în conştiinţă, în ade­­văr, Hristos ne arată şi ne duce pe cea mai scur­­tă cale, pe cea mai dreaptă şi mai fericită cale, pen­tru a le avea pe acestea.

Abia prin ele noi ajungem apoi la adevărata feri­cire a inimii, a credinţei, a dragostei, a duhului nostru. Fiindcă trebuie mai întâi să auzim, apoi vom crede (Romani 10, 17).

Mai întâi vine învăţătura, apoi credinţa. Mai întâi Cuvântul, apoi Duhul. Mai întâi îndrumarea, apoi fapta.

Că una din acestea este mai întâi, asta nu înseamnă că a doua vine mult mai în urmă. Ci amân­două sunt întâi. Numai că forma sub care noi putem arăta acest lucru este neîndestulătoare, dar nu avem alta.

Dumnezeu însă le-a binecuvântat pe amândouă şi ele sunt cele două jumătăţi ale aceluiaşi sfânt întreg.

– Care este, deci, mai însemnată: auzirea sau credinţa?

– Fiecare este la fel de însemnată, fiindcă Hristos este amândouă. Şi Cuvântul şi Duhul.

– Ce este în lumină în primul rând? Căldura sau stră­lucirea?

– Nu ştim: Amândouă! Căci din chiar clipa trimi­terii luminii, ea este amândouă: şi strălucirea şi căldura. Hristos este la fel: şi înţelepciunea şi puterea. El nu ne arată numai nişte cărări frumoa­se, ci are şi puterea să ne ducă pe ele. ­ El nu zice : iată calea, mergeţi pe ea! Ci zice: Eu sunt calea, veniţi după Mine. Eu sunt cu voi, ca să vă port, să vă ajut, să vă înalţ (Isaia 41, 10; Matei 28, 20).

Aţi văzut pe la răspântiile drumurilor sau prin munţi stâlpi care arată diferite locuri şi înălţimi? Aceşti stâlpi arată numai, dar nu duc spre ele. Arată drumuri pe care ei nu merg niciodată şi pe care n-au puterea să poarte pe nimeni. Îndeamnă spre înălţimi pe care ei n-au urcat niciodată şi pe care nu pot ajuta pe nimeni să urce.

Aşa sunt mulţi educatori: vorbesc despre virtuţi pe care ei nu le au. Şi învaţă despre stări pe care ei nu le-au trăit şi nu le ştiu deloc. Dar Hristos nu este aşa. El Singurul ne arată, apoi ne şi ia şi ne înalţă cu Sine spre ceea ce ne porunceşte să devenim.

El Însuşi Se face pentru noi un car ceresc şi o cale strălucită, ca pentru Ilie la înălţarea lui spre cer. Noi trebuie numai să ne suim şi să rămânem în El. Toată lucrarea slăvită a mergerii şi înălţării noastre, apoi, o face în întregime Hristos.

Cel ce l-a suit pe Ilie la cer, nu era altcineva decât Hris­tos. Fiindcă nimeni nu s-a suit la cer afară de El (Ioan 3, 13).

„Carul” văzut de Elisei era atunci numai forma din afară sub care Se arăta Hristos sub ochii uimiţi ai lui Elisei (IV Regi 2, 11).

Dar „carul” era Hristos, după cum Stânca din care Moise scotea apă pentru poporul însetat era Hristos (Ieşire 17, 6; I Corinteni 10, 4). După cum norul care a călăuzit şi umbrea poporul pribegind prin pustiu ziua sau focul care i-a călăuzit şi îi încălzea noaptea, era tot Hristos (Ieşirea 13, 21-22). După cum Cel Care vorbise cu Avraam, cu Moise, cu toţi proorocii, fusese tot Hristos (I Petru l, 10-12).

Căci pe Tatăl şi Dumnezeul Veşnic nimeni nu L-a văzut, fiindcă este cu neputinţă vreunui om să-L vadă (I Timotei 6,16). Ci numai Singurul Său Fiu, de o Fiinţă cu Tatăl şi Singurul nostru Domn Iisus Hristos, ni L-a făcut cunoscut (Ioan 1, 18).

Hristos este Singurul Educator Desăvârşit. Şi învă­­ţătura Lui este singura cale spre fericirea fiecărui om, a fiecărui popor şi a fiecărei generaţii. Hristos este Lumina şi Rezolvarea fericită a fiecărei probleme, de orice fel şi de orice mărime.

Nu există nici un întuneric din care El să nu scoată, nici o trebuinţă pe care El să nu o împlinească, nici o primejdie din care El să nu scape. Numai să fie primită şi urmată îndrumarea Lui.

Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Ţie, Care ai fost În­ce­­­­­­pătorul oricărei zidiri şi Sfârşitul oricărui lucru, slavă Ţie!

Te rugăm, îndură-Te de fiecare suflet care are nevoie de lumina Ta şi izbăveşte-l de întunericul de orice fel.

Îndură-Te, mai ales, de tineretul care are mai multă nevoie de Tine decât are nevoie de carte şi de pâine.

Îndreaptă pe copii noştri, pe băieţii şi fetele poporului nostru şi ai tuturor popoarelor, spre Tine, Părintele, Edu­catorul şi Duhovnicul Cel mai Adevărat decât toţi pentru ca toţi să primească Lumina Ta. Şi fă-i s-o urmeze, spre a afla nu numai drumul spre fericirea Ta, ci fericirea însăşi.

Iar nouă tuturor ajută-ne să le arătăm numai drumul Tău şi să-i atragem şi prin pilda noastră, după noi, pe ei. Ca să ajungem cu toţii la mântuirea Ta. Amin.

Traian Dorz, Cărarea tinereții curate